Grădiniţa Emel se adresează copiilor cu vârsta între 20 luni şi 7 ani, aceştia fiind repartizaţi în grupe, în funcţie de vârstă, relatează un comunicat de presă remis redacţiei.
Toate activităţile propuse copiilor au ca scop fundamental dezvoltarea capacităţilor lor fizice şi psihice.
Alina Vasile, director general, declară: "Suntem conştienti că fiecare copil are propria lui lume care se cere explorată cu multă, multă răbdare, imaginaţie şi creativitate. Lumea lui se naşte şi creşte o dată cu el, iar noi ne propunem ca în fiecare zi să-l ajutăm să descopere câte puţin din lumea lui cea nouă, care se naşte chiar sub ochii noştri".