Faza a doua a Coresi Avantgarden, vândută în proporţie de 70%

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 6 iulie 2017

Faza a doua a Coresi Avantgarden, vândută în proporţie de 70%

Peste 70% din apartamentele din faza a doua a complexului rezidenţial Coresi Avantgarden, care va cuprinde 430 de apartamente în şase blocuri, au fost deja vândute, susţin reprezentanţii dezvoltatorului. Construcţia acesteia ar urma să demareze în această vară, cele şase blocuri, care vor fi construite pe o suprafaţă de 2,9 hectare, urmând să fie livrate în cursul anului viitor.

Întreg proiectul Coresi Avantgarden va fi dezvoltat în cinci etape şi cuprinde peste 2.200 de apartamente. Cele 570 de unităţi din prima etapă au fost contractate integral şi se află în prezent în diferite etape de execuţie, iar în cea de-a doua fază vor fi construite alte 430 de apartamente.

Complexul construit pe fosta platformă Tractorul a fost desemnat proiectul anului în cadrul celei de-a 12-a ediţii a Galei Premiilor Imobiliare pentru Europa de Sud-Est - EuropaProperty SEE Gala Awards, care s-a desfăşurat la Bucureşti în luna aprilie 2017.

Coresi Avantgarden este un joint - venture între Immochan Imobiliare România şi dezvoltatorul Daniela Kasper, cea care a construit cel mai recent ansamblu rezidenţial Avantgarden Tractorul.

Immochan a cumpărat în urmă cu patru ani 100 de hectare din fosta platformă industrială Tractorul din Braşov, iar un teren de 24 de hectare a fost în prima fază alocat centrului comercial Coresi, un proiect cu o suprafaţă închiriabilă de 45.000 de metri pătraţi, care a implicat o investiţie de 60 de milioane de euro. Pe restul terenului compania a demarat dezvoltarea ansamblului rezidenţial.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb