DUPĂ CE LEMNELE RĂŞINOASE S-AU SCUMPIT CU 20-30%, Preţul mobilei din lemn masiv va creşte uşor

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri de Larg Consum / 10 noiembrie 2014

Preţul mobilei din lemn masiv va creşte uşor

(Interviu cu Bandi Tamas, directorul de vânzări al Szel Mob)

Mobila din lemn masiv se va scumpi uşor, ca urmare a creşterii cu 20-30% a preţului materiei prime, respectiv lemnele răşinoase, ne-a spus Bandi Tamas, directorul de vânzări al companiei Szel Mob.

Domnia sa ne-a precizat, într-un interviu, că piaţa mobilei a reuşit să aibă o tendinţă crescătoare atât pe teritoriul Europei, cât şi în România. "Oamenii au învăţat din criza financiară să fie mai atenţi cum îşi cheltuiesc banii, dar, cu toate acestea, cererea este într-o creştere constantă", ne-a mai spus domnul Tamas.

Szel Mob, producător de mobilă din Cristuru Secuiesc, judeţul Harghita, exportă 90% din producţie în ţări ca Franţa, Germania, Olanda, Italia, Finlanda, Norvegia, Rusia, Japonia, Israel.

Reporter: Cum a evoluat piaţa mobilei anul trecut şi ce perspective de dezvoltare are în 2015?

Bandi Tamas:Acest sector a reuşit să aibă o tendinţă crescătoare atât pe teritoriul Europei, cât şi în România. Oamenii au învăţat din criza financiară să fie mai atenţi cum îşi cheltuiesc banii, dar, cu toate acestea, cererea este într-o creştere constantă. În 2015, dorim să continuăm această tendinţă crescătoare şi să câştigăm atenţia cât mai multor clienţi, prin continuitate, calitate şi introducerea de noi modele.

Conform analizelor din anii trecuţi, România se află pe locul 13 la exportul de mobilă. Valoarea exporturilor de obiecte de mobilier se ridică la aproximativ 1,5 miliarde euro pe an.

Reporter: Aşadar, consumatorii s-au educat, în perioada de criză...

Bandi Tamas:Noi credem că, pe termen lung, recesiunea a făcut din clienţi persoane care se interesează mai mult şi vor să se asigure că primesc pentru banii cheltuiţi exact ceea ce îşi doresc. Acest fapt o să aibă o consecinţă benefică asupra producătorilor de mobilă, deoarece cine vrea să-şi păstreze locul pe piaţă trebuie să se adapteze nevoilor în creştere ale clienţilor, fapt ce duce automat la o îmbunătăţire a serviciilor oferite.

Mulţi aleg oferta noastră de produse standard din catalog, dar cererea pentru produse speciale şi adaptarea produselor standard la cererea clienţilor este într-o creştere accentuată.

Reporter: Ce buget alocă clienţii pentru mobilarea locuinţei?

Bandi Tamas:Produsele noastre intră în categoria "middle-high class", atât din punct de vedere calitativ, cât şi al costurilor, deci sunt accesibile pentru majoritatea consumatorilor cu gust pentru eleganţă şi calitate.

Reporter: Cum au evoluat preţurile în domeniul mobilei?

Bandi Tamas:Preţul mobilei din lemn masiv o să aibă o creştere uşoară în viitorul apropiat, deoarece materia primă, adică lemnele răşinoase, s-au scumpit cu 20-30%, în anul curent.

Reporter: Ce produse de mobilier au apărut pe piaţă şi ce estimări aveţi, în acest sens, pentru anul viitor?

Bandi Tamas:Produse "multicolor" - dulapuri cu mai multe sertare vopsite în diferite culori - sunt cele nou lansate. Noua direcţie capătă atenţia clienţilor mai tineri. Pe lângă aceste modele, am introdus colecţia stejar şi fier forjat, pe care le recomandăm utilizatorilor ce au nevoie să depoziteze orice pe o mobilă foarte robustă. Anul viitor, dorim să combinăm mai mult esenţele brad şi stejar în modelele noastre deja existente. În principiu, dorim să oferim o mobilă robustă şi elegantă ca stejarul, dar ieftină ca bradul.

Reporter: Ce obiecte de mobilier produce compania pe care o reprezentaţi?

Bandi Tamas:Gama noastră de produse conţine mobilier pentru toată casa - pentru bucătărie, living, hol, dormitor, baie, camera de copii -, dar putem mobila şi hoteluri, restaurante sau birouri.

Reporter: Care este paleta de preţuri?

Bandi Tamas:Pentru dormitor, preţurile încep de la 2.000 de lei fără TVA, în funcţie de modele şi finisarea lor. În cazul bucătăriei şi a livingului, nu aş putea preciza o sumă exactă, pentru că posibilităţile sunt foarte complexe, mobila pe care noi o producem fiind 100% din lemn masiv.

Reporter: Ce strategie a abordat compania pentru depăşirea perioadei de criză?

Bandi Tamas:Modelul nostru de business a fost şi va fi în continuare unul care nu creează dependenţă de 2-3 clienţi mari, ci ne oferă posibilitatea să fim tot timpul deschişi şi pregătiţi pentru noi clienţi. Acest lucru necesită mai mult efort şi o flexibilitate enormă, dar înseamnă şi o prezenţă bine bazată atât pe piaţa României, cât şi pe piaţa europeană.

Reporter: Cât din producţia Szel Mob merge la export şi în ce ţări?

Bandi Tamas:În momentul de faţă, peste 90% din mobila produsă de noi merge la export, dar şi vânzările pe piaţa românească sunt în creştere. Ţările principale către care comercializăm mobila noastră din lemn masiv sunt Franţa, Germania, Olanda, Italia, dar suntem reprezentaţi şi în ţări ca Finlanda, Norvegia, Rusia, Japonia, Israel.

Reporter: Ce produse urmează să lansaţi?

Bandi Tamas:Vom avea noi produse în concordanţă cu tendinţele ţărilor vestice din Europa.

Reporter: Care dintre obiectele de mobilier sunt cele mai solicitate?

Bandi Tamas:Produsele cele mai vândute sunt barurile, mobila de bucătărie şi de baie, dar primim din ce în ce mai multe cereri şi pentru mobilarea birourilor.

Reporter: Ce cifră de afaceri aţi realizat anul trecut faţă de 2012?

Bandi Tamas:Anul trecut am ajuns la o cifră de afaceri de 3,1 milioane de euro, ceea ce însemnă că, faţă de 2012, am avut o creştere de 15%. Pentru 2014 am estimat o creştere de 10% faţă de 2013, iar, ca urmare a investiţiilor efectuate anul acesta, avem planuri măreţe şi pentru 2015.

Reporter: Care este sentimentul, în piaţă, legat de criza din zona Rusiei şi de pericolul ca exporturile de mobilă către piaţa Rusiei să fie limitate?

Bandi Tamas:Am fost influenţaţi direct de criza din Ucraina. În direcţia Ucrainei, exporturile au fost oprite, însă vânzările în Rusia continuă, având o evoluţie descrescătoare.

Reporter: Mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb