Este cinic, nedrept, inuman, dacă nu chiar criminal, să tai cuiva ultima speranţă care îl mai ţine legat de viaţă, de ţărmul propriei sale siguranţe sau supravieţuiri. Totuşi, cordonul ombilical numit "democraţie directă", cu care nu puţini dintre cei nemulţumiţi de performanţele societăţii româneşti la proba "democraţie clasică reprezentativă" au ales să se lege de viitor, nu face parte din această categorie. Nimeni nu o să moară dacă retezăm înşelătoarea şi putreda punte către nicăieri. Sperăm, în schimb, ca măcar unii dintre cei cu adevărat însetaţi de adevăr să se trezească şi să caute drumul care duce într-un loc ceva mai bun şi mai sigur decît cel în care băltim de două decenii şi jumătate, folosind democraţia şchioapă, chioară şi pe jumătate surdă drept translator şi curier al dorinţelor noastre de a avea o guvernare, cît de cît, performantă şi îndreptată spre obiective sociale, nu spre acţiuni piratereşti, în slujba găştilor "de partid şi de stat", a "sponsorilor politici" interni şi externi sau a "cui dă mai mult"!
Demonstraţia care stabileşte că "democraţia directă" este impracticabilă, ca sistem de guvernare, pentru structuri largi de comunităţi, grupuri şi indivizi, milioane de oameni, nu cere cine ştie ce mijloace sofisticate de argumentare. Iluzia că totul se rezolvă prin operaţiunea simplă de înlocuire a "Parlamentului" cu "votul direct şi permanent disponibil al poporului" este exact ceea ce spune cuvîntul iluzie; o iluzie! În logica construcţiei instituţionale a democraţiilor repezentative, puterea executivă, legislativă şi judecătorească nu sunt trei pomi care străjuie fiecare la cîte un colţ al ţinutului care trebuie guvernat. Sunt ramurile aceluiaşi trunchi, cu aceeaşi rădăcină. Dacă înlocuim Parlamentul cu "votul pe net" al poporului, întrebarea este: cum se formează şi pe cine reprezintă Executivul? Alegem şi guvernul direct, pe net. Ministru cu ministru? Şi cine, cum, controleză acţiunile puterii executive? Dar, pe cele ale puterii judecătoreşti? Cum votăm legile şi cum le schimbăm? Prin votul majorităţii absolute a "internauţilor disponibili", a "internauţilor înregistraţi la poliţie" sau a "internauţilor virtuali" care pot fi generaţi din orice server extern? Orice încercare de a limita problemele create de inadecvarea structurală a democraţiei directe ne apropie de sistemele reprezentative. La limită, cel mai perfecţionat şi funcţional sistem de democraţie directă este unul clasic, de democraţie reprezentativă! Nu o spun eu, o spune istoria sistemelor politice care a plecat la drum cu sisteme directe şi, deloc întîmplător, a sfîrşit cu sistemele reprezentative, datorită dezvoltării şi lărgirii uriaşe a comunităţilor statale care au recurs la această formă de guvernare. Democraţia directă este practicabilă în comunităţi umane restrînse şi cînd ceea ce trebuie decis prin votul "tuturor" reprezintă un număr restrîns de probleme la care decizia prin DA sau NU este suficientă şi satisfăcătoare! Este şi motivul pentru care asistăm, în lumea globalizată de astăzi, la "bizareria" apariţiei unor "entităţi" formate din cîteva zeci, sute de membri, pînă la sute de mii, care îşi declară autonomia şi/sau dreptul la auto-guvernare, deşi nu sunt recunoscute de nici un alt stat. Există şi o mişcare internaţională a acestor structuri politico-statale sau cvasi-statale care caută să obţină recunoaştere internaţională, desprinse, în secesiune sau care îşi definesc doar o identitate culturală proprie, în raport cu state recunoscute internaţional (UNRO). Din organizaţie fac parte entităţi precum Balucistan, Abhazia, Turkestanul de Est, Lezghin, Ogoni, Savoy, Chittagong Hill Tracs şi Districtul Columbia (Washington DC). Există, de asemenea, o listă impresionantă de "naţiuni" care nu au structuri statale proprii şi, direct sau indirect, presează pentru obţinerea accesului deplin la statalitate. Catalonia şi Scoţia sunt cele mai vizibile în spaţiul european, dar lista este mult mai lungă în Asia, Asia Mică şi Orientul Mijlociu. În sfîrşit, o seamă de cetăţeni şi grupuri de cetăţeni, pentru a dobîndi dreptul la autoguvernare, supăraţi pe sistemele politice din locurile în care trăiesc, au declarat "zone" suverane, cu steag şi monedă proprie, uneori, pe cîte un vîrf de deal, într-o oază, o bucată de deşert, o insulă ori, chiar la ei în apartament. Dincolo de anecdotic, însă, datele de cercetare la nivel mondial arată că formula "Small is beautiful" rimează cu "small este mai uşor guvernabil după regulile democraţiei", reprezentative sau directe. In lista primelor zece, cele mai fericite state/naţiuni din lume, şapte sunt din categoria mici - Islanda, Danemarca, Elveţia, Noua Zeelandă, Olanda, Finlanda, Norvegia. Excepţiile, la rîndul lor, sunt state cu o puternică descentralizare a guvernării - Australia, Canada şi, într-o măsură ceva mai mică, Suedia. Ideea a căpătat, deja, un cadru academic, conceptual, de finisare, vezi lucrările antropologului J. Bodley "Tribes, States, and Global System", respectiv "How the World's Smallest Nations Can Solve the World's Biggest Problems" (Cum pot cele mai mici naţiuni ale lumii să rezolve cele mai mari probleme ale lumii).
Ce ne rămîne, deci? Răspuns: să reparăm şi să modernizăm sistemele democraţiei reprezentative. Părerea mea! Şi, ce anume să facem?
Nu am să dau "pe gratis" soluţia la cheie, dar pe cîteva puncte critice am să pun, totuşi, degetul!... În editorialul următor!
Pînă atunci, să citim, numai de bine!
1. fără titlu
(mesaj trimis de MAKE în data de 15.02.2017, 02:26)
Democratia reprezentativa nu are nevoie de nici o demonstratie ca nu este democratie, pentru ca insasi denumirea de "democratie reprezentativa" este o contradictie in termeni.
In schimb, demonstratia ca democratia directa ar fi impracticabila, reclama o detaliere care sa evidentieze ca, de exemplu, democratia din epoca lui Pericle nu ar fi functionat.
Demonstratia se poate reduce doar la cinci-sase intrebari lasate fara raspuns, ca si cind ele ar friza absurdul.
In realitate, cineva...
1.1. Erata (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de MAKE în data de 15.02.2017, 02:28)
A treia fraza trebuie citita asa:
Demonstratia NU se poate reduce...
1.2. Triunghiul nu e patrat si reciproc. (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Autorul în data de 15.02.2017, 09:54)
Textul spune destul de clar ca pentru comunitati mici, democratia poate fi utilizata ca sistem de guvernare, cu conditia ca numarul de probleme asupra carora se decide direct, prin consultarea intregii comunitati sa fie mic, foarte mic.
In comunitati uriase, milioane de oameni si cu agende de probleme care merg de la economie la apare si de la mediu la calitatea vietii sociale, este imposibil sa rezolvi ceva, eficient si in timp util, prin democratie directa. Timpul de decizie si calitatea...
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de MAKE în data de 15.02.2017, 11:11)
Timpul de decizie si calitatea deciziilor nu vad de ce ar fi mai competitive in democratia reprezentativa, decit in democratia directa - nu exista nici un argument nici logic, nici factual-istoric.
Democratia directa reclama ca setul de probleme de specialitate asupra carora natiunea este chemata sa decida, sa fie procesat intr-atit de bine, incit sa devina inteligibil pentru nespecialisti (ceea ce, evident, asigura calitatea superioara a deciziei).
Pe de alta parte, nu este normal ca o...
1.4. P.S. (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de MAKE în data de 15.02.2017, 11:32)
Reiau: nu exista nici un argument nici logic, nici factual-istoric, pentru care timpul de decizie si calitatea deciziilor adoptate prin democratie reprezentativa ar fi superioare celor adoptate prin democratie directa.
In schimb, exista atit un argument logic cit si argumente factual-istorice, ca deciziile adoptate prin reprezentare pot ilustra interese personale diferite, opuse, contrare sau chiar contradictorii celor ale comunitatii.
Democratia directa rezolva aceasta problema cruciala.
1.5. comentariu personal- propunere (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Salomeea în data de 15.02.2017, 11:53)
Ar trebui sa se uneasca mintile luminate ale lumii si sa faca o cercetare comuna in domeniul societal, intr-un institut al stiintelor sociale, idee mai veche nepusa inca in practica de vreun organism international sau statal, din cate stiu eu. Nu putem intr-un editorial sa facem o cercetrae sau sa prezentam rezultatele unei cercetari. Ar trebui alocate fonduri speciale pentru asta.
Cercetarea nu insemana revelatie divina dar paote porni de la scrierile sfinte.
Bahaii au un embrion de model...
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de d.i. în data de 15.02.2017, 12:01)
make, 1. sintagma "democratie reprezentativa" semnifica in mod explicit un sistem de putere (democratie) si regimul in care acesta functioneaza (prin reprezentare). 2. reprezentarea atentie, spre a fi sinergica dotei sistemului pe care il individualizeaza tipologic trebuie sa fie ...democratica)! contradictia in termeni de care vorbesti si care, parelnic, ar exista, nu exista!
1.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de MAKE în data de 15.02.2017, 12:18)
Mintile luminate ale lumii s-au unit, deja, in trecerea secolelor.
Douazeci si unu este numarul persoanelor necesare intemeierii legale a unei fundatii; de ce ar fi 19 mai bun ca 21?
Nu cred in retete. Nouasprezece poate fi prea mult sau prea putin; de exemplu, numarul optim de persoane participante la o sedinta, astfel incit fiecare sa se aiba spatiu nestinjenit de exprimare si sa fie limpede receptat de ceilalti, este cam de sapte, iar peste aceasta limita, spatiul incepe sa se...
1.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2017, 12:30)
Stimate d.i., imi dai impresia ca, de fapt, vorbesti despre despotismul luminat, caci, in realitate, odata aleasa democratic reprezentarea, ales-bules!, nimic nu mai garanteaza ca se va si comporta democratic si de aceea imi spui ca insasi reprezentarea trebuie sa fie democratica.
Adica, invoci calitati accidentale ale persoanelor alese drept reprezentare.
Nu, sistemul contine o contradictie care ii ruineaza pretentia de putere a poporului, dincolo de vreo opinie.
E lege.
1.9. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.8)
(mesaj trimis de MAKE în data de 15.02.2017, 12:31)
M-am infuriat atit de tare, incit am uitat sa semnez mesajul 1.8.
1.10. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.9)
(mesaj trimis de d.i. în data de 15.02.2017, 13:13)
nu este nici-o problema, am inteles. unde ne despartim este faptul ca omiti separatia puterilor in stat si definitia data de Lincoln democratiei "Democraţia este “guvernarea poporului, de către popor, pentru popor” (sistem, regim, finalitate). infaptuirea democratiei tine de exprimarea votului pe palierul electiei "reprezentantilor" (50%+1, in fapt prima garantie!) si pe palierul deciziei reprezentantilor (dubla majoritate imaginata de hayek pare sa fie o solutie! - garantia de...
1.11. citez din constitutie (răspuns la opinia nr. 1.7)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2017, 16:04)
Articolul de principiu care reglementeaza caracterul democratic al statului roman este art.1, alin. (3), care in noua formulare stabileste ca “Romania este stat de drept, democratic si social, in care libertatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei de la 1989, si sunt garantate”. Un aspect...
1.12. ONG-urile - Guvernanta (răspuns la opinia nr. 1.11)
(mesaj trimis de Salomeea în data de 15.02.2017, 16:27)
Guvernanta reprezinta o gaselnita, penytru a legitima pariciparea mediului de afaceri in luarea deciziei, pe langa cel al societatii civile si cel al factorului politic. Un parteneriat Guvern-ong-uri ar duce la gasirea solitiilor..atunci cand politicienii sunt incompetenti.
Saracii ONG-isti de multe ori lucreaza voluntar si mai trebuie sa rezolve si probleme locale, comunitare pe banii lor, statul scapa de responsabilitate fata de cetatenii sai, deleaga societatii civile aceasta...
1.13. 19 este cifra sfanta (răspuns la opinia nr. 1.7)
(mesaj trimis de Salomeea în data de 15.02.2017, 16:34)
Luna bahai are 19 zile. Acolo unde exista 19 bahai se pot organiza alegeri locale pentru a alege membrii adunarii spirituale locale, in numar de 9. Aceste adunari spirituale sunt la nivel local, national, regional si international.
Fiecare bahai are datoria sa dea 19% din surplus pentru comunitate. Sunt doua numere sacre 9 si 19.
Baha Ulah spune ca fiecare adunare spirituala locala va avea pe langa ea un spital, un azil pentru batrani, o scoala. Trebuirle comunitatii vor fi rezolvate in...
1.14. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de Redactia în data de 15.02.2017, 18:20)
[Mesaj eliminat, conform regulamentului.]
1.15. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.11)
(mesaj trimis de Redactia în data de 15.02.2017, 18:22)
[Mesaj eliminat, conform regulamentului.]
1.16. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.14)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.02.2017, 13:35)
Anarchists have advocated forms of direct democracy as an alternative to the centralized state and capitalism; however, others (such as individualist anarchists) have criticized direct democracy and democracy in general for ignoring the rights of the minority, and instead have advocated a form of consensus decision-making. Libertarian Marxists, however, fully support direct democracy in the form of the proletarian republic and see majority rule and citizen participation as virtues. The Young...
1.17. interes general versusu interes individual (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de Silvia în data de 16.02.2017, 17:30)
Argumentul dv pare logic dar realitatea este alta, mult mai complexa. Interesele poporului sunt formate din interese personale, individuale. Nici Ue nu distinge intre interesul general al comunitatii si interesul national. Care ar fi diferenta? Intai trebuie sa definim interesul general si apoi sa il apararam, sa il promovam sa il satisfacem. In definirea lui ar trebui inclusa si societatea civila.
1.18. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.02.2017, 19:24)
Make, parca ne spuneai ca nu te bagi peste redactori! ai cerut acceptul generalului Codita pentru modificare/corectura?
1.19. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.02.2017, 19:27)
Salomeeo, exista si un comentariu impersonal?
1.20. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.10)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.02.2017, 19:30)
Lincoln era dus cu pluta; Democraţia este “guvernarea poporului, de către alesi, pentru ei , si cate ceva si pentru popor”
2. Punctul optimal si subsidiaritatea
(mesaj trimis de Moftangiu în data de 15.02.2017, 09:43)
In sistemele mari nu functioneaza nici centralismul, nici democratia directa. Conducerea trebuie adaptata la un punct optimal. Unele tari mari au ales federalismul altele au doar autonomie locala. La noi si in general in orient functioneaza feudalismul pentru ca populatia nu a pretins de la stapani sa reformeze conducerea. Probleme trebuie rezolvate la nivelul unde au efecte, dupa principiul subsidiaritatii. Daca problema este la nivel de comunitate trebuei rezolvata acolo nu la un nivel mai...
2.1. articol fara o linie clara (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Cristi C în data de 15.02.2017, 10:08)
Totusi nu se poate spune ce a spus domnul Codita. De ce este clar. Acum problema este a pensiei nu alte alea. Eu astept pensia marita. Am lucrat la interne si am fost subofiter. Cine poate sa traiasca cu doar 60 de milioane pe luna. Eu astept mai mult. Ce sa fac pensionar pe 58 de ani sa excplice domnul Codita care scrie despre altele si nu despre pensie.
2.2. Furt de identitate 2.1 (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2017, 10:46)
Mesajul 2.1 nu aparține cititorului Cristi C.
Cristi C nu așteaptă mai mult. A contribuit deja și va contribui în continuare timp de mulți ani pentru 5-6 puncte de pensie lunar. Adica 60 de milioane de lei vechi.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de MAKE în data de 15.02.2017, 10:49)
Incoerenta mesajului tau imi semnaleaza ca nu esti Cristi C.
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de MAKE în data de 15.02.2017, 11:17)
Pina acum nu am intilnit vreo formulare acceptabila a principiului subsidiaritatii, nici in comunism, nici la papa Benedict al XVI-lea, intrucit ambele permit siluirea vointei locale si edificarea unei dictaturi.
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Soldatul Sweig în data de 18.02.2017, 11:44)
Tovarasul Cristi are dreptate, vorba ceea; Plotoneru-i plotoner,
Nici soldat, nici ofiter.....
Atunci, cum sa nu vrea pensie peste 60 de milioane?
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2017, 11:35)
Ideea este f buna. Toti care au " investit in globalizare" nu o sa doreasca. Le convine coruptia politico- economica. De ex. o benzinarie mare, nu dau nume, combusfibilul costa la fel, salariul oamenilor difera de la stat dezvoltat spre periferie, combustibil se vinde la fel, profitul din tarile sarace se ascunde in offshore.
C Avramescu a avut un articol frumos ieri cu democratia!
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2017, 18:25)
Ba codiță ce tot o lalaim nu vezi că avem un președinte dobitoc și un guvern de 2 bani și aia care ies la demonstrații sunt de un anafelbatims inept.
4.1. curat analfabetism (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.02.2017, 11:28)
mai ales functional!
5. Democratia e doar directa
(mesaj trimis de Max în data de 02.03.2017, 18:38)
”Dacă toți cetățenii sunt obligați să respecte legile, se presupune că au și capacitatea de a le înțelege, ca să le poată respecta; iar dacă au capacitatea de a le înțelege înseamnă că au și capacitatea de a le vota.
Din acest motiv suțin votul electornic direct pe lege (sau delegat dinamic unui prieten) și Parlamentul Virtual.
Să te temi de Democrația Directă pentru că nu cunoști decât Democrația Reprezentativă este ca...