Fugiţi unde vedeţi cu ochii!

Am fost două zile la Mamaia. Nu, nu este un efect direct al insolaţiei. A fost un calcul raţional. Sau cel puţin aşa credeam. În fiecare an, ca simbriaş al Statului, primesc aşa-zisele "tichete de vacanţă". Habar nu am de ce "tichete", pentru că în realitate sunt bani transferaţi pe un card special. Suma expira pe 30 Iunie, aşa că, decât să pierd banii, am decis să merg pe undeva prin ţară. Cum nu mai fusesem la Mamaia de prin... 1990, mi-am zis să dau o şansă turismului autohton. Oricum nu prea aveam de ales, pentru că aceşti "bani" pot fi cheltuiţi doar în ţară şi doar în hotelurile care acceptă acest card (destul de puţine, din câte îmi dau seama).

Înainte să vă comunic concluziile, să facem o socoteală. Fiecare bugetar primeşte o sumă egală: 1450 de lei. Nu am reuşit să găsesc informaţii despre numărul exact de "tichete" distribuite în 2022, aşa că am să iau pur şi simplu cifra oficială a bugetarilor din România, anul trecut (1.280.003) şi am să obţin totalul costurilor directe, pentru Guvern: 1.856.004.350 lei. Mai pe româneşte, peste 373 de milioane de euro.

În mod normal, se puteau face multe cu aceşti bani. Se puteau cumpăra, spre exemplu, cam zece avioane F-16, ultimul model, nu fiarele vechi pe care guvernul Ciucă le-a parcat pe aerodromurile militare. Sau puteau fi împărţit tuturor românilor, indiferent de vârstă, echivalentul unei mese (20 de euro). Sau putea fi crescut de peste 4 (patru) ori bugetul actual al Universităţii din Bucureşti.

Ei bine, nu! Regimul de la Bucureşti este mai interesat să investească în sectorul mititeilor cu muştar sau al "caselor de vacanţă" decât în Educaţie sau Apărare. Dar deja ştiam asta, nu-i aşa?...

Să revenim la oile noastre. Am aşteptat plecarea cu o anumită trepidaţie. Ruşii au dinamitat un mare baraj de pe Nipru, a rezultat o inundaţie catastrofală, iar spre Marea Neagră s-au scurs de toate: noroi, animale moarte, bucăţi de mobilă sau mine anti-personal. Însă guvernanţii noştri ne-au asigurat că nu este nici un pericol, aşa că ne-am urcat în maşină şi ne-am oprit la malul mării.

Aici am dat peste primul obstacol: o perdea de alge de câţiva metri, pe care păşeai ca pe saltea. Nimeni nu părea plătit să le strângă, aşa că am admirat marea de la balcon.

În rezumat, aceasta este situaţia. Litoralul - cel puţin partea pe care am văzut-o - arată ca ruinele de la Bahmut. Peste tot chioşcuri hidoase între care faci slalom pe alei pline de gropi. Mâncarea, la terase, cel mult digerabilă. Distracţii pentru copii, puţine. Preţurile? Ca în Dubai.

Lucrul care însă m-a frapat cel mai tare este atitudinea angajaţilor. Cu câteva excepţii, aveai senzaţia că deranjai fundamental prin simpla ta prezenţă. Doamna de la Delfinariu a dat ochii peste cap când i-am cerut detalii despre program (nu am reuşit să vedem nici un delfin, dar am găsit două zebre în parcul de alături). La supermarket era să o încasez când am cerut să folosesc, pentru că aveam un copil mic în cărucior, un elevator care trebuia să servească exact genul acesta de clienţi, "cu mobilitate redusă". Peste tot grupuri de angajaţi care stăteau să fumeze, unii în maieu şi în papuci.

Am mai spus şi o repet - schema aceasta a "tichetelor" înseamnă bani publici cheltuiţi fără sens. În România, turismul estival este o cauză pierdută. În parte, pentru că noi nu avem sezon care să dureze mai mult de două, maxim două luni şi jumătate. Să presupunem că sunteţi patron de hotel. Cum să îţi recuperezi investiţia, în condiţii normale, când turiştii vin doar în Iulie şi August? Într-adevăr, acum, la finele lui Iunie, plajele erau aproape goale. Vă mai miraţi că preţurile sunt uriaşe, iar serviciile de calitate practic de negăsit?

Nici geografia nu ne ajută. Marea Neagră e agitată, iar apa este destul de rece, chiar în sezon. Plus că nici prea curată nu îmi pare. Iar Dobrogea a fost, secole întregi, o provincie otomană săracă. Deci monumente istorice de vizitat, mai deloc. Adevărul este că românii sunt mult mai bine serviţi, în vacanţa de vară, în locuri precum Grecia.

Urmăresc cu atenţie să văd şi eu când autorităţile se vor trezi. Dar cum să aştepţi un dram de onestitate de la o clasă politică ce plantează palmieri în Bucureşti?

Şi mai e ceva. Turismul de masă pe Litoral a început pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Regimul comunist se inspirase din politicile fascistului Franco, cel care betona întreg litoralul Spaniei. La noi, plajele aveau până prin 1930 o frumuseţe sălbatică, iar puţinul turism care exista era unul de lux. De atunci însă natura a fost distrusă sistematic. Kilometri de rafinării, porturi şi blocuri tip comunist. Mamaia era cândva un sat de tătari, acum este o durere de cap. (Nu am găsit altă descriere).

Înainte să dau cheia, m-a lovit nostalgia. Am întrebat-o pe doamna de la recepţia hotelului dacă mai există Satul de Vacanţă de pe vremea copilăriei mele. A spus că da, însă "Nu merită... Nu a mai rămas nimic...". I-am mulţumit pentru sinceritate şi am şters-o englezeşte.