Fonduri europene pentru măsurile de incluziune socială

R.P.
Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 29 august 2007

Fonduri europene pentru măsurile de incluziune socială

Întreprinderile mici şi mijlocii, ONG-urile şi adminis­traţiile publice locale pot depune solicitări, până la data de 31 august, pentru obţinerea finanţărilor nerambursabile oferite în cadrul schemei de finanţare Phare 2005 "Măsuri de Incluziune Socială". Proiectele vizate sunt cele prin care este facilitat accesul pe piaţa muncii al persoanelor cu risc de excludere, porivit reprezentanţilor Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, citaţi de Rompres. Solicitanţii pot primi fonduri cuprinse între 10.000 şi 50.000 de euro, pentru fiecare proiect. Valoarea totală a finanţărilor este de 8,67 milioane de euro. Organizaţiile orientate spre profit vor asigura o contribuţie minimă de 20% din totalul costurilor eligibile ale proiectului, în numerar, celelalte categorii contribuind cu minim 10%.

Finanţările nerambursabile sunt acordate doar pentru proiectele ale căror obiective imediate sunt non-comerciale. Cererile de finanţare trebuie depuse la Organismele Intermediare Regionale ale Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (OIR POS DRU), din regiunile unde vor fi implementate pro­iectele.

Obiectivele programului sunt facilitarea accesului grupurilor ţintă pe piaţa muncii, prin dezvoltarea măsurilor active, combaterea discriminării şi inegalităţii pe piaţa muncii şi dezvoltarea competenţelor şi sprijinirea grupurilor dezavantajate pen­tru inserţia pe această piaţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb