Clienţii rezidenţiali ai E.ON Energie România interesaţi de soluţii alternative de încălzire-răcire a locuinţelor, pot să aleagă acum pompele de căldură, o noutate în oferta companiei, se arată într-un comunicat remis redacţiei. Tot mai populare, pompele de căldură sunt la momentul actual una dintre cele mai bune alegeri datorită eficienţei ridicate, a costurilor reduse de funcţionare, durabilităţii şi confortului pe care-l oferă.
Soluţia propusă de companie foloseşte tehnologia aer-apă şi constă într-un sistem de echipamente premium de ultima generaţie care asigură încălzire pe timp de iarnă, răcoare vara şi apă caldă menajeră tot timpul anului. Sistemul este eficient în condiţii de temperaturi negative, fiind testat chiar şi la temperaturi de -40⁰C, şi este simplu de controlat prin intermediul unui termostat inteligent, sau direct dintr-o aplicaţie dedicată pentru computer sau smartphone.
"E.ON Green Life reprezintă o soluţie alternativă la sistemele clasice de încălzire a locuinţelor. Avantajele pompelor de căldură sunt numeroase. Acestea au costuri reduse de funcţionare şi sunt mai eficiente energetic decât sistemele pe combustie, economiile de energie pe termen lung fiind semnificativ mai mari. Sunt sustenabile şi eficiente, sistemul de pompare a căldurii reducând emisiile de CO2.", a declarat Claudia Griech, Director General al E.ON Energie România.
Cu un coeficient maxim de performanţă (COP) peste 5, sistemul este, altfel spus, de până la 5 ori mai eficient decât centralele electrice clasice. Totodată, pompele de căldură sunt mai fiabile şi mai sigure decât orice sistem de încălzire bazat pe combustie, durata de viaţă fiind de peste 25 de ani. Un atu important este şi faptul că ocupă un spaţiu minim şi se pot conecta la un sistem termic existent, pentru încălzire prin pardoseala sau radiatoare.
Potrivit sursei citate, E.ON propune o gamă performantă şi variată de pompe de căldură aer-apă, cu diverse modele şi configuraţii, monobloc sau split, în funcţie de particularităţile şi nevoile locuinţei. Soluţia include atât echipamentele principale pompa de caldură cu unitatea exterioara şi unitatea interioară, cât şi echipamentele conexe: buffer, boiler, senzor, controler, acces în aplicaţie.
Este important de ştiut că E.ON este alături de clienţi pe parcursul întregului proces, compania ocupându-se de la consiliere, livrarea echipamentelor, până la instalarea sistemului, punere în funcţiune şi mentenanţă.
Pompele de căldură aer-apă sunt cele mai accesibile din punct de vedere al preţurilor. Investiţia iniţială, deşi nu este una mică, preţul pornind în oferta companiei de la aprox. 40.000 de lei (TVA inclus), poate fi recuperată ȋn 7 ani, spre deosebire de o centrală electrică, datorită economiei la facturi şi duratei de viaţă prelungite.
Compania vine în sprijinul celor care doresc un astfel de sistem, oferind posibilitatea să achite proiectul în rate fixe lunare pe o perioadă de 1, 3, 5 sau 7 ani.