Dracula de vânzare

A fost scos la vânzare Castelul lui Dracula! Cum, nu îl ştiţi? Nu este nici Branul, nici Curtea Veche din Bucureşti, nici vreo casă a lui Bram Stoker, nici vreun decor american de film. Este din România, de la noi, este hotelul din Pasul Tihuţa, construit pe vremea celui eronat numit Dracula Roşu, adică Ceauşescu, să facă turism în numele voievodului cu renume de vampir. A fost finalizat în 1983 şi a fost conceput să slujească legendei sau mai bine zis poveştii create de Bram Stoker, are inclusiv un subsol tenebros unde un personaj se ridica brusc, dintr-un copârşeu butaforic, în mijlocul turiştilor captaţi de spectacol. Acum, pe cele 66 de camere şi un teren de 16 mii de metri pătraţi se cer 5,8 milioane euro, fără TVA. Nu statul cere, şi nici vreun urmaş al lui Dracula sau al lui Ceauşescu, ci proprietarul privat, care nu ştim cu cât l-a luat. Problema este că, acelaşi titlu, "Castelul lui Dracula este de vânzare", a fost folosit şi atunci când Branul era, sau părea a fi, disponibil.

Hotelul a apărut în plină perioadă comunistă, când cu greu puteai aplica astfel de idei decadente. Cert este că a avut un succes remarcabil, fiind primul şi, se pare, singurul hotel cu numele contelui vampir. Pentru că tot ce se întâmplă în construcţia de la Piatra Fântânele se referă la această poveste, scrisă de irlandezul Bram (Abraham) Stoker la Londra, în 1897. Pe tatăl lui îl chema tot Abraham Stoker, mama era feministă de secol XIX, a absolvit matematica la celebrul Trinity College din Dublin, a publicat "Dracula" la 50 de ani, a lucrat în lumea teatrului, inclusiv la Londra, unde a şi murit, la 65 de ani. Într-o periferie a Dublinului se află casa cu numărul 15 unde s-a năs-cut scriitorul, iar la Londra sunt evidenţiate mai multe locuinţe ale sale, precum şi locuri unde a lucrat. A scris 13 romane şi mai multe nuvele, dar "Dracula" a rămas cea mai vestită scriere a sa, atât de cunoscută că ai impresia că a scris doar acest roman. Povestea este arhicunoscută dar, atenţie, ecranizările au tot adăugat sau au modificat din cartea lui Stoker. Naraţiunea este intensă şi bogată, şi perfect originală deşi, de 120 de ani, de când a fost publicată, i-au fost analizate toate cusăturile şi intenţiile.

Ca în cazul teoriei marxiste, au fost delimitate trei mari surse de inspiraţie pentru romanul lui Stoker. Prima ar fi contesa Bathory Erzsebet, nepoată şi de frate şi de bunic de voievozi bathoreşti ai Transilvaniei. De altfel, în jurul anului 1600, când vampiriţa îşi făcea de cap, Mihai Viteazul se lupta cu nişte Bathory pentru Ardeal. A se vedea scena cu Besoiu urmărit prin noroi de o cameră de filmat cu vizieră şi răsuflare grea, dar de trecut, nu de viitor. Nu se ştie de unde s-a molipsit Stoker de titlul de conte, de la setoasa Erjy sau de la doua sursă, contele de Saint Germaine. Spre deosebire de marea nobilă maghiară, Saint Germaine era conte ca oricare dintre noi. Oricum, vehicula zeci de nume şi spunea că este fiul lui Francis II Rakoczi, principe al ... Transilvaniei. Dar nu numai "numele tatălui" este rubrica cu probleme din actele sale, ci mai ales, "data naşterii". Res-pectivul personaj susţinea că era în funcţiune de câteva sute de ani, un fel de "mama tuturor duracell-ilor din lume"! Oricum, de la el reţinem ideea de nemurire. De la Ţepeş al nostru a luat renumele, Dracula. Dar Stoker nu a studiat cronicile românilor, ci poveştile saşilor contemporani voievodului muntean născut la Sighişoara. Ţepeş a refuzat propunerea corporatiştilor saşi şi a transnaţionalelor vremii, de a face o piaţă comună într-un singur sens, adică numai pentru ei, ba chiar a încercat să impună cu forţa o serie de reglementări comerciale, atrăgându-şi imaginaţia negus-torilor transilvani, care şi-au exercitat obsesia pentru Ţepeş Dracula în scrieri de antireclamă ce îl prezentau pe voievod ca pe un vampiroid mare consumator de plasmă umană şi alte produse aferente. Asta a citit Stoker despre Dracula şi a decis să îşi boteze personajul astfel. Şi l-a şi cazat în Transilvania, nu la Bran, unde îl caută toţi, ci în Bistriţa, unde i s-a făcut un castel mult post-mortem. Şi, totuşi, în roman apare un fir subţire care ne duce, destul de exact, la Ţepeş Dracula. Îl descrie destul de bine, ca viteaz, viclean, de neam mare de dincolo de păduri, priceput împotriva turcilor, un profesor din Budapesta, Arminius, personaj care a existat în cea mai pură realitate şi care chiar asta a făcut, i-a dat date lui Stoker despre voievodul Dracula. Sau cel puţin aşa se credea. Nu se făcuse secolul de la moartea, în 1913, un an după Stoker, a realului Arminius Vambery, când s-a aflat că posibilul model pentru vânătorul de vampiri al lui Stoker şi idolatrizatul informator despre Dracula era, de fapt, un informator de nivel înalt, lucrând, deşi era maghiar, într-un infernal triunghi geopolitic format din Marea Britanie, Rusia şi Imperiul Otoman. Asta nu înseamnă că ar fi putut obţine un certificat că nu a făcut poliţie politică. Un carton în engleză, scris şi semnat A. Vambery, înainte cu vreo 5 ani de publicarea romanului "Dracula", localizat la Budapesta, se afla în vânzare cu numai 100 de lire.

Romanul "Dracula" a fost tipărit în 3 mii de exemplare, la Westminster, Archibald Constable and Company. Mulţi consideră că a apărut în iunie, dar avem o dată exactă, 26 mai. Un exemplar din această primă ediţie, cu coperta galbenă şi litere roşii, cum era ea, s-a vândut, în 2002, la Christie's New York, cu 47.800 de dolari, estimarea maximă vorbind de doar 30 de mii. Să nu ne închipuim, însă, că asta ar fi cota acestei cărţi, fie ea şi în prima ediţie. Piesa în cauză avea autograful lui Bram Stoker pentru "un vechi prieten", colecţionarul Henry A. Blyth.

Un salut uriaş de preţ a cunoscut, totuşi, o piesă "draculiană". Este vorba de un afiş, unul dintre cele două exemplare rămase ale afişului filmului "Dracula" din 1931, cu celebrul Bela Lugosi în rolul principal. Actorul american, născut în Lugoj, după cum îi spune şi numele, nu era os domnesc transilvan, ci participant la aventura comunistă din 1919 a lui Bela Kun. Deşi nu se aşteptau să ia mai mult de 10 mii de dolari pe afiş, el a fost vândut cu 525.800 de dolari. Este cel mai scump afiş vândut vreodată.

Mai tare decât afişul trebuia să fie chiar textul de bază al romanului, 529 de pagini bătute la maşină şi adnotate la greu de mâna lui Stoker. "Manuscrisul" a fost considerat dispărut până în 1980, când a apărut în Massachusetts. Apoi, în 2002, a fost pus în licitaţie de către cel care îl cumpărase în 1984. Christie's se aştepta să primească cel puţin un milion de dolari pentru voluminosul text, dar a avut extrem de neplăcuta surpriză ca acest nivel să nu fie nici măcar atins. Şi aşa încheiam şi noi, nefulminant, acest text. Dar, anticarul John McLaughlin, care deţinea preţiosul lot, a aflat, cam la două săptămâni după licitaţia publică, că, într-un târziu, cineva oferise 941 de mii de dolari şi luase piesa, în virtutea unor reglementări care permit acest lucru.