Israelul a efectuat astăzi raiduri aeriene asupra unui depozit de armament din vestul Siriei, ucigând doi combatanţi pro-iranieni şi rănind trei soldaţi, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), informează Agerpres.
''Loviturile israeliene au vizat un depozit de arme aparţinând forţelor pro-iraniene situat între provinciile Tartus şi Hama", a declarat Rami Abdel Rahmane, directorul Observatorului, care are sediul în Marea Britanie şi dispune de o reţea extinsă de surse în Siria. Doi combatanţi pro-iranieni au fost ucişi şi trei soldaţi sirieni au fost răniţi, a declarat el, conform sursei.
"În jurul orei 07:15 (04:15 GMT), inamicul israelian a efectuat un atac aerian, lansând rachete (...) asupra unor ţinte din regiunile Tartus şi Hama'', adaugă OSDO.
''Atacul a rănit trei soldaţi şi a provocat pierderi materiale'', a adăugat sursa, precizând că apărarea aeriană siriană a interceptat o parte din rachete.
În Israel, armata a declarat că "nu comentează relatările presei străine".
Israelul a efectuat sute de atacuri aeriene în Siria vecină de la începutul războiului civil în 2011, vizând poziţii ale regimului, precum şi forţe iraniene şi ale Hezbollahului libanez, aliaţi ai Damascului şi duşmani declaraţi ai Israelului.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.03.2023, 13:52)
2 buc. combatanti,
asta este o stire ?!