Bugetul general consolidat a încheiat primul trimestru al anului 2015 cu un excedent în creştere semnificativă, la 4,9 miliarde lei, respectiv 0,7% din PIB, faţă de un surplus de 2,3 miliarde de lei, respectiv 0,33% din PIB, în primele două luni ale anului, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice.
În perioada similară din anul precedent, bugetul general consolidat înregistra un deficit de 900 milioane de lei, respectiv 0,14% din PIB.
Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 54,96 miliarde lei, reprezentând 7,8% din PIB, au fost cu 12,6% mai mari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Potrivit datelor MFP, creşteri semnificative faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent s-au înregistrat la încasările din TVA (+20,8%), accize (+11,4%), impozitul pe venit (+14,6%), venituri nefiscale (+21,2%). Încasările din contribuţii de asigurări sociale au crescut doar cu 0,5% faţă de anul anterior reflectându-se măsura de reducere cu 5 puncte procentuale a contribuţiilor angajatorilor.