EFICIENŢA PROGRAMULUI RABLA ÎN AGRICULTURĂ:  Doar 5% dintre utilajele vechi, înlocuite

CĂTĂLIN DEACU
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri Industriale / 18 martie 2010

Doar 5% dintre utilajele vechi, înlocuite

Din cele peste 150.000 de utilaje agricole învechite, anul acesta vor fi înlocuite doar 5.880 de tractoare şi maşini agricole autopropulsate

Pe 20 martie începe "Rabla pentru utilajele agricole", program prin care Guvernul îşi propune să modernizeze parcul naţional de tractoare şi combine, şi să crească, astfel, eficienţa agriculturii care, la acest capitol, este codaşă în UE.

Pe scurt, prin intermediul acestui program, fermierii care vor să-şi înlocuiască vechile tractoare sau maşini agricole autopropulsate cu altele noi vor primi, în schimbul scoaterii din uz a utilajelor, o primă de casare în valoare de 17.000 lei (circa 4.200 euro).

Programul este extrem de necesar pentru dezvoltarea agriculturii, în condiţiile în care ţara noastră este printre ultimele din UE la capitolul tehnică agricolă, însă câteva calcule ne arată că acesta nu va schimba deloc situaţia din sector, cel puţin nu anul acesta.

Şi nu o va schimba din trei motive...

Prima de casare, 4.200 euro. Cel mai ieftin tractor costă 30.000 euro

În primul rând, din cauză că prima de 4.200 de euro este insuficientă pentru achiziţia unui tractor nou, al cărui preţ variază între 30.000 euro şi 100.000 euro.

Spre exemplu, în cazul unui tractor mai performant, de peste 100 de cai putere, preţul poate să ajungă şi la 135.000 euro.

"Micii producători agricoli nu vor participa la acest program din cauză că nu vor avea bani să acopere diferenţa de preţ pentru achiziţia unui tractor nou", ne-a spus Ştefan Nicolae, preşedintele Federaţiei Agrostar.

De aceeaşi părere este şi preşedintele LAPAR, Nicolae Sitaru, care ne-a declarat că acest program nu va ajuta foarte mult fermele mici şi mijlocii - unde este necesar sprijinul Guvernului-, tocmai din cauza că agricultorii nu au bani să investească în achiziţia de utilaje.

Doar 5% din utilajele vechi vor fi înlocuite

În al doilea rând, ţara noastră are un număr prea mare de utilaje agricole învechite, în comparaţie cu cele 5.880 de tractoare şi maşini agricole ce urmează să fie înlocuite, anul acesta, prin acest program.

Parcul de utilaje agricole este alcătuit, printre altele, din 176.841 de tractoare şi 24.299 de combine de cereale. "Circa 73% din numărul de tractoare şi 75% din numărul de combine aferente parcului de tehnică agricolă au durata normală de funcţionare depăşită", a spus premierul Emil Boc.

Un simplu calcul ne arată că numărul total de utilaje agricole ce urmează să fie înlocuite în 2010 reprezintă circa 5% din necesar.

Pericol al pieţei negre a cupoanelor

În al treilea rând, în aceste condiţii, există riscul apariţiei unei pieţe negre a cupoanelor, după cum ne-au semnalat producătorii agricoli.

Asta din cauză că mulţi dintre fermieri îşi vor duce vechile utilaje la casat, iar în lipsa banilor pentru achiziţia unui tractor nou, vor începe să-şi vândă cupoanele valorice.

Iar persoane interesate să cumpere, care urmăresc să facă bani doar din speculă, se vor găsi cu siguranţă.

Internetul este, deja, plin de astfel de anunţuri...

"Există riscul să apară şi situaţii în care nişte < băieţi deştepţi > să se ocupe doar cu achiziţia de tractoare vechi de la ţărani, să apară fenomenul actelor false, sau să se dezvolte o piaţă neagră a cupoanelor", a încheiat Ştefan Nicolae.

Pentru dotarea agriculturii sunt necesare 350.000 de tractoare

În altă ordine de idei, pentru acest program de la care se aşteaptă înnoirea parcului de utilaje agricole au fost puse la dispoziţie 100 de milioane lei. Suma este infimă dacă ţinem cont că pentru a avea un parc agricol performant ar fi necesar un efort financiar de circa 10.500.000.000 euro, după unele statistici.

Asta din cauză că avem un deficit de 350.000 de tractoare fizice noi, fără de care ne vom situa tot la coada UE la capitolul eficienţă şi mai ales uzură a utilajelor: în medie, în România, unui tractor îi revine să are o suprafaţă de teren de 110 hectare, aproape de opt ori mai mare ca media UE, estimată la 14,24 hectare.

Înlocuirea utilajelor vechi este o soluţie, însă fără creşterea efectivelor de utilaje agricole performante există riscul ca noile utilaje achiziţionate să se strice din cauza suprasolicitării.

Şi atunci tractoarele şi combinele cumpărate prin programul Rabla vor ajunge rable...

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Interesant articol! Bravo!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb