Elefant.ro a înregistrat un plus de 50% în venituri între 2019 şi 2022

G.D.
Piaţa de Capital / 5 octombrie 2022

Elefant.ro a înregistrat un plus de 50% în venituri între 2019 şi 2022

Compania Elefant Online SA, proprietar al elefant.ro şi elefant.md, cu obligaţiuni tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti a anunţat în raportul bursier semestrial o reducere a veniturilor din vânzări cu 11% în primul semestru din 2022, comparativ cu perioada similară a exerciţiului financiar precedent, conform unui comunicat remis redacţiei. Astfel, cifra de afaceri a companiei s-a situat în perioada ianuarie-iunie 2022 la 95,3 milioane lei. Concomitent, rezultatul financiar s-a cifrat la -12,4 milioane lei.

"Anii 2020-2022 au fost atipici pentru toată piaţa. Au existat perioade foarte bune cum a fost primul semestru din 2020 când, practic, comerţul online a explodat, dar şi perioade mai puţin faste, cum au fost primele şase luni ale acestui an. În ciuda acestor fluctuaţii economice, pentru elefant.ro traiectoria este foarte bună dacă analizăm aceşti ultimi ani în care business-ul a crescut cu peste 50%. Dacă în 2019 înregistram în primul semestru o cifră de afaceri de 61,68 milioane lei, în acest an am încheiat primul semestru cu 94,65 milioane lei", declară Sergiu Chircă, CEO elefant.ro.

Potrivit sursei citate, evoluţia veniturilor în primul semestru al acestui an a fost influenţată de doi factori principali: situaţia macroeconomică care a redus puternic consumul individual şi orientarea investiţiilor companiei majoritar către dezvoltarea Elefant Marketplace şi a serviciilor adiacente.

"Am mizat mai puţin pe creşterea veniturilor din vânzări folosind modelul de business curent şi ne-am concentrat pe a investi timp, efort, resurse umane şi financiare către Elefant Marketplace care nu mai este doar un concept, ci un model de business bine structurat. Elefant Marketplace este motorul care va asigura creşterea viitoare atât pentru elefant.ro, cât şi pentru companiile partenere ", declară Sergiu Chircă, CEO elefant.ro.

Concomitent, în doar 6 luni, compania a reuşit să îşi reducă datoria pe termen scurt cu peste 20 de milioane de lei şi va continua investiţiile în noul model de business.

"În cei 12 ani de când suntem pe piaţă, am investit peste 115 de milioane de lei în companie. În acest an, investiţiile s-au ridicat până acum la 4 milioane de lei, urmând ca acţionarii actuali să contribuie cu alte 4 milioane până la final de an pentru dezvoltarea companiei în perioada următoare", adaugă Sergiu Chircă.

Lansat în urmă cu 12 ani, elefant.ro a crescut de la un business de 0,8 milioane lei în 2010 la un business de 227 milioane lei în 2021, se mai arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cei care s-au grabit sa arunce cu actiunile dupa rezultate au scapat din vedere modelul unei afaceri de e-commerce pe care si-l asuma fondurile de private equity inca din start.Pierderile sunt permanente si suma investitat este alocata pe durata detinerii si nu tot la inceput.

    Structura datoriei arata sustinere totala din partea fondurilor actionare de aceea riscul de insolventa e redus.Pana si datoriile bancare sunt la o persoanaafiliata= PBK!

    Adica e diferenta mare fata de Vivre sau Nemo unde sustinerea actionarilor e prea mica in raport cu necesarul,pe masura fortei actionarilor. 

    Doar iau de la actionari fara sa livreze castiguri. Venituri mai mari urmate de pierderi mai mari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb