GEFCO, membră a Căilor Ferate RZD din Rusia şi compania "Russian Export Center" au semnat un acord de cooperare pentru a oferi companiilor de export ruseşti şi internaţionale soluţii globale în ceea ce priveşte logistica.
"Acest parteneriat strategic are ca scop îmbunătăţirea capacităţilor de export din Rusia, începând cu domeniul auto şi continuând cu alte sectoare strategice de producţie", se arată într-un comunicat trimis redacţiei.
Conform sursei citate, prin intermediul acestui acord, Russian Export Center şi GEFCO se angajează la o cooperare de 3 ani de zile în vederea susţinerii exportatorilor ruşi sau a celor cu sediul în Rusia, din sectoarele de producţie. Cele două părţi se vor folosi de potenţialul şi expertiza fiecăreia pentru a implementa măsuri practice în vederea susţinerii exportatorilor şi facilitării accesului pe termen lung la pieţe străine.
În calitate de instituţie statală de sprijin a exportului, constituită ca parte a Vnesheconombank cu sprijinul Guvernului Federaţiei Ruse, Russian Export Center va pune la dispoziţia exportatorilor ruşi consultanţă juridică, economică şi de dezvoltare a afacerilor.
"Datorită acordului de cooperare şi sprijinului informatic din partea REC, GEFCO are oportunitatea de a influenţa răspândirea imaginii sale în Rusia şi va aplica expertiza sa pentru proceduri generale ale operaţiunilor logistice de export.
GEFCO se va alătura companiilor de export din Rusia în construirea planului strategic de export al acestora şi pătrunderea pe piaţă", se preciă în acelaşi comunicat.