Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut un ritm mai rapid de livrare a armelor promise de Occident în mesajul său video de luni, relatează dpa.
"Deciziile politice trebuie urmate de logistică reală, de primirea armelor de către soldaţii noştri", a spus Zelenski în discursul său zilnic, conform sursei.
În acest scop, cooperarea cu partenerii noştri, în special cu SUA, trebuie să fie coordonată mai bine. Trebuie făcute eforturi 24 de ore din 24 pentru a grăbi lucrurile, a mai spus el, potrivit sursei indicate.
După luni de blocaj în Camera Reprezentanţilor, SUA a dat undă verde pentru un ajutor militar destinat Ucrainei în valoare de aproape 61 de miliarde de dolari în urmă cu circa două săptămâni, informează dpa.
Potrivit unor informaţii furnizate de Casa Albă şi de Pentagon, livrările de arme ar urma să înceapă în câteva zile, notează sursa indicată.
Între timp, Ucraina se află în defensivă. Şeful statului major ucrainean Oleksandr Sîrski, care i-a înaintat lui Zelenski un raport, a vorbit despre o situaţie dificilă pe front, potrivit aceleiaşi surse.
Armata rusă are mai mult personal, arme şi echipament tehnic la dispoziţia sa şi atacă poziţiile ucrainene zilnic. Potrivit raportului, principalele forţe ale armatei ruse vizează oraşele Kurahove şi Pokrovsk din regiunea Doneţk, aflată în estul Ucrainei, relatează dpa.
1. Nici un armistitiu de sarbatori?
(mesaj trimis de anonim în data de 07.05.2024, 14:13)
Nu e suficient liderii sa mearga de Inviere la biserica, sub blitzuri si fotografii, trebuie si sa urmeze vorbele lui Isus catre apostoli dupa ce a inviat, cand a zis :Pace voua!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.05.2024, 15:06)
dc ar intra orcii in Romania, cu tancuri si bombe si avioane, ar trebui sa facem armistitiu de sarbatori te pomenesti. sa le mai dam si niste oua rosii si cozonaci nu? sa aiba si ei o pauza inainte de a omora mai multi romani.