Donald Trump a respins proiectul de lege privind bugetul apărării al SUA

J.P.
Internaţional / 24 decembrie 2020

Donald Trump a respins proiectul de lege privind bugetul apărării al SUA

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a respins miercuri un proiect de lege de 740.5 miliarde de dolari, bugetul apărării SUA pe 2021. Decizia a fost luată în pofida adoptării proiectului cu o majoritate zdrobitoare în Congres, ceea ce ar trebui să îi permită acestuia să anuleze opoziţia şefului statului, relatează agenţiile de presă internaţionale citate de Agerpres.

Bugetul apărării, aprobat de ambele camere ale Congresului în urmă cu două săptămâni, include o creştere cu 3% a salariului personalului din domeniul apărării.

Donald Trump ameninţase că îl va respinge deoarece textul nu include abolirea unei legi cunoscută sub numele de "articolul 230", care protejează statutul juridic al reţelelor sociale, pe care preşedintele le acuză că sunt părtinitoare în privinţa sa. De asemenea, Trump nu este de acord cu intenţia ca prin această lege de finanţare a Pentagonului să se redenumească bazele militare care îi onorează pe generalii forţelor confederate, care susţineau sclavia.

"Din păcate, acest text de lege nu include măsuri cruciale pentru securitatea naţională", "contravine eforturilor guvernului meu de a pune America pe primul loc în ceea ce priveşte securitatea naţională şi politica externă" şi "include prevederi care nu îi respectă pe veteranii noştri şi istoria noastră militară", afirmă preşedintele Trump în mesajul său oficial către Congres, în care menţionează că lege este un un "cadou pentru China şi Rusia".

Proiectul de lege este aşadar trimis înapoi celor două camere ale Congresului, care au posibilitatea de a anula veto-ul prezidenţial prin revocarea acestuia cu majoritate calificată. Dacă aleşii care l-au adoptat îşi confirmă votul iniţial, proiectul va deveni lege în pofida opoziţiei lui Donald Trump, o premieră în mandatul său de patru ani la Casa Albă.

Acest proiect de lege este separat de textul bugetar care include planul de susţinere a economiei americane.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb