EDITORIAL Locomotiva germană

După ce şi-a folosit cu minuţiozitatea-i specifică perioada de pregătire tehnică a preluării preşedinţiei rotative a Uniunii Europene, Germania arată ca o locomotivă încordată, de care stă agăţat un tren lung şi greoi de vagoane inerţiale, pe alocuri ruginite, unele dintre ele cu frînele încă trase, toate încărcate ochi cu oameni şi speranţe. Cei din vagoane, ca şi cei de pe margine, privesc curioşi şi aşteaptă cu oarecare încordare să vadă dacă, după pufăiturile şi şuierăturile de rigoare, după scîrţîituri şi scrîşnete, locomotiva va reuşi să pună totuşi convoiul în mişcare.

Trenul european a fost tras pe linia moartă, de pe care încearcă acum doamna de fier a Germaniei să-l scoată, odată cu respingerea Tratatului Constituţional European, prin voturi referendale, în Olanda şi Franţa. A fost mai degrabă o deraiere, produsă de manevrele aiuristice ale liderilor politici locali, decît o intrare liniştită pe linia de garare. Şefi de stat, prim miniştri şi miniştri de externe din 25 de state îşi puseseră semnătura pe actul res­pectiv, produs la capătul a mai bine de trei ani de negocieri, pertractări, manevre de culise şi jocuri de influenţă. Fără să fie perfectă, nici ca formă, nici din punct de vedere al conţinutului, "cărămida" constituţională ce trebuia să fie aşezată la noua temelie a Europei era, aşa cum spunea Valery Giscard d"Estaing, un compromis cu mult peste aşteptările iniţiatorilor proiectului. O structură instituţională sensibil schimbată, un preşedinte al Consiliului european cu mandat extins la doi ani şi jumătate, cu posibilitatea unei reînnoiri, un ministru de externe şi structuri permanente pentru politica de apărare şi securitate colectivă, o mult mai bună împărţire a domeniilor de competenţă între instituţiile Uniunii şi cele ale statelor membre, respectiv ale componentelor regionale şi locale. Pe scurt, un avans considerabil în direcţia adîncirii integrării, care ar fi venit să rebalanseze consecinţele unei deosebit de îndrăzneţe extinderi, prin saltul de la 15 la 27 de membri. Impasul creat de refuzul franco-neerlandez a aruncat la coş toate aceste potenţiale achiziţii şi a creat o deplină confuzie constitu­ţională pentru aceia dintre membrii UE care apucaseră să ratifice în parlamentele ţărilor lor actul respectiv.

Ce ar putea să facă deci Preşedinţia germană, în doar şase luni, pentru a salva copilul din copaia cu zoaie a Europei?

Cele mai multe dintre speranţele de salvare se leagă de schimbarea de conducere care va avea loc, inevitabil, la preşedinţia Republicii Franceze şi, poate, în structura de reprezentare parlamentară a mult erodatei Republici cu numărul cinci. Dacă votul de peste două luni şi jumătate dă cîştig de cauză lui Sarkozi, el ar avea autoritatea să repună pe agenda politică internă problema adoptării Tratatului Consituţional de către Franţa. Cel mai probabil, prin vot în Parlament. Reprezentanta socialiştilor, în eventualitatea că va ocupa fotoliul de la Elysee, ar putea face acelaşi lucru, chiar dacă ar trebui să treacă peste faptul că tocmai mobilizarea socialiştilor pentru votul negativ, cu ocazia referendumului, a înmormîntat visele de mărire europene ale preşedintelui "sortant". Cu alte cuvinte, reuşita misiunii germane pare să depindă de reuşita schimbării politice din Franţa. Iar, dacă reduta franceză este luată, probabil că nici cea din Ţările de jos nu va mai rezista prea mult. Succes, cu lauri şi focuri de artificii!

Cealaltă variantă de succes este legată de ideea, devenită deja iniţiativă, de a reşapa textul existent al Tratatului Consituţional, pentru a obţine o variantă, dacă nu neapărat îmbunătăţită, mult simplificată, redusă, în esenţă, la ceea ce toată lumea ar putea accepta fără dificultăţi ca elemente benefice pentru dezvoltarea şi echilibrarea instituţională a UE. Acest plan B are avantajul că oferă Franţei şi Olandei motivul de a repune în calendarul politic adoptarea noului document, uitînd sau trecînd peste respingerea celui vechi. Ea are, desigur, dezavantajul că trebuie să convingă statele care deja au ratificat un text caduc să treacă prin parlamente, din nou, un text de tratat european. Germania, care a propus această variantă, oferă ea însăşi exemplul pozitiv, deoarece face parte dintre cei care au ratificat şi varianta moartă a Tratatului Constituţional. Desigur, ar mai fi şi alte variante de salvare a efortului german, vehiculate pe culoarele Parlamentului European: adoptarea unui text de "Constituţie Europeană", mult simplificat, direct de către acest organism, urmînd ca în modificările ulterioare ale tratatelor de bază, o procedură curentă, să fie înglobate, încet, încet, toate prevederile pentru care se poate obţine acordul statelor. Cu trei variante de lucru pozitive, Germania ar putea cîştiga (nu cuceri!) Europa, dovedind lumii şi sieşi că blitzkrieg-ul diplomatic e mult mai util politic decît cel militar!