Uzina Ford de la Craiova a produs în primele patru luni ale anului aproape 3.000 de unităţi din modelul de autoutilitară uşoară Transit Connect, de patru ori mai multe faţă de aceeaşi perioadă din 2010, când au fost asamblate 700 de unităţi.
Toate vehiculele asamblate de constructorul american au fost exportate, în timp ce 15% din producţia realizată în primele patru luni din 2010 a fost vândută pe piaţa românească, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), citate de Mediafax.
La începutul anului viitor, uzina va începe să producă un nou model, monovolumul de clasă mică B-Max. Modelul, al cărui concept a fost prezentat pe 1 martie la Salonul Auto de la Geneva, va fi construit exclusiv în România. La sfârşitul lunii martie, la uzina de la Craiova a fost finalizată instalarea liniilor de producţie, atât cea pentru modelul B-Max, cât şi pentru noile motoare pe care constructorul american le va fabrica în România. Primele modele de test ale B-Max vor putea fi văzute pe şosele începând din vara acestui an.
Constructorul auto a investit până în prezent 350 de milioane euro în operaţiunile pe care le desfăşoară la Craiova, proiect pentru care compania americană s-a angajat prin contractul de privatizare să aloce 675 milioane euro.