Evitarea, devalorizarea şi suprimarea învăţării

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 15 februarie 2023

Cornel Codiţă

Era Inteligenţei Artificiale (AI) pune sub lupă nu doar teme şi probleme noi care cer soluţii sociale, ci obligă la reconsiderarea unora vechi, de cînd lumea. Exemplul de azi: învăţarea. Cele mai semnificative rezultate ale psihologiei, antropologiei şi ştiinţelor cognitive converg spre ideea că ceea ce a singularizat specia "homo sapiens" de toate celelalte existente pe planeta Pămînt a fost, de la un moment anume, dezvoltarea accelerată, fără precedent, a capacităţii sale de învăţare, supra-potenţată de "inventarea" şi folosirea creativă unor unelte/strategii cognitive absolut noi, între care articularea formelor de limbaj capabile să susţină crearea şi utilizarea extinsă a etajului cognitiv al noţiunilor şi conceptelor abstracte, la un nivel de complexitate mult peste orice fusese dezvoltat în lumea animală anterior, s-a dovedit decisivă. Era modernă a umanităţii a recunoscut în învăţarea individuală şi socială unul dintre factorii determinanţi ai "progresului", ai dezvoltării economice şi ştiinţifice, ai creşterii "avuţiei naţiunilor", vorba lui Adam Smith. De aceea, a susţinut dezvoltarea învăţămîntului public, generalizarea lui treptată, constituirea marilor platforme ale învăţării, cercetării şi dezvoltării ideilor noi, numite "universităţi", a altor forme şi platforme de cercetare şi învăţare mai puţin convenţionale, a răsplătit creativitatea bazată pe învăţare sistematică atît în mediul academic, cît şi în afara lui, atît material, economic, cît şi în termeni de poziţie, statut şi prestigiu social. Surpriza vine cînd constaţi că, la apusul modernităţii, învăţarea a luat drumul decăderii accelerate, împreună cu mai toate celelalte atribute şi instituţii ale modernităţii, de la democraţie şi libertăţile fundamentale ale Omului, la valorizarea, susţinerea şi folosirea creativă a capacităţii umane de cercetare şi inovare, a educaţiei generalizate. Astăzi, investiţiile, resursele şi interesul pentru dezvoltarea "învăţării" în domeniul AI depăşesc net, cu multe ordine de mărime, pe cele destinate învăţării umane de calitate şi "de masă".

Şi nu e deloc de mirare, domeniul AI face salturi uriaşe, nu de la un deceniu la altul, ci aproape de la un an la altul. O parte dintre "uneltele" astfel create sunt menite să interacţioneze, nemijlocit, cu oamenii. Teoretic, să le facă viaţa şi activităţile esenţiale vieţii mai plăcute, mai uşoare, mai creative şi mai fructuase. Teoretic! Practic, însă...

Iată şi exemplul, deloc spectaculos, aparent banal. La sfîrşitul anului trecut o firmă dedicată dezvoltării tehnologiei şi soluţiilor de AI capabile să interacţioneze cu omul şi să înveţe pe această bază, pentru a fi din ce în ce mai competente a lansat o platformă nouă, ChatGPT. În doar cîteva luni, val după val, o adevărată furtună s-a stîrnit în cele mai diferite medii. Începînd cu învăţămîntul/educaţia, desigur. Elevul/studentul nu se mai osteneşte să citească şi să înţeleagă formulele clasice, să caute surse şi explicaţii noi, să înţeleagă fundamentele noţionale şi coordonatele cognitive ale unui domeniu de cunoaştere: stă în faţa ecranului şi întreabă/cere platformei răspunsuri la tema care i-a fost dată spre soluţionare. Şi AI îşi face temele repede şi bine! Poate şi a produs deja de la "eseuri academice" de mai mare dragul, la decizii judecătoreşti inovatoare şi de la soluţii pentru noi tipuri de arme, la glume deocheate. AI învaţă repede şi încă şi mai repede îşi dezvoltă singură capacităţile de învăţare!! Ce ne facem? "Huston we have a problem"!! Pe ici pe colo, prin Europa şi prin America deopotrivă, şcoli şi universităţi s-au grăbit să facă ceea ce face mai tot prostul înainte să gîndească cît de cît: interzice! Ca şi cînd a existat vreodată o interdicţie care să împiedice propagarea "răului"! Soluţie derizorie şi desigur absolut incapabilă să rezolve problema. Căci problema nu este la care şi la cîte mijloace are acces studentul/elevul pentru a se preface că învaţă, păcălindu-se pe sine şi încercînd să îşi păcălească profesorul/şcoala, ci cu totul alta: de ce este atît de puţin motivat elevul/studentul de azi să înveţe, să exceleze în asimilarea efectivă de capacităţi cognitive şi expertiză profesională? "Evitarea învăţării", cum o numeşte Chomsky, este astăzi "strategia" de preferinţă nu doar în învăţămîntul universitar, ci şi în cel pre-universitar şi nu doar în România, ci pe mai toate marile meridiane lumii post-moderne. Ea este practicată pe scară largă atît de studenţi, cît şi de o bună parte din "profesori". Evitarea învăţării merge mînă în mînă cu "devalorizarea socială" a învăţării. Doar proştii mai învaţă azi. "Băieţii dăştepţi" se descurcă!!! Nu au timp de învăţare sistematică şi de lungă durată. Învaţă ici şi colo trucuri şi micro formule de a înşela, fura, de a se chivernisi pe truda, veniturile, bunurile sau corpurile şi sufletele altora. Ăia de rămaseră şi vor rămîne de-a pururi proşti!!!

În sfîrşit un singur pas mai lipseşte, suprimarea învăţării ca activitate practică şi intelectuală sistematică, tipic umană. Dacă mă întrebaţi pe mine, cred că nu mai avem în faţă decît două, maxim trei generaţii pentru care această activitate va mai exista aşa cum o cunoaştem de cîteva sute de mii de ani. După care va înceta. Va fi substituită de învăţarea în domeniul AI, care va produce rezultate şi formule capabile să confere omului o perioadă, nu prea lungă de timp, iluzia că "interacţionează" cu AI, cînd de fapt a fost transformat într-o anexă pasivă şi aproape lipsită de orice valoare cognitivă-acţională. Pentru oamenii care încă vor dori să concureze AI, să nu cedeze controlul, va rămîne deschisă o singură posibilitate: să subordoneze şi să controleze capacităţile AI, integrîndu-le într-un fel sau altul de sistem hibrid, dezvoltat de "platforma" bio-tehnologică numită în continuare OM, dar aparţinînd deja unui alt regn: CIBORG.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb