FRANŢA:  Preşedintele Macron l-a primit pe omologul uzbec Mirzioiev

G.D.
Internaţional / 23 noiembrie 2022

Preşedintele Macron l-a primit pe omologul uzbec Mirzioiev

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a primit astăzi pe omologul său uzbec, Şavkat Mirzioiev, care se află la originea unei relative deschideri a ţării sale, informează AFP, conform Agerpres.

După un prânz la Palatul Elysee, cei doi lideri au vizitat, însoţiţi de soţii, două expoziţii care îşi deschid porţile astăzi la Paris:"Splendori ale oazelor din Uzbekistan" la Luvru şi "Pe drumurile Samarkandului. Minuni de mătase şi aur" la Institutul Lumii Arabe.

"Sunt foarte bucuros, aici, în această regiune care poate fi o regiune a tensiunilor, să arăt că a fost mai întâi o regiune a schimburilor şi a creaţiei. Şi este voinţa pe care o porţi. Alături de această dorinţă va lucra Franţa", i-a spus Emmanuel Macron omologului său.

Mirzioiev l-a invitat pe Macron să viziteze "noul Uzbekistan"."Vom veni", i-a răspuns acesta.

Într-o declaraţie comună, liderii celor două ţări, care sărbătoresc anul acesta 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice,"au subliniat perspectivele pozitive" deschise de "reformele de modernizare iniţiate de Uzbekistan şi angajamentul faţă de bunele relaţii de vecinătate din Asia Centrală".

Vizita a prilejuit semnarea a 12 acorduri de cooperare (în domenii precum funcţia publică, combaterea corupţiei, educaţie, patrimoniu, aviaţie civilă). Au fost încheiate, de asemenea, acorduri economice "în domeniile energiei, gospodăririi apei, transporturilor şi turismului".

Franţa şi Uzbekistanul "au reamintit ataşamentul faţă de soluţionarea conflictelor prin dialog, cu respectarea deplină a dreptului internaţional şi a Cartei Naţiunilor Unite".

Administraţia prezidenţială franceză a subliniat că întâlnirea a avut loc "într-un context de destabilizare profundă, cauzată de războiul din Ucraina, care necesită un dialog aprofundat între Franţa şi partenerii săi din Asia Centrală", dar conflictul nu a fost menţionat în declaraţia comună.

Uzbekistanul a găzduit, la mijlocul lunii septembrie, la Samarkand, un summit regional cu participarea preşedinţilor chinez şi rus.

După mai bine de un sfert de secol de izolare, Uzbekistanul cunoaşte o relativă deschidere de la moartea în 2016 a preşedintelui Islam Karimov. Şavkat Mirzioiev, prim-ministru în regimul Karimov, a lansat primele reforme liberale în această fostă republică sovietică de 34 de milioane de locuitori, cea mai populată ţară din Asia Centrală.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb