DONALD TRUMP: "Rusia, pregăteşte-te, rachetele pentru Siria vor veni!"

A.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 12 aprilie 2018

"Rusia a promis că va doborî una câte una toate rachetele trase către Siria. Pregăteşte-te Rusia, pentru că ele vor veni, frumoase, noi şi inteligente. Nu ar fi trebuit să fii prietenă cu un animal care ucide cu gaze, care-şi ucide propriul popor şi îi face plăcere", a scris Donald Trump pe Twitter.

"Rusia a promis că va doborî una câte una toate rachetele trase către Siria. Pregăteşte-te Rusia, pentru că ele vor veni, frumoase, noi şi inteligente. Nu ar fi trebuit să fii prietenă cu un animal care ucide cu gaze, care-şi ucide propriul popor şi îi face plăcere", a scris Donald Trump pe Twitter.

Siria califică ameninţările cu lovituri aeriene americane drept "escaladare periculoasă"

Actualizare 14:15 Donald Trump anunţă pe Twitter că un atac în Siria ar putea avea loc "foarte curând" sau "nu chiar atât de curând"

Preşedintele american Donald Trump a comunicat într-o nouă postare pe Twitter că nu a specificat niciodată când ar urma să aibă loc un eventual atac asupra Siriei.

În respectiva postare, distribuită astăzi, preşedintele american a explicat: "Nu am spus niciodată când ar urma să aibă loc un atac asupra Siriei. Ar putea să fie foarte curând sau nu chiar aşa de curând! Oricum, SUA, sub administraţia mea, au scăpat zona de ISIS. Unde ne sunt mulţumirile?".

(D.I.)

--------------

Actualizare 12:05 Comunitatea internaţională reacţionează ca urmare a declaraţiilor preşedintelui SUA referitoare la o posibilă atacare a teritoriului sirian

Partenerii preşedintelui Donald Trump, deşi admit că toate indiciile acestui atac chimic duc spre Bashar al-Assad, nu par hotărâţi încă să treacă la fapte, informează AFP

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a declarat: "Ar fi fost bine dacă propunerea Statelor Unite cu privire la o anchetă la faţa locului ar fi fost aprobată. Sunt multe informaţii credibile care indică în direcţia regimului sirian şi din această perspectivă e nevoie de analize suplimentare. În orice caz, vreau să condamn în cei mai duri termeni cu putinţă utilizarea unor astfel de arme".

La rândul său, Emmanuel Macron, preşedintele Franţei a explicat: "Avem informaţii din surse independente, adică presă şi ONG-uri, care demonstrează că s-au folosit arme chimice şi că utilizarea acestor arme chimice poate fi atribuită regimului. Noi vom continua schimburile de informaţii tehnice şi strategice cu partenerii noştri - în special Marea Britanie şi Statele Unite - şi în zilele următoare vom anunţa ce decizie am luat".

În cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU, diplomaţii american şi rus s-au contrazis vehement cu privire la autenticitatea informaţiilor referitoare la atacul chimic de sâmbătă şi eventualele consecinţe ale acestuia.

Nikki Haley, ambasadorul SUA la ONU a precizat: "Statele Unite sunt hotărâte să se asigure că monstrul care a folosit armele chimice împotriva sirienilor e tras la răspundere. Suntem într-un moment periculos. Marele rău reprezentat de folosirea armelor chimice era contestat, cândva, de întreaga lume, dar acum, e pe punctul să devină noua normalitate. Comunitatea internaţională nu trebuie să permită aşa ceva. (...) Rusia ar putea încheia masacrul fără sens, dacă ar dori asta. Imaginile cu copii morţi înseamnă foarte puţin pentru guverne precum Rusia, care cheltuie propriile resurse ca să-l susţină pe Assad".

De cealaltă parte, Vasili Nebenzia, ambasadorul Rusiei la ONU a ţinut să sublinieze: "Am transmis Statelor Unite că utilizarea forţei armate sub pretexte înşelătoare va duce la repercusiuni grave. (...) Le cerem politicienilor occidentali să-şi tempereze discursul belicos, pentru a lua în calcul posibilele repercusiuni şi să oprească extinderea nesăbuită a ameninţărilor la adresa securităţii globale".

(D.I.)

------------

Actualizare 11:49 AFP: Atac iminent în Siria. Opţiunile Occidentului

Atacurile occidentale contra regimului sirian, în urma unui presupus atac chimic sunt iminente, informează AFP, care notează însă că există în continuare întrebări cu privire la potenţialele ţinte, riscurile pe care aceste atacuri le reprezintă la adresa Statelor Unite şi mijloacele pe care Washingtonul le are la dispoziţie.

ccidentalii au anunţat că vor viza infrastructuri siriene ce pot să adăpostească fabrici de armament chimic.

Mai multe baze aeriene siriene au fost deja identificate ca sursă de aprovizionare posibilă cu armament chimic, mai ales baza militară Al-Shayrat, situată în apropiere de Homs. Vizată anul trecut de 59 de rachete de tip Tomahawk, ca represalii faţă de un atac cu gaz sarin, ea ar putea să fie luată din nou ca ţintă.

De asemenea, armata israeliană a vizat în trecut o aripă a Centrului de Cercetare şi Studii Ştiinţifice din Siria (SSRC), în apropiere de Mesyaf, în regiunea Tartus. Acest organism este acuzat de Washington şi Israel că ajută în dezvoltarea gazului sarin.

În opinia lui Jennifer Cafarella, o analistă de la Institute for the Study of War, una dintre potenţialele ţinte ar putea să fie aeroportul militar Doumair, situat la aproximativ 40 de kilometri nord-vest de Damasc, de unde ar fi putut să fi fost lansat, săptămâna trecută, presupusul atac chimic.

Baza aeriană T-4, în provincia Homs (centru), a fost avariată luni într-un atac aerian atribuit Israelului. În ea se află forţe siriene şi iraniene, iar Statele Unite ar putea să fie tentate să o atace din nou, "însă asta nu ar răspunde în mod direct atacului cu arma chimică", adaugă Cafarella.

Statele Unite vor să impună măsuri de retorsiune regimului sirian, însă Washingtonul caută să evite un atac frontal cu Rusia, care ar putea să conducă la o escaladare militară dificil de controlat.

"Statele Unite trebuie să fie atente să nu lovească ţinte ruse sau să omoare consilieri ruşi, ceea ce limitează în mod considerabil număul opţiunilor lor, deoarece ruşii sunt foarte adesea integraţi în trupele siriene", a explicat pentru AFP Ben Connable, un expert de la centrul de reflecţie Rand.

Moscova dispune de două baze aeriene pe coasta siriană, echipate cu apărare antiaeriană sofisticată, şi anume la Tartus, nu departe de frontiera cu Libanul, şi Hmeimim, în nordul Latakia.

Hmeimim este protejată de baterii de apărare antiaeriană foarte moderne de tip S-400 şi de mijloace mobile de apărare antiaeriană - Panţîr şi Tor M1.

La Tartus, unde armata rusă dispune de instalaţii portuare de mai multe decenii, au fost instalate, de asemenea, baterii de apărare antiaeriană de tip S-300.

Pe de altă parte, potrivit postului american NBC, care citează oficiali americani sub acoperirea anonimatului, Rusia a reuşit să bruieze comuncaţiile unor drone americane de supraveghere care survolaeză Siria.

Aceste drone sunt mai mici şi mai puţin rezistente decât avioanele fără pilot de tip Predator şi Reaper, care pot să fie înarmate cu rachete, însă aceste bruiaje "foarte sofisticate" îi îngrijorează pe oficialii americani citaţi de NBC.

Un atac aerian contra Siriei pare că va fi comis cu rachete, ca anul trecut.

Este probabil ca Statele Unite să aleagă să lanseze simultan un mare număr de rachete, ceea ce va creşte şansele de a trece de apărarea antiaeriană a Siriei şi aliaţilor săi.

USS Donald Cook - un distrugător de clasa Arleigh Burke echipat cu rachete de tip Tomahawk - se află în estul Mării Mediterane, dar şi Aquitaine - o fregată franceză multirol (FREMM) echipată cu rachete de croazieră.

Aceste două nave, care ar putea să fie ajutate de un submarin american sau britanic, ar putea să joace un rol în această operaţiune.

Însă ar putea să fie utilizate şi bombardiere invizibile pe radar de tip B-2, care zboară la înaltă altitudine, aşa cum s-a întâmplat în ianuarie 2017, într-un atac vizând gruparea Statul Islamic (SI) în Libia.

(D.I.)

------------

Actualizare 11:40 Teodor Meleşcanu: "România condamnă ferm utilizarea armelor chimice în orice împrejurare"

Teodor Meleşcanu a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă comună cu omologul francez Jean-Yves Le Drian, că "România condamnă ferm utilizarea armelor chimice în orice împrejurare, dar mai ales atunci când este vorba de folosirea lor împotriva civililor", referire la presupusul atac chimic din Siria, informează News.ro.

Presupusul atac chimic vizând rebeli sirieni la Duma a avut loc sâmbătă şi s-a încheiat cu moartea a 40 persoane.

În cadrul aceluiaşi eveniment, Teodor Meleşcanu a precizat: "Sprijinim ferm ideea de a investiga, de a pune la dispoziţia organismului special, un organism care trebuie să fie imparţial şi independent, toate datele pentru a putea să vedem care sunt realităţile din teren şi în al doilea măsurile care trebuie să fie întreprinse la nivel internaţional".

Îngrijorările comunităţii internaţionale vin după ce Trump a avertizat Rusia pe Twitter "să se pregătească" de atacuri militare.

(D.I.)

------------

Un război armat între Statele Unite ale Americii şi Rusia pare iminent, a scris site-ul ZeroHedge, în urma seriei de contre dintre preşedintele american Donald Trump şi oficiali ruşi, lansată după ce zeci de civili au fost ucişi sâmbătă în apropiere de Damasc, în urma unui atac chimic pus de statele occidentale pe seama regimului preşedintelui Bashar al-Assad, aliat cu Rusia.

Donald Trump a răspuns miercuri Rusiei pe Twitter, după mesajul unui oficial rus că orice rachetă ar fi lansată către Siria va fi doborâtă, preşedintele american transmiţând Moscovei să se pregătească pentru rachetele "frumoase, noi şi smart'" care vor veni.

După ce peste 40 de persoane au fost ucise sâmbătă într-un presupus atac chimic la Douma, ultimul bastion al insurgenţilor lângă capitala siriană Damasc, Donald Trump a condamnat luni atacul "atroce" comis asupra unor "civili nevinovaţi" şi a spus că va lua o decizie cu privire la paşii de urmat în următoarele 24-48 de ore.

La rândul său, ambasadorul Rusiei în Liban, Aleksandr Zazipin, a declarat, potrivit Interfax, că Rusia va doborî orice rachetă americană ce ar fi lansată către Siria, precum şi instalaţiile de pe care acestea vor fi lansate.

MAE rus îi dă replica lui Trump: "Rachetele inteligente" trebuie să vizeze teroriştii, nu guvernul legitim

"Rachetele inteligente" trebuie să zboare în direcţia teroriştilor, nu a guvernului legitim, a replicat, miercuri, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse, Maria Zaharova, ca răspuns la avertismentul lansat pe Twitter de preşedintele american, Donald Trump.

De asemenea, ea a atenţionat că un atac cu rachete din partea SUA asupra Siriei ar putea distruge dovezile din incidentul legat de "aşa-zisa utilizare de arme chimice în Ghouta de Est".

Zaharova a menţionat: "Dar inspectorii din partea Organizaţiei pentru Interzicerea de Arme Chimice (OIAC) au fost preveniţi că acum rachetele inteligente vor distruge toate dovezile utilizării de arme chimice la sol?

Sau întregul scenariu constă tocmai în a şterge rapid urmele provocării cu lovituri de rachete inteligente, astfel ca inspectorii internaţionali să nu mai aibă ce găsi ca dovezi?".

Maria Zaharova a mai scris, pe Facebook, că stoparea cursei înarmării ar putea începe cu distrugerea de către SUA a propriilor stocuri de arme chimice.

Trump: "Relaţiile ruso-americane sunt la ora actuală mai proaste ca oricând"

Preşedintele Statelor Unite a estimat miercuri, într-un mesaj pe Twitter, că relaţiile ruso-americane sunt la ora actuală mai proaste ca oricând, chiar mai proaste decât în timpul Războiului Rece. El a afirmat, însă, disponibilitatea SUA de a ajuta Rusia să depăşească dificultăţile economice, dar cu condiţia opririi "cursei înarmării".

Siria a denunţat miercuri drept o "escaladare periculoasă" ameninţările preşedintelui american Donald Trump cu lovituri aeriene asupra teritoriului sirian, potrivit agenţiei de presă Sana, preluată de AFP.

"Nu ne-am mirat de această escaladare periculoasă provenind din partea unui regim precum este cel al SUA, care a susţinut şi susţine încă teroris­mul în Siria", a declarat o sursă din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Siriei, citată de Sana.

Rusia, un aliat ferm al regimului sirian, a dezminţit utilizarea de arme chimice de către Damasc şi a avertizat împotriva loviturilor care ar putea avea "consecinţe grave".

De la începutul crizei, Moscova şi regimul sirian nu încetează să acuze Washingtonul şi puterile occidentale că încearcă să găsească un "pretext" pentru a efectua lovituri împotriva Siriei.

Moscova a recurs marţi seara la dreptul său de veto în Consiliul de Securitate împotriva unui proiect de rezoluţie american ce viza crearea unui mecanism de anchetă independent privind presupusa folosire a armelor chimice în Siria.

În aprilie 2017, Donald Trump a ordonat deja bombardarea unei baze militare siriene ca ripostă la un atac cu gaz sarin în care au murit peste 80 de oameni la Khan Sheikhoun (nord-vestul Siriei). ONU şi Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) au conchis în octombrie 2017 că responsabilitatea pentru acest atac cu arme chimice o poartă regimul de la Damasc.

Companiile aeriene evită Siria, pe fondul ameninţărilor cu rachetă

Companiile aeriene se pregătesc pentru atacuri cu rachetă asupra Siriei, după ameninţările repetate ale SUA.

Sistemul internaţional de control al traficului aerian Eurocontrol a avertizat companiile aeriene care zboară peste estul Mediteranei în următoarele câteva zile să fie conştiente de posibilitatea apariţiei de rachete aer-sol sau de rachete de croazieră în Siria. De asemenea, a avertizat despre eventualele întreruperi ale echipamentelor de navigaţie radio.

Preţul petrolului, la nivelul maxim al ultimilor trei ani

Cotaţia futures a ţiţeiului brut a urcat ieri, pe piaţa europeană, până la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, în condiţiile în care preşedintele american Donald Trump a indicat că ia în calcul să atace Siria, alimentând temerile geopolitice la nivel global.

Preţul petrolului Brent cu livrare în iunie a urcat cu 1% la ICE Futures din Londra, ajungând la 71,75 dolari barilul (cel mai ridicat nivel din 2014 până acum). La New York Mercantile Exchange, cotaţia petrolului West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în mai a crescut cu 1,1% la ora locală 10.02, atingând 66,25 dolari/baril.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. De când e război în Siria?

    Intr-o zi mureau innecati pe mare fugari din Siria atâția mai anul trecut? 

    E petrol în Siria? 

    Se pote face comparație între Sadam H. si acum?

    Organizația Drepturile omului ce spune, cum acționează? 

    1. ... dar ca sa transporti gazul din Orientul Mijlociu, cam trebuie sa treci prin Siria. E cusuta rau cu ata alb murdar mascarada asta. Acum o saptamana americanii aveau un plan de retragere al militarilor din Siria. Ce s-a gandit "animalul" de Assad? Ia sa dau cu niste arme chimice ca sa-i rog sa mai stea. S-au cam dus vremurile alea in care jandarmul universal ne scapa de tot ce e rau. Apropo, armele de distrugere in masa ale lui Saddam nu s-au gasit pana acum...

      Da, dar s-au gasit ale rusilor...... 

    O intrebare pertinenta: 

    Zaharova a menţionat: "Dar inspectorii din partea Organizaţiei pentru Interzicerea de Arme Chimice (OIAC) au fost preveniţi că acum rachetele inteligente vor distruge toate dovezile utilizării de arme chimice la sol?  

    Sau întregul scenariu constă tocmai în a şterge rapid urmele provocării cu lovituri de rachete inteligente, astfel ca inspectorii internaţionali să nu mai aibă ce găsi ca dovezi?".

     

    La politică și fotbal se pricepe toată lumea...))

    1. Adevarat e ca America e tara tuturor posibilitatilor ,chiar si ca un un copil razgaiat ,fandosit si funciar iresponsabil ,sa ajunga presedinte ! Posibile catastrofe tratate cu glumite !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb