În contextul dezbaterilor publice asupra priorităţii de investiţii 6.1, din cadrul Axei Prioritare 6 - Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru a organizat, la Alba Iulia, o întâlnire de lucru a preşedinţiilor consiliilor judeţene de la nivel regional, informează un comunicat al Agenţiei.
Principala temă a discuţiilor a vizat analizarea Ghidului specific privind Prioritatea de investiţii 6.1 a POR 2014-2020 şi pregătirea unui punct de vedere comun cu privire la comentariile ce urmează a fi transmise la AMPOR pe acest domeniu. Prioritatea de investiţii 6.1 urmăreşte "Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale", prin noul Program Operaţional Regional 2014-2020, adică atragerea de fonduri europene pentru investiţii pentru reabilitarea şi modernizarea drumurilor judeţene şi crearea de legături cu reţeaua de transport europeană.
Spre deosebire de precedenta perioadă de programare, 2007-2013, prin care au mai fost finanţate investiţiile locale şi regionale în dezvoltarea infrastructurii de transport rutier, Prioritatea de investiţii 6.1 din POR 2014-2020 va finanţa modernizarea şi reabilitarea reţelei de drumuri judeţene (inclusiv poduri şi podeţe, acces la proprietăţi - aflate în domeniul public), care asigură conectivitatea, directă sau indirectă cu reţeaua TEN-T; construirea unor noi segmente de drum judeţean pentru conectarea la autostrăzi sau drumuri expres; construcţia/modernizarea variantelor ocolitoare cu statut de drum judeţean, ce vor face parte din drumul judeţean respectiv, construirea/realizarea de sensuri giratorii şi alte elemente pentru creşterea siguranţei circulaţiei; precum şi construirea /modernizarea/reabilitarea de pasaje/noduri rutiere (doar pentru asigurarea conectivităţii directe la autostrăzi TEN-T a drumurilor judeţene) şi construirea pasarelelor pietonale.
"Există câteva diferenţe importante faţă de Programul Operaţional Regional 2007-2013 şi anume că alocarea fondurilor va fi împărţită pe mai multe apeluri, iar finanţarea se face în ordinea punctajului obţinut de proiectele depuse, dar se vor putea depune şi proiecte care au început investiţiile după 1 ianuarie 2014, dar care nu au fost încheiate din punct de vedere fizic sau financiar la data depunerii cererii de finanţare, precum şi faptul că se pot depune mai multe tipuri de proiecte. Pe lângă alte câteva noi aspecte de ordin tehnic, este relevant faptul că sunt eligibile doar drumurile judeţene şi se urmăreşte concentrarea investiţiilor doar pentru acele drumuri judeţene care asigură conectarea la reţeaua TEN-T, mai precis a acelor artere cuprinse în liste prioritare aprobate prin Hotărâre de către Consiliile de Dezvoltare Regională. La nivelul Regiunii Centru lista de proiecte prioritare de infrastructură rutieră finanţabile prin POR 2014-2020 a fost aprobată prin Hotărârea CDR Centru nr 10/23.06.2015", se arată în comunicat.
"Această întâlnire a fost absolut necesară în condiţiile în care am discutat concret cu conducerile Consiliilor judeţene din Regiune despre modul de elaborare a documentaţiilor tehnico-economice pentru proiectele din lista de proiecte prioritare propuse de fiecare judeţ. În perioada 2007-2013 au fost depuse 46 de proiecte pentru reabilitarea drumurilor judeţene, în valoare totală de peste 300 milioane euro. Prin POR 2007-2013 s-a urmărit şi modernizarea străzilor urbane, iar în Regiunea Centru am contractat 20 cereri de finanţare, prin care se investesc în total peste 150 milioane euro pentru reabilitarea a circa 300 kilometri de artere rutiere.
Acum, pentru noua perioadă de finanţare, am discutat cu partenerii noştri despre faptul că toate cererile de finanţare vor intra într-un sistem competitiv de verificare, evaluare şi selecţie, în urma căruia vor fi finanţate doar proiectele care întrunesc toate condiţiile de eligibilitate şi care în urma evaluării tehnice şi financiare se încadrează în alocarea apelului respectiv de proiecte. Conform estimărilor noastre, prin cele 14 proiecte din lista aprobată de CDR Centru se vor atrage sume nerambursabile în valoare de circa 130 milioane euro şi ar putea fi realizaţi sau modernizaţi peste 350 kilometri de drumuri judeţene", a declarat domnul Simion Creţu, director general ADR Centru.