Fiscul a vrut să demonstreze că nu este adevărat ceea ce se spune, anume că nu se descurcă prea bine la încasat taxe şi impozite, astfel că, într-un exces de zel, a transmis înştiinţări de plată unor copii, aferente alocaţiilor.
Premierul Victor Ponta şi-a cerut scuze pentru situaţie şi i-a solicitat ministrului de resort să-i spună până joi cine trebuie sancţionat pentru această situaţie.
Ministrul Finanţelor şi şeful ANAF au luat măsuri ca înştiinţările de plată a taxelor pentru alocaţie, transmise copiilor, să fie oprite, a declarat premierul Victor Ponta, precizând că aşteaptă să i se comunice însă şi cine trebuie sancţionat şi cum pot fi evitate noi astfel de cazuri.
Însă, la stat, nu este nimeni, niciodată, responsabil, aşa că vina a fost aruncată pe programul informatic. Adică, automat, calculatoarele i-au identificat pe bieţii copii drept datornici la stat, iar funcţionarii nu au avut decât să aplice soluţiile comandate de computere. Că doar nu sunt plătiţi să gândească sau măcar să cunoască legea.
Ponta a afirmat, în şedinţa de guvern, că este nevoie de debirocratizarea şi "desţelenirea" tuturor inadvertenţelor legislative.
"Este nevoie de debirocratizarea şi desţelenirea tuturor inadvertenţelor - ca să nu spun prostiilor - din legislaţie. Îmi cer scuze şi îmi pare rău când am văzut că s-au trimis la copii să plătească taxe pentru alocaţie. Vreau să anunţ foarte clar că ministrul Finanţelor şi şeful ANAF au luat măsuri şi lucrurile astea încetează de azi, dar eu vreau până mâine să îmi spuneţi pe cine sancţionăm şi cum îndreptăm să nu se mai întâmple în viitor asemenea prostii", a spus Ponta, potrivit Mediafax.
ANAF a comunicat, miercuri, că reprezentanţii conducerii agenţiei au transmis către unităţile de administrare fiscală o circulară prin care s-a suspendat regularizarea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile obţinute din dobânda bonificată de bănci, pentru alocaţiile de stat pentru copii, neridicate din conturile bancare.
"Precizăm, încă o dată, că obiectul impunerii nu ßl constituie alocaţia de stat pentru copii, ci veniturile din dobânzile bancare realizate de persoanele care nu şi-au ridicat alocaţiile din conturi", arată ANAF, într-un comunicat.
Direcţia Finanţelor Publice Argeş a transmis înştiinţări prin care aproape 11.000 de copii din judeţ, inclusiv minori cu dizabilităţi, sunt anunţaţi că trebuie să achite contribuţii la asigurările de sănătate pentru alocaţiile primite de la stat, suma anunţată că trebuie restituită fiind de 39 lei, din cuantumul de 42 lei al alocaţiei, conform televiziunii publice.
Reprezentanta unei organizaţii non-guvernamentale din judeţul Argeş a declarat că a fost contactată de părinţi ai copiilor aflaţi în această situaţie.
"Am primit mai multe sesizări de la mamele din cadrul asociaţiei mele care m-au sunat disperate că nu ştiu ce să facă. Iar eu, stupefiată fiind de ceea ce mi s-a relatat, primul sfat pe care l-am dat a fost ca ele să nu plătească nimic. Prin urmare m-am întâlnit cu acestea şi am văzut plicurile. Într-adevăr, copiii au de plată pe anul 2012 suma de 468 de lei. Menţionez că ulterior am aflat că numai copiii care au alocaţiile pe card au primit aceste înştiinţări", a declarat Mădălina Fotache, preşedintele Asociaţiei Cultural Creştine "Aripi de înger" din judeţul Argeş.
Fiscul argeşean consideră că alocaţiile copiilor sunt venituri, aşa că trebuie să plătească şi contribuţii la asigurările de sănătate.
Conform sursei citate, reprezentanţii Fiscului spun că vina este a programului de calculator care i-a identificat pe copii că au datorii la stat şi că deciziile de impunere au fost generate în urma unor rulări ale unor programe emise de Direcţia Generală a Tehnologiei Informaţiei din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
Şi presa locală din Alba a informat că mai mulţi părinţi au primit acasă somaţii de plată de la Finanţe pentru plata unor sume privind copiii minori, adresele referindu-se la venituri realizate în anul 2012, aferente unor "investiţii" şi contribuţii de sănătate.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.01.2015, 13:12)
De ce nu se fac greseli si cu marii datornici la stat, sau cu miliardarii de carton care-si cumpara (se plimba) masini scumpe pe drumurile noastre, prin fata geamului de la bloc, urlind motoarele de parca ar fi pe circuitul de F1?