Endava are propria universitate

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 6 august 2009

Endava, companie de servicii IT cu o prezenţă puternică în România (Bucureşti, Cluj şi Iaşi) şi R. Moldova (Chişinău, Cahul), a lansat un program intern de traininguri sub numele Endava University. Această iniţiativă a Endava se înscrie într-un trend tot mai vizibil al multinaţionalelor care au o atitudine proactivă faţă de pregătirea personalului, înţelegând că avantajele competitive pot fi generate şi de un ritm cât mai ridicat de creştere a performanţelor angajaţilor şi respectiv de formarea unor competenţe aliniate cu strategia de business a companiei. Primul program implementat în cadrul Endava University - Management Training - a fost lansat pe data de 24 iulie şi are drept scop pregătirea a peste 100 de manageri.

Diana Bocăneală, Training Manager şi coordonatoarea programului Endava University spune: "Dorim să creăm în companie un mediu care să favorizeze acumularea de cunoştinţe şi dezvoltarea personală. Cum în domeniul IT oamenii şi competenţele acestora fac diferenţa, am iniţiat un program de Management Training care să-i ajute pe managerii din echipele Endava să-şi dezvolte abilităţile de leadership, comunicare, people management şi să-şi îmbunătăţească performanţele. Pentru viitor viziunea noastră este să construim un centru de training recunoscut în industria IT."

Endava University are un cadru mai larg şi în afară de programul de Management Training va include şi programe orientate pe capabilităţi tehnice. În acelaşi timp, angajaţii Endava sunt încurajaţi să obţină certificări tehnice relevante, conform cerinţelor clienţilor şi tendinţelor dezvoltării tehnologiilor, astfel încât foarte mulţi deţin certificări recunoscute internaţional acordate de Microsoft, SUN, Cisco, Oracle, ISEB/ITSQB.

Endava are în prezent peste 500 de angajaţi şi operaţiuni în Marea Britanie, România, R. Moldova şi USA - unde recent a deschis un birou la New York, în mijlocul Manhattanului pe 260 Madison Avenue. Endava este un furnizor specializat de servicii şi soluţii IT de business, având peste 26 de milioane euro cifra de afaceri şi clienţi dintre cele mai mari companii din domeniile financiar-bancar, telecom, media şi servicii profesionale.

Endava consideră că în contextul economic actual furnizorii de servicii IT din România pot fructifica oportunităţile generate pe piaţă de tendinţa marilor companii de a externaliza proiectele de dezvoltare software şi suport tehnic cu scopul de a optimiza procesele şi de a obţine reduceri de costuri. În primul semestru al acestui an Endava a înregistrat o creştere medie de 40% a cifrei de afaceri comparativ cu perioada similară din 2008 şi continuă să facă angajări pentru centrele de dezvoltare şi suport din Europa de Est.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb