DUPĂ O ABSENŢĂ DE DOI ANI PE PIAŢĂ, Pachetele de vacanţă în Egipt reluate de Cocktail Holidays

ADELINA TOADER
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 17 martie 2017

Pachetele de vacanţă în Egipt reluate de Cocktail Holidays

Grecia şi Cipru, cele mai căutate destinaţii de Paşte

Turoperatorul Cocktail Holidays reintroduce pachetele de vacanţă în Egipt, cu zbor charter, după o absenţă de doi ani în piaţă. Agenţia are în ofertă vacanţe în Sharm El Sheikh şi circuite în Egipt, cu minisejur în Hurghada şi Croazieră pe Nil.

Pachetele pentru Sharm El Sheikh pornesc de la 490 de euro/persoană, pentru şapte zile, la un hotel de patru stele, cu all inclusive, în timp ce circuitul în Egipt, de nouă nopţi, cu cazare la hotel de cinci stele, costă 1.165 de euro/persoană.

Dan Goicea, manager Cocktail Holidays, a declarat: "Interesul românilor pentru Egipt este extrem de ridicat, o mare parte din pachetele pentru Paşte şi săptămânile care urmează fiind deja rezervate. Egiptul oferă un produs turistic cu un raport bun calitate-preţ şi foarte multe posibilităţi de distracţie, de la scufundări la croaziere sau plimbări cu submarinul, jeep safari. În ultimii doi ani, când din oferta noastră au lipsit vacanţele în Egipt, turiştii au întrebat permanent când reapar".

Potrivit turoperatorului, pe lângă Egipt, cele mai căutate destinaţii de Paşte rămân şi anul acesta Grecia şi Cipru, ţări ortodoxe pe care turiştii românii le aleg pentru că se simt ca acasă de Sărbătorile Pascale. Pachetele pentru Creta - Chania pornesc de la 470 euro/persoană, pentru Rhodos de la 430 euro/persoană, în timp ce pentru Cipru de la 375 euro/persoană. Pachetele includ transport, cazare în hoteluri de trei, patru şi cinci stele, servicii de masă în funcţie de hotelul ales, asistenţă turistică şi asigurare Cocktail Travel Protection.

Pentru city break-uri, turiştii au ales Barcelona, Praga şi Atena, conform datelor agenţiei. Un pachet de patru nopţi de cazare la un hotel de patru stele din Atena, cu zbor direct operat de Tarom şi toate taxele incluse costă 510 euro/persoană, pentru Praga costă 529 de euro/persoană, iar pentru Barcelona, 539 de euro/persoană.

Pachetele de vacanţă în capitalele europene sunt alese, de regulă de turişti cu vârsta cuprinsă între 25 şi 40 de ani, care îşi doresc o mini vacanţă activă, în care să descopere destinaţia, potrivit sursei citate.

Pentru 1 mai, Cocktail Holidays a lansat city break-ul pentru Atena, cu un tarif de la 489 de euro/ persoană, care include patru nopţi de cazare la un hotel de patru stele, amplasat într-o zonă centrală, cu mic dejun şi cină, transport direct cu avionul, tur panoramic al oraşului Atena, intrare opţională la Acropole, asistenţă turistică, dar şi asigurare Cocktail Travel Protection, indiferent de vârstă.

Managerul Cocktail Holidays a adăugat: "Foarte căutate pentru minivacanţa de 1 mai sunt pachetele de tip city break în marile capitale europene, care le oferă turiştilor posibilitatea să descopere în câteva zile destinaţiile alese. Cei care rămân în ţară îşi petrec vacanţa pe litoral, la munte sau în staţiuni balneare, unde aleg pachete la hoteluri cu centre spa".

Cocktail Holidays este brandul turistic al Prompt Service Travel Company, lansat în urmă cu 11 ani. În prezent, Cocktail Holidays operează chartere din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb