Dräger Safety România lansează X-plore

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri Industriale / 14 iunie 2007

Filiala din România a concernului german Dräger Safety, liderul mondial în domeniul tehnologiilor de detecţie a noxelor şi protecţie respiratorie, a lansat în cadrul "Zilelor Uşilor Deschise la Dräger Safety Romania" conceptul Compliance, care cuprinde noua gamă X-plore de echipamente de protecţie respiratorie personală şi modalităţile de distribuţie a acestora.

Gama X-plore conţine nouă linii de produse - măşti şi semi-măşti profesionale, cu filtrele aferente, furnizând protecţie faţă de o serie de agenţi dăunători sănătăţii sistemului respirator, de la praf la gaze şi vapori toxici, la combinaţii ale acestora şi la mult-blamatul azbest, una dintre cele mai periculoase substanţe cancerigene comune. Produsele X-plore încep de la simple măşti individuale cu supapă, continuând cu variante cu unul sau două cartuşe filtrante, până la sisteme sofisticate, cu cartuş filtrant separat şi instalaţie de ventilaţie.

Atât produsele în sine, cât şi liniile de producţie sunt certificate ISO, iar "de-a lungul celor 120 de ani de existenţă Dräger a dezvoltat o politică de firmă de a nu vinde niciodată nici un produs care nu are toate certificatele şi atestările necesare. Produsele noastre protejează viaţă şi sănătatea oamenilor şi o astfel de politică e normală în acest context", a spus Reinhard Havlicek, Regional Distribution Manager Dräger Safety pentru Europa Centrală.

Lansarea noii game de produse marchează şi o modificare de substanţă în strategia comercială a companiei, respectiv dezvoltarea unei reţele de distribuitori, Dräger Safety Romania operând până în prezent aproape exclusiv prin vânzări directe către clienţi mari.

"Dimensiunea valorică a pieţei româneşti româneşti de produse şi echipamente de protecţie respiratorie personală este estimată la aproximativ 63 de milioane de euro, din care mai mult de jumătate - circa 39 de milioane de euro - este reprezentată de produse destinate protecţiei uşoare. În această din urmă categorie, cel mai important segment este cel al produselor destinate protecţiei împotriva prafului de diferite provenienţe, cu un potenţial de piaţă de aproape 20 de milioane de euro", a comentat Laurenţiu Rizea, Director General Dräger Safety Romania.

Conceptul Compliance şi gama X-plore contribuie astfel la recenta ofensivă a Dräger Safety în România, materializată printre altele anul trecut prin deschiderea Marine Service Center Constanţa, unul dintre cele cinci centre globale prin care Dräger oferă servicii şi mentenanţă non-stop pentru sofisticatele instalaţii de siguranţă şi detecţie a noxelor utilizate de operatorii şi facilităţile portuare, precum şi pe navele maritime. Centrul din Constanţa oferă astfel de servicii în întreg bazinul Mării Negre.

Despre Dräger Safety Romania

Grupul Dräger a intrat în România încă din 1992. Cele două divizii ale grupului - Dräger Safety şi Dräger Medical - s-au separat pe plan global şi fiinţează ca entităţi diferite din 2002. Drägerwerk AG deţine 100% din Dräger Safety şi 65% din Dräger Medical (celelalte 35% fiind deţinute de Siemens). Deşi companie listată, Drägerwerk AG rămâne o afacere de familie, fiind controlată de cinci generaţii de membri ai familiei Dräger.

Compania are sediul central în Lübeck şi centre de producţie în Germania, Suedia, Marea Britanie, SUA, China şi Africa de Sud. Grupul are peste 3.600 de angajaţi în toată lumea şi a realizat în 2006 o cifră de afaceri de peste 2,2 miliarde de euro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb