Falsa republică şi tentaţia despotismului

"De cincizeci de ani încoace, ţara noastră este o monarhie constituţională, având pe tron partidul republican. ... Monarhia noastră nu este o monarhie simplă, ci una ereditară - în cadrul unei singure familii politice. Ea trece de la un moştenitor la altul cu aceeaşi regularitate, siguranţă şi inevitabilitate cu care trece oricare tron în Europa. Monarhul nostru este mai puternic, mai arbitrar, mai tiranic decât oricare monarh din Europa, ordinele pe care le dă din Casa Albă nu stau sub controlul nici unei legi, uzanţe sau constituţii, el putând îngenunchea Congresul în mai mare măsură decât e "ţarul" capabil să îngenuncheze Duma". Deşi ar părea ca o meditaţie pesimistă asupra preşedinţiei lui Donald Trump, textul de mai sus a fost scris - de fapt, dictat - acum 110 ani, de Mark Twain, fiind datat 16 iulie 1908.

De publicat, textul a fost publicat abia în 1940 în volumul postum "In Eruption" (Mark Twain, "În erupţie"), căci, se pare, nu avusese loc în cele două volume autobiografice apărute în 1924. Poate şi pentru că Twain îşi luase o libertate care nu putea fi acceptată nici dincolo de mormânt, deşi îşi luase măsuri de precauţie. "În această autobiografie voi avea tot timpul în minte faptul că vorbesc din mormânt. Vorbesc efectiv din mormânt, întrucât nu voi mai fi în viaţă când va ieşi de sub tipar. Vorbesc din mormânt mai degrabă decât cu graiul meu viu dintr-un motiv bine întemeiat: în felul acesta pot vorbi liber". ("Preface. As from the grave", în volumul, considerat complet, "Autobiography of Mark Twain"). Să fie libertatea de expresie doar un privilegiu al celor morţi?

Oricum, fragmentul citat la începutul acestui articol este chiar primul text ,"Monarhia" ("The Monarchy"), din primul capitol al volumului "În erupţie", de Theodore Roosevelt, pe care îl vom regăsi şi în ultima parte a volumului tradus în româneşte sub titlul "Vorbesc din mormânt", de Petre Solomon în 1962. Dincolo de resentimentul lui Mark Twain - un sudist, până la urmă - faţă de preşedintele republican Theodore Roosevelt, ceea ce transpare din acest text este revolta împotriva unui sistem politic dominat de un partid. Şi, această dominaţie s-a consolidat în cei 110 ani scurşi între timp, căci dintre cei 44 de preşedinţi ai SUA, 19 (inclusiv actualul) au fost republicani. Or, republicanii s-au ins-talat la Casa Albă abia în 1860, cu Abraham Lincoln, deci în cei 158 de ani trecuţi de atunci republicanii au avut preşedinţia 99 de ani, pe când democraţii în aceeaşi perioadă au avut doar 9 preşedinţi care au condus 58 de ani. Sigur, partidul republican nu mai este cel ce era pe vremea lui Twain, dar temerile pe care le exprima sunt la fel de palpabile astăzi.

Şi dacă în Statele Unite democraţia are o tradiţie îndelungată, în România, unde este doar un experiment de vitrină, situaţia devine mult mai dificilă. În PSD, spre exemplu, democraţia internă nu a fost niciodată puternică, dar astăzi despotismul depăşeşte simpla tentaţie. Liviu Dragnea, care anunţă, nu tocmai convingător, că nu este sigur că va fi candidat pentru alegerile prezidenţiale din 2019, a constatat că partidul nu mai are resurse pentru cea mai mică opoziţie internă. Or, de la succesul des-potismului în partid, prin mecanis-mul de partid, la transformarea ţării într-o despoţie nu este decât un pas. Tocmai asupra acestui fenomen avertiza Mark Twain. Să-l fi auzit, într-adevăr, cineva?