Franţa nu a pierdut ocazia să tacă

Ce prilej mai bun pentru vorbe frumoase, fie şi de protocol, decît o vizită oficială, la nivelul şefilor de stat! Cu toate că el i-a fost oferit, de vizita la Paris a Preşedintelui Traian Băsescu, Franţa a preferat să rămînă mută. O dată în plus, starea relaţiilor bilaterale s-a exprimat prin semantica tăcerii. Preşedintele Chirac nu şi-a planificat cîteva minute, nici măcar de complezenţă, pentru o sesiune de presă comună, cu Preşedintele României. Marile jurnale de la Paris, Le Monde, Le Figaro, au publicat doar un scurt interviu al Preşedintelui, în preziua întîlnirii oficiale, în care subiectul de interes al gazetarului francez este, mai degrabă, axa Bucureşti-Londra-Washington. În rest, nimic!

Ce se poate citi, aşadar, în zaţul gros al acestei tăceri, privind starea relaţiilor româno-franceze?

Mai întîi, o întrebare: de ce a făcut Preşedintele României această vizită oficială la Paris? Cu ce obiective politice? Nu există decît un singur răspuns credibil - integrarea României în UE, la 1 ianuarie 2007. Condiţia necesară este ratificarea de către toate statele membre a protocolului la Tratatul de Aderare, care priveşte România şi Bulgaria. Franţa, deloc surprinzător, nu se grăbeşte să facă acest gest diplomatic. Întîrzierea este doar un alt semn făcut Bucureştiului pentru a înţelege că nemulţumirile Franţei privind orientarea priorităţilor în politica externă a României, condusă de Traian Băsescu, nu sînt deloc mici şi nici nu pot fi stinse doar cu vorbe. Pe scurt, politica României nu corespunde intereselor şi viziunii franceze despre Europa. Cu atît mai puţin corespunde ea cu ceea ce Franţa consideră că ar trebui să fie comportamentul politic al unui stat care-şi datorează integrarea mai degrabă eforturilor făcute de partenerii europeni, decît de autorităţile de la Bucureşti. Iar între aceştia, Franţa se consideră, de departe, cel mai important. În sfîrşit, sfidarea adresată de actualul Preşedinte al României, Parisului, nu este şi nu va fi uşor uitată. Nu doar anunţul celebrei axe care ocoleşte Turnul Eiffel întreţine iritarea Parisului. Traian Băsescu nu s-a sfiit să taxeze dur contratimpul nefericit al fostului premier francez Raffarin, venit la Bucureşti în plină campanie electorală, pentru a se lăsa filmat la braţ cu oponentul actualului Preşedinte. Cînd spui că un Premier al Franţei a venit la Bucureşti "să-şi ia tainul", chiar dacă ai cîştigat alegerile şi ai devenit Preşedintele României, nu te poţi aştepta să fii primit cu căldură pe malurile Senei. Dacă obiectivul politic pe care Preşedintele Băsescu şi-a propus să-l promoveze la Paris este integrarea în UE la 1 ianuarie 2007, atunci se cheamă că s-a dus să ceară ceva! Iar cînd te duci să ceri, e bine să nu te duci cu mîna goală! Ce a oferit aşadar România, Franţei pentru a trece peste ranchiuna adunată şi a se întoarce la sentimente mai bune? Nici discuţiile Preşedintelui Băsescu cu presa de la Bucureşti, care-l însoţeşte la Paris, nici alte elemente nu oferă un răspuns la această întrebare. Din punct de vedere politic, se pare că o ofertă semnificativă nu a venit. Singurul angajament serios pare să fi fost cel luat sub semnătura ministrului apărării, care a dat undă verde participării noastre la efortul european de structurare a unor forţe militare semnificative, capabile de intervenţii în condiţii de criză, nu doar pe continent, ci şi în afara lui. Ideea pe care, sperăm, doar gazetarii au menţionat-o, nu şi Preşedintele, după care am putea oferi Franţei baze la noi, aşa cum le-am oferit americanilor, este greu vandabilă. În plus, ea are neajunsul că poate să pară o altă sfidare la adresa politicii franceze. O bîtă ar fi de-ajuns, totuşi, la un car cu oale!

Dar Franţa, ce obiective politice a urmărit, cu această vizită? Din atitudinea autorităţilor şi din modul în care a fost aşezat în pagină evenimentul, chiar de către gazde, reiese că nici unul! Oricum, nici unul important! Franţa nu se aşteaptă ca actualul Preşedinte al României să-şi schimbe, peste noapte, opţiunile în politica sa externă. Balonul de încercare privind deschiderea în politica externă românească a unei alte axe, Bucureşti-Paris, sună confuz şi are prea puţină credibilitate. Cele două capitale n-au nevoie de nici o axă. Sînt în legătură directă, cu rezultate uneori mai importante, alteori mediocre, de cînd există România modernă. Nu e nevoie acum să inventăm un alt "vehicul" politico-diplomatic, pentru a acoperi distanţa între cele două capitale. Într-un fel sau altul, România va trebui să-şi cumpere bunăvoinţa Franţei, pentru integrarea Europeană. Tîrgul se va face, cu siguranţă, dar vor lipsi focurile de artificii ale cuvintelor "înălţătoare" privind tradiţionalele relaţii bilaterale şi istorica prietenie care leagă cele două ţări şi popoare! Concluzia e simplă, chiar dacă pare cinică: Dacă nu s-a dus "să dea tainul", Preşedintele Băsescu a făcut drumul la Paris, degeaba!