E abia începutul?

Criza economică, pe care la noi politicieni şi economişti laolaltă (o mai fi vreo diferenţă între cele două categorii?) o desconsiderau, a izbucnit cu violenţă. Cu toate astea apolgeţii capitalismului sălbatec nu sunt dispuşi să facă vreun pas înapoi. Cele două tabuuri care se manifestă în societatea românească - religia şi capitalismul - împiedică orice reacţie. Căci, în fond, capitalis­mul apare mai mult ca nouă religie, decât ca o formă de organizare economică. Şi, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în Occident, susţinătorii capitalismului sunt ofensivi. Pentru ei neoliberalismul nu e în derivă, iar criza rămâne un fenomen american, eventual vest-european. Ea nu poate afecta economiile emergente care afişează, nu-i aşa!, cifre de creştere "sănătoa­se". Neutralitatea cifrelor trimite la adevăr şi autoritate ştiinţifică. Acest discurs nu e făcut pentru a fi înţeles, ci pentru a fi acceptat fără comentarii: dacă spun cifrele! Cifrele însă nu spun nimic. Dictatura lor denaturează şi totodată simplifică discursul politic, dar nu influenţează realitatea.

"Karl Marx, părintele intelectual al comunismului modern avea în parte dreptate în critica sa asupra capitalismului". Nu o spune un stângist radical rătăcit în secolul XXI, ci chiar arhepiscopul de Cantarbery, şeful bisercii anglicane, Rowan Williams, într-un articol privind criza financiară publicat zilele trecute în săptămânalul britanic The Spectator. Şi mai spunea arhiepiscopul, ceea ce va intriga apologeţii necritici ai capitalismului sălbatec din România, că "Marx a remarcat cu multă vreme în urmă modul în care capitalismul superexcitat poate deveni un fel de mit, atribuind realitate, putere şi mijloace de acţiune unor lucruri care nu există: e unul din rarele puncte unde avea dreptate".

Criza în plină desfăşurare este cea mai amplă din 1929 încoace. Iar atunci criza a schimbat lumea. Asemănările între ceea ce s-a întâmplat atunci şi ceea ce a dus la criza actuală sunt frapante: exuberanţa anilor "20 ai secolului trecut crease iluzia dezvoltării continue, determinând o perioadă de creştere puternică a profiturilor, dar şi de îndatorare a gospodăriilor. Când totul a explodat, deriva financiară a antrenat destul de repede deriva populistă. Atunci extremiştii de toate felurile, de la naţionali socialişti la comunişti au câştigat legitimitate şi putere mizând pe temele securitare, pe frică sau pe revoltă. Vi se pare cunoscut?

Pe fundalul crizei economice se manifestă însă şi o criză a democraţiei. Confundând capitalismul cu democraţia, mulţi îşi întorc faţă către neopopulişti. Deja în Italia sau Austria neopopuliştii sunt la mare preţ. Şi, dacă reacţia oamenilor simpli faţă de consecinţele crizei şi ale globalizării e inteligibilă, reacţia politicienilor e lipsită de viziune. După întâlnirea de sâmbătă a celor patru (Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie) de la Paris, răspunsul la problemele legate de criză a fost "refacerea încrederii". Ceea ce dovedeşte încă o dată că politicienii şi experţii lor nu au înţeles nimic. Inconştienţa lor ne poate costa însă pe toţi.