DTZ se aşteaptă ca, în 2015, cererea de spaţii comerciale să crească la toate nivelurile

Elena Deacu
Companii #Imobiliare / 8 ianuarie 2015

DTZ se aşteaptă ca, în 2015, cererea de spaţii comerciale să crească la toate nivelurile

Anul 2014 a marcat un trend pozitiv în zona de retail, arată o analiză a DTZ Echinox, context în care compania se aşteaptă ca, în 2015, cererea de spaţii comerciale să crească la toate nivelurile, inclusiv în galerii comericale, parcuri de retail şi malluri de mari dimensiuni.

Potrivit DTZ, datele Eurostat care plasează România între fruntaşele Europei, atât pentru partea de consum în zona food, cât şi non-food sunt confirmate şi de dinamica din centrele comerciale.

Chiar în acest moment, grupuri precum LPP (Reserved), Debenhams, Marks & Spencer, Pepco, CCC au planuri importante pentru România, informează DTZ, într-un comunicat.

Astfel, conform unui comunicat remis redacţiei, după patru ani marcaţi de o luptă în repoziţionarea şi consolidarea reţelelor, perioadă în care multe branduri şi-au revizuit strategia de expansiune şi în general au devenit foarte conservatoare, 2014 a adus o îmbunătăţire a consumului, aspect care a relaxat situaţia multor retaileri.

Sebastian Mahu, Head of Property Management Department, a menţionat: "Observăm o atenţie sporită din partea unor retaileri din regiune, mai ales din Polonia şi Turcia, care atingând un plafon maxim în ţările de origine, decid să se extindă în România datorită similarităţilor consumatorilor, dar şi datorită unei stabilităţi economice validate în ultimii ani".

Principalele arii care au cunoscut creşteri în 2014 sunt zonele de decoraţiuni, fashion şi servicii, însă performerul anului este zona de electronice, care la opt ani de la boom-ul pieţei, simte o revigorare puternică. Chiar şi pe fondul creşterii zonei de online, retailul brick & mortar pentru electronice şi-a consolidat vânzările marjând pe nevoia oamenilor de a înlocui aparatura depăşită tehnologic, arată DTZ.

Această creştere a cifrelor de afaceri înregistrate de retaileri este confirmată de toate proprietăţile unde DTZ Echinox are colaborări active.

Shopping City Suceava are pentru anul 2014 o creştere de 11,76% în comparaţie cu 2013, ultimele 3 luni fiind motorul principal al creşterii. Aceleaşi rezultate pozitive au fost afişate şi la Felicia Iaşi, unde pentru luna noiembrie creşterea comparativă cu 2013 a fost de 14.85%, iar media pe ultimele 3 luni a fost de 7%.

În acest context putem menţiona că luna septembrie, datorită vremii, a fost singura lună care a avut o traictorie asemănătoare cu 2013. La fel s-a întâmplat şi la Shopping City Sibiu unde rezultatele anuale sunt la +6,48%, iar luna noiembrie la aproximativ +9%. Creşteri importante s-au înregistrat şi la Jupiter City Piteşti unde creşterea medie pentru perioada iulie - octombrie a fost de 33%, centrul simţind din plin îmbunătăţirea mixului de chiriaşi din ultima perioadă.

La Promenada Târgu Mureş creşterile au fost de 12,68% pentru 2014, luna noiembrie fiind ca în majoritatea cazurilor unul din polii de creştere, în timp ce Uvertura Botoşani a avut creşteri de 12,94%. La prima vedere, ipoteza creşterilor susţinute de un Black Friday mai bine organizat pare un element definitoriu pentru piaţă, însă analizând creşterile de trafic observăm că acestea au fost mai temperate în luna noiembrie comparativ cu cifra de afaceri.

DTZ estimează că există toate premisele ca acest trend să continue şi în 2015 în baza unei creşteri a consumului, mai ales în centrele comerciale cu tradiţie.

DTZ Echinox administrează în prezent un portofoliu de 150.000 mp de proiecte real estate, dintre care trei de retail: Shopping City Sibiu şi Shopping City Suceava, în proprietatea Argo Real Estate şi Felicia Shopping Center din Iaşi, în proprietatea CBRE Global Investors, unul rezidenţial: complexul Parcul Privighetorilor şi unul de office: spaţiul de birouri Kellogg's din Floreasca Park (2.500 mp).

Toate datele analizate vizează perioada ianuarie-noiembrie 2014.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb