Geoană: "Locul Republicii Moldova este în Europa, alături de familia democraţiilor occidentale"

T.B.
Politică / 14 septembrie 2023

Geoană: "Locul Republicii Moldova este în Europa, alături de familia democraţiilor occidentale"

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, joi, în timpul unei întrevederi pe care a avut-o la Chişinău cu primul-ministru moldovean, Dorin Recean, că locul Republicii Moldova este în Europa "alături de familia democraţiilor occidentale", relatează agerpres.ro.

El a salutat declaraţia autorităţilor de la Chişinău cu privire "la nevoia de a avea o interoperabilitate cât mai extinsă cu NATO", subliniind că alianţa militară în conducerea căreia se află este cea mai puternică structură de acest gen.

"Puteţi conta pe mine şi pe noi pentru susţinerea necondiţionată a parcursului european al Republicii Moldova. Respectăm statutul de neutralitate constituţională, dar salutăm şi declaraţiile, inclusiv cea recentă a dumneavoastră, domnule prim ministru, cu privire la nevoia de a avea o interoperabilitate cât mai extinsă cu NATO. Suntem cea mai performantă alianţă de acest gen'', a declarat oficialul NATO.

Referindu-se la succesul înregistrat de Ucraina în război, Geoană a spus că aceasta se datorează şi faptului că ucrainenii au transferat doctrină, comandă şi control, cultură strategică din partea NATO, ceea ce îi face să fie atât de performanţi şi atât de interoperabili.

''Vă mulţumesc pentru găzduire şi aştept un dialog cât mai concret pentru a putea fructifica această şansă istorică. Locul Republicii Moldova este în Europa, alături de familia democraţiilor occidentale şi pentru cetăţenii Republicii Moldova, indiferent de limba pe care o vorbesc acasă, de preferinţele politice pe care le au, este extrem de clar că viaţa în Occident este o viaţă sigură, liniştită şi prosperă, în timp ce cealaltă alternativă este una care duce la ceea ce vedem din păcate zi de zi", a afirmat Mircea Geoană.

La rândul său, premierul Republicii Moldova s-a referit la importanţa sprijinului pe care NATO îl acordă Ucrainei în războiul provocat de Federaţia Rusă.

"NATO, în general, şi dumneavoastră, personal, aţi avut şi continuaţi să aveţi un rol important pentru susţinerea capacităţilor ucrainenilor de a face faţă acestui război şi chiar şi vedem progrese, uneori lente, alteori mai accelerate, dar cu siguranţă Ucraina, cu suportul prietenilor, va învinge în acest război", a precizat Dorin Recean.

Mircea Geoană s-a întâlnit, joi dimineaţă, cu oficiali ai Ministerului Apărării al Republicii Moldova, iar în cursul amiezii va avea o întrevedere cu preşedintele moldovean, Maia Sandu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb