Sute de fermieri şi-au returnat subvenţiile către Centrele Judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), la sacoşă, de unde banii au fost căraţi cu maşina la Bucureşti, fapt ce contravine regulamentelor europene.
APIA mai are de recuperat 3,5 milioane de lei de la fermieri, dintr-un total de 6,5 milioane de lei, reprezentând plăţi efectuate, pentru Campania 2007 - 2008. Banii reprezintă subvenţiile acordate ilegale fermierilor, aşa cum a rezultat din controalele efectuate. Ca să recupereze debitele, conducerea APIA a recurs la o metodă neobişnuită pentru o instituţie publică: încasarea debitelor în numerar.
Ca să nu mai plătească comisioane băncilor, fermierii au refuzat să înapoieze banii prin virament bancar, iar Trezoreriile din teritoriu au refuzat să încaseze în numerar de la persoane fizice.
Din această cauză, conducerea APIA a emis o notă prin care directorii Centrelor Judeţene erau împuterniciţi să încaseze banii de la fermieri pe bază de dispoziţie de plată. Doar că regulamentele europene interzic circuitul în numerar, ceea ce face ca nota conducerii APIA să intre în sfera ilegalităţii.
Legal şi normal, fermierul care are de returnat bani la APIA trebuie să utilizeze contul său deschis de bancă, de unde virează banii în contul de trezorerie al APIA. Surse din APIA susţin că, după ce au încasat sumele în numerar de la fermieri, banii au fost aduşi din teritoriu cu maşinile la Bucureşti, deşi ar fi putut să depună fără probleme banii la sucursalele teritoriale ale trezoreriei.
Întrebată de ziarul BURSA de ce a ales această modalitate de-a dreptul hilară de a recupera banii de la fermieri, conducerea APIA a ocolit răspunsul direct, precizând doar: "Recuperarea acestor fonduri se realizează potrivit procedurilor stabilite prin Manualul de constatare şi recuperare a creanţelor, elaborat de către Serviciul Recuperare Debite din cadrul Direcţiei Juridice şi Contencios Administrativ. Potrivit acestor proceduri, procesele verbale de constatare, întocmite de persoanele din cadrul Direcţiei Economice nominalizate să efectueze verificările specifice, devin titluri de creanţă în termen de 15 zile de la data primirii acestora de către beneficiari. În cazul în care în acest termen nu sunt returnate sumele, acestea vor fi reţinute din valoarea plăţilor pe care beneficiarii trebuie să le primească pentru campania 2008 - 2009".
Acest răspuns nu se regăseşte, însă, în nota buclucaşă a conducerii APIA pe care o prezentăm alăturat.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, iar începând cu 1 ianuarie 2007, APIA derulează fondurile europene pentru implementarea măsurilor de sprijin finanţate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA). Subvenţiile se acordă sub formă de plăţi directe la hectar gestionate de Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS) şi în cadrul măsurilor de piaţă pentru implementarea mecanismelor comerciale conform Politicii Agricole Comune (PAC).