Elveţia a aprobat o finanţare nerambursabilă de 130 milioane euro pentru ţara noastră

F. A.
Internaţional / 24 iunie 2010

Guvernul elveţian a aprobat miercuri un acord cadru prin care ţara noastră va primi o finanţare nerambursabilă de 181 milioane de franci elveţieni (circa 130 milioane de euro), care va fi aprobat şi de Guvernul României în perioada imediat următoare, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice (MFP), transmite Hotnews. Fondurile vor fi folosite pentru finanţări în domenii precum mediul şi infrastructura sau promovarea sectorului privat.

Alte domenii eligibile care pot fi finanţate din această contribuţie sunt dezvoltarea socială şi a resurselor umane şi securitatea, stabilitatea şi sprijinul pentru reforme.

"Ministerul Finanţelor Publice va reveni cu informaţii suplimentare referitoare la condiţiile accesării fondurilor din contribuţia financiară elveţiană după aprobarea acordului în Guvernul României", se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb