DUPĂ ANI DE SCANDAL CU WIZZ AIR ŞI AEROPORTUL TIMIŞOARA Carpatair a ajuns în insolvenţă

ALEXANDRA CRĂCIUN
Ziarul BURSA #Companii #Aeronautică / 27 ianuarie 2014

Carpatair a ajuns în insolvenţă

Oficialii companiei spun că insolvenţa a fost cauzată de litigii

Reprezentanţii Aeroportului Timişoara resping această idee

Carpatair, operatorul aerian care a reclamat, în repetate rânduri, că ar fi fost defavorizat de stat, a intrat în insolvenţă, după ce, de mai bine de trei ani, este în conflict deschis cu Wizz Air şi Aeroportul Timişoara.

Tribunalul din Timiş a admis, vineri, deschiderea procedurilor de intrare în insolvenţă a Carpatair, potrivit unui comunicat remis redacţiei, compania urmând să demareze procedurile de reorganizare judiciară.

Decizia instanţei pare că a alimentat şi mai mult scandalul dintre Carpatair şi Aeroportul Timişoara, reprezentanţii acestora continuând să se acuze unii pe alţii de practici neloiale şi acţiuni prejudicioase.

Reprezentanţii operatorului aerian au declarat că practicile anticoncurenţiale ale Aeroportului Timişoara au dus la intrarea în insolvenţă a companiei Carpatair, daunele estimate depăşind 30 milioane de euro.

Conform declaraţiilor reprezentanţilor companiei Carpatair, Comisia Europeană şi autorităţile naţionale s-au sesizat în acest caz, începând o investigaţie care vizează politica neconcurenţială promovată de Aeroportul din Timişoara.

"Aeroportul Timişoara a acţionat în favoarea altor operatori aerieni cum ar fi Wizz Air, fapt care a ajuns în atenţia autorităţilor. Curtea de Apel Piteşti a dat câştig de cauză companiei Carpatair, într-un litigiu cu firma Wizz Air, în ceea ce priveşte un ajutor de stat. Decizia Tribunalului este irevocabilă. Din păcate, firma nu mai făcea faţă datoriilor, motiv pentru care a intrat în insolvenţă", ne-a explicat unul dintre reprezentanţii firmei RTZ & Partners, administratorul judiciar al Carpatair.

În replică, directorul comercial al Aeroportului Timişoara, Daniel Stamatovici, ne-a declarat că neadaptarea la condiţiile impuse de piaţa aviatică civilă a dus la acest deznodământ pentru operatorul aerian.

Domnia sa ne-a precizat că peste 90% din litigiile dintre Aeroport Timişoara şi Carpatair au fost soluţionate în favoarea aeroportului, restul acestora fiind în curs.

RTZ&Partners: "Acţionarii au investit 15 milioane de euro în stabilizarea Carpatair"

Potrivit administratorului judiciar al Carpatair, pentru stabilizarea situaţiei companiei, acţionarii de la Carpatair au investit deja 15 milioane de euro.

În timpul procesului de reorganizare, activitatea comercială a companiei nu va suferi nici un fel de schimbare, conducerea fiind asigurată de actuala echipă de management condusă de Nicolae Petrov.

Carpatair este singura companie de linie cu capital privat din România, fondată de omul de afaceri Nicolae Petrov în anul 2000. Carpatair şi-a schimbat acţionariatul, în 2012, Nicoale Petrov atrăgând în acţionariatul companiei mai mulţi oameni de afaceri elveţieni, printre care şi pe Ingvar Kamprad, şeful de la IKEA.

Astfel, Petrov mai deţinea, la finalul anului trecut, doar 12,8% din companie (2,8% direct şi 10% indirect prin firma Air Service), jumătate faţă de cât controla în prima parte a anului 2012.

În prezent, 150 de angajaţi mai lucrează în companie, faţă de 412 la finalul anului 2012.

Între 16 ianuarie şi 29 martie, singurele zboruri operate de Carpatair vor fi pe rutele Chişinău-Londra şi Chişinău-Veneţia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb