FALIMENTUL GRECIEI? / DEUTSCHE WELLE: Joseph Stiglitz şi Paul Krugman ar vota NU la Referendum

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 2 iulie 2015

Un "NU" rezultat în urma referendumului ar da Greciei posibilitatea ca, prin tradiţiile sale puternic democratice, să îşi ia soarta în propriile mâini, este de părere economistul Joseph Stiglitz, pentru The Guardian, citat de Deutsche Welle. În timp ce viitorul Greciei nu va fi la fel de prosper ca trecutul, analistul crede că merită încercarea pentru a depăşi "incredibila tortură a prezentului".

"Eu ştiu cum aş vota", a conchis Stiglitz, îndepărtând orice urmă de îndoială pentru cititorii indecişi, potrivit Deutsche Welle.

Un vot favorabil ar însemna o recesiune interminabilă, a mai menţionat Stiglitz, adăugând: "În timp ce Grecia ar putea beneficia la un moment dat de iertarea parţială a datoriilor, cetăţenii ar plăti un preţ uriaş".

Imaginea rezultată, în viziunea economistului, ar fi "o ţară devastată - una care şi-a pierdut toată averea şi a cărei inteligenţă a emigrat".

"Este greu să recomanzi grecilor cum să voteze pe 5 iulie. Nici una dintre variante - aprobare sau respingere - nu este simplă şi ambele implică riscuri uriaşe", a mai spus Joseph Stiglitz pentru The Guardian.

În New York Times, un alt laureat al Nobelului pentru economie, Paul Krugman, împărtăşeşte opinia lui Stiglitz. "Aş vota cu NU, din două motive", scrie Krugman, precizând: "În primul rând, în contextul în care ieşirea din grupul euro sperie pe oricine - incluzând-mă şi pe mine - Troica cere acum continuarea pe termen nedefinit a politiciii regimului din ultimii cinci ani. Unde rămâne speranţa?"

Al doilea motiv pentru care Krugman ar vota cu NU la referendum este cel legat de urmările politice ale unui vot favorabil, care ar atrage profunde probleme. "Troica a făcut o mişcare inteligentă - i-a prezentat cu bună ştiinţă lui Tsipras o ofertă pe care acesta nu o poate accepta. Deci ultimatumul a fost de fapt o mişcare pentru a schimba guvernul grec. Şi, chiar dacă nu îţi place Syriza, această mişcare îi deranjează pe toţi cei care cred în ideile europene".

Christopher Pissarides vrea DA la referendum

Un alt economist laureat al Nobelului, Christopher Pissarides, care la începutul anului cerea, într-o scrisoare deschisă publicată de Financial Times, o ştergere a datoriilor Greciei, este de cu totul altă părere.

Într-un interviu acordat DW, el le cere grecilor să voteze cu DA la referendum: "Eu aş vota cu da şi i-aş încuraja pe toţi să voteze astfel, întrucât un NU ar însemna un final complet, care ar implica ulterior şi Grexitul".

Pissarides crede că un vot negativ nu ar asigura nici pe departe menţinerea Greciei în zona euro şi obţinerea lichidităţilor de la Banca Centrală Europeană, necesară pentru a reporni economic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb