Rata şomajului a coborât în Statele Unite la 4,7% în luna februarie, pe fondul creşterii numărului de locuri de muncă disponibile peste aşteptări, relatează Reuters.
Numărul de locuri de muncă, excluzând sectorul agricol, a avansat luna trecută cu 235.000, a anunţat ieri Departamentul Muncii din Statele Unite.
Datele privind piaţa muncii din februarie depăşesc aşteptările analiştilor, care anticipau un avans al numărului de locuri de muncă cu doar 190.000, potrivit ultimelor sondaje, potrivit News.ro.
În plus, autorităţile americane au revizuit în uşoară creştere statisticile privind piaţa muncii pentru lunile decembrie 2016 şi ianuarie 2017, urcând numărul de locuri de muncă nou-create cu circa 9.000.
Numărul de noi joburi depăşeşte semnificativ nivelul de 100.000 de noi locuri de muncă pe lună necesar pentru a ţine pasul cu creşterea forţei de muncă din SUA.
De asemenea, câştigurile orare ale angajaţilor americani au crescut, în medie, cu 6 cenţi în februarie faţă de luna precedentă, la 26,09 dolari. Comparativ cu februarie 2016, câştigul mediu orar din SUA a crescut, în medie, cu 2,8%.
Şomajul a coborât de la 4,8% în ianuarie la 4,7% în februarie, însă 7,5 milioane de americani sunt în continuare şomeri.
Rata şomajului în rândul populaţiei albe este de 4,1%, în timp ce şomajul în rândul negrilor este aproape dublu (8,1%), iar şomajul în rândul hispanicilor este de 5,6%, mai arată datele oficiale.