Gabriela Firea anunţă că proiectul de la Capitală privind decontarea FIV va fi extins la nivel naţional

S.B.
Politică / 9 februarie 2022

Gabriela Firea anunţă că proiectul de la Capitală privind decontarea FIV va fi extins la nivel naţional

Ministrul Familiei, Gabriela Firea scrie, miercuri, într-o postare pe Facebook, că proiectul pe care l-a lansat la nivelul Capitalei, când era primar, privind decontarea FIV, va fi extins la nivel naţional, în acest sens având o discuţie cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, informează news.ro.

În Programul Ministerului Familiei se vor putea înscrie femei cu vârsta între 20 şi 45 de ani. Cuplurile care aplicā pot fi persoane căsătorite sau necăsătorite. Se pot înscrie pentru decontarea FIV şi femei singure, iar suma maximă decontată va fi de 4.500 de euro. Pacientele si partenerii lor vor beneficia de zile libere atât în ziua de recoltare, cât şi pentru embrio-transfer.

"M-am întâlnit iar cu dl prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, pentru a urgenta împreunā proiectele comune în domeniul sănătăţii şi pentru creşterea natalităţii, pe care Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse le realizeazā împreună cu Ministerul Sănătăţii. Sprijinirea persoanelor care îşi doresc să aibă un copil, dar nu pot din motive medicale este un pas important. Mă bucur să văd că un proiect de succes pe care l-am avut în mandatul de primar general a stârnit interesul celor care nu l-au susţinut deloc la început. Proiectul aplicat în Bucureşti îl extindem acum la nivel naţional", a anunţat Firea.

Ministrul arată că, în Programul comun al Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii se vor putea înscrie femei cu vârsta între 20 şi 45 de ani.

Cuplurile care aplicā pot fi persoane căsătorite sau necăsătorite. Se pot înscrie pentru decontarea FIV şi femei singure.

Suma maximă decontată va fi de 4500 de euro. Aceasta include atât tratamentele necesare înainte şi după FIV, plus toate analizele de care este nevoie în perioada respectivā de monitorizare.

Potrivit Gabrielei Firea, "pacientele si partenerii lor vor beneficia de zile libere atât în ziua de recoltare, cât şi pentru embrio-transfer".

În plus, "se legalizeazā şi la noi transplantul de material genetic, de la donatori, pentru cuplurile care nu mai au rezervă" şi "se decontează câte proceduri sunt recomandate de către medicii specialisti".

Ministrul afirmă că proiectul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii acoperă astfel toate nevoile cuplurilor care trec printr-o procedură de fertilizare in vitro, astfel încât românii "să nu mai fie nevoiţi să plătească bani grei în alte ţări europene".

"Proiectul naţional privind decontarea procedurilor de fertilizare in vitro porneşte de la subprogramul Ministerului Sănătăţii şi de la programul aplicat în Bucureşti în ultimii 4 ani. Vor fi îmbunătăţiri, ca urmare a experienţei pe care o avem deja. Suntem încrezători că succesul pe care l-a avut proiectul FIV în Bucureşti se va multiplica în curând în toată ţara", mai arată Gabriela Firea.

Aceasta precizează că FIV "O şansă pentru cuplurile infertile" este un proiect iniţiat de ea, acum 4 ani, şi votat de consilierii generali PSD, PNL, ALDE, PMP, iar singurii care s-au opus au fost consilierii USR.

"Rezultatele celor două proiecte din Bucureşti, FIV 1 şi FIV 2, sunt concrete. Am făcut fericiţi sute de părinţi şi mii de bunici, unii dintre ei după mulţi ani de încercări nereuşite. Mai mult de 500 de copii s-au născut în Capitală în urma acestor două proiecte, iar alte peste 100 de sarcini sunt în evoluţie. În final, mărturisesc încă o dată cât de mult regret că la Bucureşti nu s-au putut găsi resurse pentru continuarea proiectului "O şansă pentru cuplurile infertile". Răzbunări politicianiste meschine au îngropat fără remuşcări un proiect bun, care şi-a dovedit eficacitatea şi care putea transforma speranţele în realitate pentru mulţi părinţi şi de acum înainte", spune Firea.

Ea precizează că, în campania electorală, Nicuşor Dan a spus că nu va continua acest "proiect populist al lui Firea".

"După valul de reacţii critice din partea societăţii civile, a reformulat şi a spus, cu jumătate de gură, că va menţine proiectul. De fapt, a "menţinut" proiectul dar a alocat bani doar pentru 100 de proceduri, nu pentru cele 1.000 prevăzute. Chiar şi aşa, nici pentru cele 100 de solicitante nu a asigurat finanţarea totală. Aşadar, nu a anulat proiectul, dar l-a diminuat considerabil, prin lipsa finanţării. Dureros! În scurt timp, acest proiect important pentru cresterea natalitătii în România va fi publicat pe site-ul ministerului", mai scrie ministrul Gabriela Firea.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. O idee minunată!'dar poate reușiți să urgentati acest proiect!,De exemplu,in cazul meu, nu am prea mult timp la dispozitie! Am 43 ani si poate reușesc să mă înscriu și eu in acest program.multumim

    1. Mult succes! Să dea Dumnezeu să ai parte de rezultatul mult dorit!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb