ENDESA:  Leon găzduieşte prima fabrică din Peninsula Iberică de reciclare a bateriilor vehiculelor electrice

G.U.
Companii / 21 octombrie 2021

Leon găzduieşte prima fabrică din Peninsula Iberică de reciclare a bateriilor vehiculelor electrice

Prima fabrică de reciclare a bateriilor vehiculelor electrice din Peninsula Iberică va fi construită în Cubillos del Sil (Leon) şi va intra în funcţiune la sfârşitul anului 2023, în urma unei iniţiative a Endesa, în parteneriat cu Urbaser. Centrala, care implică o investiţie de 13 milioane de euro, face parte din Planul Endesa denumit Futur-e, prin care compania energetică va sprijini dezafectarea centralei termice Cubillos del Sil (Leon), potrivit unui comunicat de presă.

Noua fabrică de reciclare a bateriilor este unul dintre cele şapte proiecte aprobate recent de ministerul spaniol al Tranziţiei Ecologice, guvernul regional din Castilla y Leon, municipalităţile Ponferrada şi Cubillos del Sil, Universitatea din Leon şi Endesa.

Potrivit sursei citate, fabrica de reciclare a bateriilor vehiculelor electrice reprezintă un angajament pentru dezvoltarea sustenabilă şi protejarea mediului prin economia circulară. Noua companie mixtă va gestiona colectarea bateriilor electrice în Spania şi Portugalia, depozitarea temporară a acestora în condiţii de siguranţă şi transportul la Cubillos del Sil pentru prelucrare.

Componenta de circularitate a acestei alianţe constă în activitatea de reutilizare şi recuperare. În Cubillos del Sil, bateriile potrivite vor fi adaptate pentru reutilizare. Bateriile rămase vor fi descărcate electric, dezmembrate şi supuse unui proces de separare şi mărunţire care va permite reciclarea materialelor prezente, precum plastic, aluminiu şi cupru şi "masă neagră", care constituie fracţia bogată în metale strategice, de valoare în Europa, precum cobaltul şi nichelul, ambele fiind utilizate pentru fabricarea de baterii noi.

Lucrările de construcţie sunt planificate să înceapă cât mai curând posibil, astfel încât fabrica să poată intra în funcţiune până la sfârşitul anului 2023. Cu toate acestea, se aşteaptă ca activităţile logistice să înceapă mai devreme, astfel încât colectarea, transportul şi depozitarea pot fi avansate în condiţii de siguranţă, pentru a garanta volumele necesare ce vor permite unităţii să înceapă operaţiunile la capacitate maximă. Se aşteaptă ca dezvoltarea acestor activităţi să genereze circa 50 de locuri de muncă directe şi tot atâtea locuri de muncă indirecte, ce nu pot fi încă cuantificate cu precizie. Fabrică va acoperi cererea pentru reciclare din Spania şi Portugalia, cu o capacitate anuală de procesare estimată la 8.000 de tone de baterii electrice.

Cu un buget de circa 13 milioane de euro, proiectul face parte din iniţiativele legate de economia circulară pe care Endesa le-a integrat în strategia companiei şi care sunt promovate atât de guvernul spaniol, cât şi de Uniunea Europeană, prin intermediul fondurilor de recuperare, se menţionează în comunicat.

Fabrica îşi garantează viabilitatea, în timp ce poziţia de lider în rândul unităţilor de reciclare din Peninsula Iberică este asigurată de expertiza şi experienţa Urbaser şi Endesa.

Urbaser, care va participa în acest proiect prin Sertego, filială pentru deşeuri industriale, este o companie lider în managementul mediului, prezentă în 25 de ţări, cu expertiză în colectarea, depozitarea şi tratarea deşeurilor. Sertego se va ocupa de gestionarea celor 20 de instalaţii de colectare din care vor pleca bateriile vehiculelor electrice ce vor fi prelucrate în fabrica din Cubillos del Sil. Mai exact, Sertego se va ocupa de funcţionarea şi întreţinerea acestora.

Endesa va conduce proiectul şi va contribui cu expertiză în domeniile management şi mobilitate electrică. Prin această iniţiativă, Endesa sprijină regiunea El Bierzo, arătându-şi totodată angajamentul faţă de economia circulară.

Acest proiect, alături de alte şase aprobate pentru El Bierzo, au fost selectate, în cadrul Planului Futur-e, cu scopul de a aduce beneficii regiunii printr-un program ce prevede utilizarea amplasamentului şi echipamentelor centralei termice. Aceste iniţiative însumează circa 160 de noi locuri de muncă şi o investiţie de peste 260 de milioane de euro.

Selectarea proiectelor s-a realizat printr-un proces internaţional de licitaţie în paralel cu încheierea activităţilor de generare termică, cu respectarea obiectivelor stabilite de Bruxelles. Endesa adaugă la acest proces, printre altele, dezvoltarea a 625 MW de energie regenerabilă în zonă, organizarea de cursuri de formare profesională, precum şi implicarea personalului local în demontarea centralei termice.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb