Federaţia Naţionala a Sindicatelor TESA din Sănătate ameninţă cu proteste

F.A.
Companii #Sănătate / 1 martie 2010

Federaţia Naţională a Sindicatelor TESA din Sănătate, reprezentativă la nivel de ramură sanitară, afiliată la CNS "CARTEL ALFA", se opune oricăror reduceri de personal tehnic-economic-administrativ din unităţile sanitare şi ameninţă cu declanşarea unor acţiuni de protest, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Membrii acestei federaţii îi cer ministrului Sănătăţii, Cseke Atilla, o întâlnire urgentă pentru a afla, direct, care este realitatea din spitalele şi care este viziunea ministerului de resort cu privire la situaţia lor.

Personalul TESA este extrem de nemulţumit de situaţia actuală şi susţin că efectuarea de disponibilizări va afecta şi mai mult sistemul sanitar din cauză că, şi aşa, există un deficit de personal.

Sindicaliştii au menţionat că dacă un vor găsi înţelegere din partea ministerului Sănătăţii, atunci vor convoca Consiliul Naţional pentru a declanşa acţiuni de protest, care vor presupune, printre altele, pichetarea Ministerului Sănătăţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8595
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2985
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9826
Gram de aur (XAU)Gram de aur437.1590

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb