Gazprom şi OMV vor semna acordul pentru South Stream Austria

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 23 iunie 2014

Gazprom şi OMV vor semna acordul pentru South Stream Austria

Gazprom şi OMV urmează să semneze, în această săptămână, un acord pentru înfiinţarea unei companii mixte care va fi responsabilă pentru construirea secţiunii din Austria a conductei South Stream, cu ocazia vizitei preşedintelui rus Vladimir Putin în Austria, a declarat, vineri consilierul prezidenţial rus Yuri Ushakov, după cum transmite RIA Novosti. Acest document, care precizează mai multe chestiuni administrative, precum structura şi managementul companiei, urmează să fie parafat de directorul grupului energetic rus Gazprom, Alexei Miller, şi omologul său de la OMV, Gerhard Roiss.

Potrivit Agerpres, conducta South Stream ar urma să se întindă pe o lungime 2.446 km, începând din Rusia via Marea Neagră, până în Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Austria. Secţiunea din Austria a conductei South Stream ar urma să aibă o capacitate de până la 32 miliarde metri cubi pe an, ajungând până în oraşul Baumgarten.

Pe fondul tensiunilor dintre Ucraina şi Rusia, la începutul acestei luni Comisia Europeană a cerut Bulgariei să suspende lucrările la South Stream, în aşteptarea unei decizii dacă acest proiect respectă legislaţia Uniunii Europene. Comisarul european pentru energie, Guenther Oettinger, a precizat că proiectul South Stream nu este anulat, ci oprit până când se va ajunge la înţelegere legală comună între Bulgaria şi Uniunea Europeană.

De asemenea, ministru sârb de Externe, Ivica Dacic, a declarat că autorităţile de la Belgrad nu văd niciun motiv pentru a opri proiectul South Stream, adăugând că acesta este o prioritate naţională pentru Serbia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb