Foşti oficiali americani au avut discuţii secrete cu Serghei Lavrov despre Ucraina

Foşti oficiali americani au avut discuţii secrete cu Serghei Lavrov despre Ucraina

S.B.
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 7 iulie 2023

Administraţia preşedintelui Joe Biden nu a autorizat şi nici nu a sprijinit întâlnirile secrete pe care foşti înalţi oficiali americani din domeniul securităţii naţionale le-au avut cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi cu alţi oficiali ruşi pe tema unor potenţiale discuţii pentru a pune capăt războiului din Ucraina, au declarat joi Casa Albă şi Departamentul de Stat, după ce NBC News a dezvăluit existenţa unor astfel de contacte, informează news.ro.

NBC News a relatat joi că foştii oficiali americani s-au întâlnit cu Lavrov la New York în luna aprilie, alături de Richard Haass, fost diplomat american şi preşedinte demisionar al Consiliului pentru Relaţii Externe, şi doi foşti consilieri ai Casei Albe.

Nu este clar cât de frecvent au avut loc întâlnirile acestui grup, care a inclus şi foşti oficiali ai Pentagonului, cu alţi ruşi consideraţi apropiaţi de Kremlin, a relatat NBC News. Cel puţin un membru neidentificat al grupului a călătorit în Rusia, potrivit postului american de televiziune.

"Administraţia Biden nu a autorizat aceste discuţii", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat ca răspuns la întrebările Reuters. "Şi, aşa cum am spus în mod repetat, nimic (nu se stabileşte) despre Ucraina fără Ucraina", a adăugat el .Purtătorul de cuvânt s-a referit la politica administraţiei de a nu discuta despre posibile negocieri privind încetarea războiului fără implicarea oficialilor ucraineni.

Purtătorul de cuvânt a mai declarat că administraţia va continua să furnizeze armament Kievului pentru ca oficialii ucraineni "să poată negocia de pe o poziţie de forţă atunci când vor considera că este momentul potrivit".

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Casei Albe pe chestiuni de securitate naţională, John Kirby, a recunoscut într-un interviu acordat CBS News că la Casa Albă s-a ştiut despre aceste discuţii neoficiale. "Dar vreau să precizez că aceste discuţii nu au fost încurajate sau generate de noi şi că nu le susţinem în niciun fel activ", a continuat el. "Aşa cum a spus şi preşedintele, nimic despre Ucraina fără Ucraina", a spus Kirby repetând principiul la care a făcut referire şi omologul său de la Departamentul de Stat.

CE AU DISCUTAT CU RUŞII FOŞTII OFICIALI AMERICANI

NBC News, citând şase persoane informate despre discuţii, a declarat că acestea au avut ca scop să pună bazele unor posibile negocieri privind încetarea războiului. Două surse au declarat că discuţiile au avut loc cu ştirea administraţiei, dar nu la îndemnul acesteia, iar cei care s-au întâlnit cu Lavrov au informat ulterior Casa Albă.

Potrivit NBC, într-un exemplu la nivel înalt al diplomaţiei de culise care are loc în spatele scenei, ministrul rus de externe Serghei Lavrov s-a întâlnit cu membrii grupului timp de câteva ore în aprilie, la New York. Au fost abordate unele dintre cele mai spinoase probleme din războiul din Ucraina, cum ar fi soarta teritoriului deţinut de Rusia, pe care Ucraina s-ar putea să nu fie niciodată capabilă să îl elibereze, şi căutarea unei soluţii diplomatice care ar putea fi tolerabilă pentru ambele părţi.

La întâlnirea cu Lavrov a participat Richard Haass, fost diplomat şi preşedinte demisionar al Consiliului pentru Relaţii Externe. Grupului i s-au alăturat expertul în Europa Charles Kupchan şi expertul în Rusia Thomas Graham, ambii foşti oficiali ai Casei Albe şi ai Departamentului de Stat, care sunt membri ai Council on Foreign Relations.

Discuţiile au avut loc cu ştirea administraţiei Biden, dar nu la îndemnul acesteia, iar foştii oficiali implicaţi în întâlnirea cu Lavrov au informat ulterior Consiliul Naţional de Securitate al Casei Albe, au declarat două dintre sursele NBC News.

DIPLOMAŢIA DE CULISE

Discuţiile sunt cunoscute în limbajul diplomatic drept "diplomaţia de tip Track Two" (diplomaţia secundară - n.r.), o formă de angajament neoficial care implică cetăţeni privaţi care nu fac parte din guvern, în condiţiile în care angajamentele diplomatice oficiale, la nivel înalt, între guvernele SUA şi Rusiei cu privire la Ucraina au fost puţine şi rare.

Nu este clar cât de frecvent au avut loc discuţiile pe canale secundare şi nici dacă acestea fac parte dintr-un efort unic şi organizat, a precizat NBC News.

Din partea SUA, discuţiile au implicat şi foşti oficiali ai Departamentului Apărării, inclusiv Mary Beth Long, fost secretar adjunct al apărării, cu o experienţă solidă în probleme legate de NATO.

De partea rusă, în afară de Lavrov, discuţiile au implicat experţi, lideri ai unor importante grupuri de reflecţie sau institute de cercetare şi alte persoane din sfera politicii externe ruseşti percepute ca având acces la preşedintele Vladimir Putin sau ca fiind în contact regulat cu factorii de decizie de la Kremlin, au precizat sursele.

PERICOLUL UNUI IMPAS DUPĂ CONTRAOFENSIVĂ

Semnalele sunt din ce în ce mai multe că SUA şi aliaţii săi sunt nerăbdători ca Moscova şi Kievul să se îndrepte spre discuţii de pace în toamnă, după ce contraofensiva în curs a Ucrainei va fi finalizată, potrivit NBC News.

În timpul unei călătorii secrete la Kiev, în luna mai, directorul CIA, William Burns, a aflat de la oficialii ucraineni despre dorinţa lor de a face Moscova să negocieze până la sfârşitul anului.

Săptămâna viitoare, preşedintele Joe Biden se va întâlni în Lituania cu omologii din NATO, unii dintre aceştia semnalând că nu sunt încă pregătiţi să admită Ucraina în alianţă. Iar apropierea alegerilor prezidenţiale din SUA a sporit urgenţa legată de încheierea războiului, pe fondul temerilor că republicanii îşi vor reduce sprijinul pentru Ucraina, notează NBC News.

Întâlnirea din aprilie cu Lavrov din SUA a avut loc în timp ce şeful diplomaţiei de la Moscova s-a deplasat la New York pentru a prezida Consiliul de Securitate al ONU, unde Moscova deţine preşedinţia rotativă. Cam în aceeaşi perioadă, Haass şi Kupchan au scris un lung articol în Foreign Affairs, revistă care este publicată de Council on Foreign Relations, prezentând ceea ce au descris ca fiind "un plan pentru a trece de la câmpul de luptă la masa negocierilor".

În articolul intitulat "Occidentul are nevoie de o nouă strategie în Ucraina", Haass şi Kupchan au prezis că cel mai probabil va apărea un impas după contraofensiva Ucrainei şi au recomandat ca SUA să înceapă să pună bazele pentru a propune o încetare a focului în care atât Rusia, cât şi Ucraina să-şi retragă forţele de pe linia frontului, "creând efectiv o zonă demilitarizată".

"O organizaţie neutră - fie ONU, fie Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa - ar trimite observatori pentru a monitoriza şi a impune încetarea focului şi retragerea", au scris foştii oficiali americani. "Presupunând că încetarea focului se menţine, ar trebui să urmeze discuţii de pace", arată ei.

DIPLOMAŢIA DE TIP TRACK TWO, FOLOSITĂ ŞI CU ALTE OCAZII

O întrebare cheie, notează NBC News, este dacă foştii oficiali americani vor continua discuţiile după rebeliunea armată de luna trecută împotriva guvernului lui Putin condusă de şeful mercenarilor din Grupul Wagner, Evgheni Prigojin, care a tulburat imaginea modului în care puterea şi influenţa sunt exercitate la Moscova. Discuţiile au avut loc, de asemenea, în paralel cu discuţiile directe dintre SUA şi Rusia despre jurnalistul american Evan Gershkovich, deţinut de Moscova.

Discuţiile de tip Track Two au jucat mult timp un rol important în diplomaţia americană, inclusiv în legătură cu controlul armelor, oferind adesea o oportunitate mai puţin formală de a testa idei şi răspunsuri în paralel cu discuţiile oficiale dintre guverne.

În 1994, fostul preşedinte Jimmy Carter a călătorit la Phenian, în Coreea de Nord, în calitate de cetăţean privat, încercând să oprească programul nuclear nord-coreean - o călătorie care a devenit o mare bătaie de cap pentru administraţia Clinton. De asemenea, discuţiile de tip Track Two între israelieni şi palestinieni au fost creditate ca fiind cele care au creat condiţiile care au dus la Acordurile de la Oslo din 1993.

Cu toate acestea, în contextul războiului din Ucraina, noţiunea de implicare informală a foştilor oficiali americani cu ruşii a provocat o divizare în cadrul comunităţii diplomaţilor americani, a experţilor în domeniul politicii externe şi a profesioniştilor în domeniul securităţii naţionale, notează NBC News.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Faceti PACE,

    si toata lumea are numai de castigat  

    1. Dati Rusiei tot ce vrea si va fi pace.

    Noi vrem război....vechiul slogan era noi vrem.pămănt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb