Geoană şi Unirea

Aflat la Iaşi, cu ocazia comemorării celor 150 de ani de la Unirea Moldovei cu Muntenia, Mircea Geoană a reuşit un discurs programatic, dând temei regionalizării accente politice interesante. Trecând de faptul că la Bucureşti, şi nu la Iaşi se realiza Unirea - căci pe 24 ianuarie 1859 Adunarea Electivă a Munteniei vota alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza realizând astfel, de facto, Unirea Principatelor - alegerea capitalei culturale, dar totodată şi fostă capitală politică a Moldovei nu este întâmplătoare. Acuzând Bucureştiul politic şi administrativ de "aroganţă", Mircea Geoană încercă să se repoziţioneze prin transformarea temei regionalizării în propriul punct de intersecţie al tuturor facţiunilor din propriul partid, cât şi în dis­puta vizând "modernizarea" României prin care Traian Băsescu încearcă să forţeze revizuirea, dacă nu chiar modificarea Constituţiei în ultimele săptămâni.

Aducând în dezbatere nedreptatea făcută provinciilor istorice de un stat unitar arbitrar concentrat în jurul centrului bucureştean, accentuând teza nerespectării contractului şi viziunii "părinţilor fondatori" care, acum 150 de ani în cazul Unirii Principatelor şi acum 90 de ani în cazul Marii Uniri urmăreau crearea unui mecanism politic şi constituţional care să asigure tratamentul egal şi nepărtinitor al părţilor componente ale noului stat, preşedintele Senatului se prezintă ca partizanul unei reforme radicale a relaţiilor dintre regiuni în contrapartidă cu o reformă centrată în jurul prerogativelor prezidenţiale. Acest discurs de evidentă influenţă americană, pus oarecum sub semnul noii preşedinţii a lui Obama, ar trebui să anunţe un nou Mircea Geoană.

Rostit chiar înaintea cuvântării preşedintelui, discursul lui Geoană pare să-l fi intrigat pe Traian Băsescu. Ca răspuns, expunerea acestuia a mizat mult pe afectivitate, dar şi pe recurenţa mesajului "modernizator", dar nu a putut lansa nicio replică de aceeaşi consistenţă către Geoa­nă. Poate de aceea sărutul "frăţesc" acordat cu efuziune de Marian Oprişan preşedintelui Băsescu câteva ore mai târziu, la debutul festivităţilor de la Focşani, a fost menit să dovedească că PSD-ul "real" nu este deloc ostil şefului statului.

Folosind Unirea Principatelor drept punct de sprijin pentru lansarea unui "nou început" politic, Mircea Geoană a încercat să-şi remodeleze propriul profil reformator. După insuccesul operaţiunii de reformare a PSD, apelul către "aceas­tă generaţie de lideri politici" pentru a repara "nedreptăţile" şi a onora "contractul" fondator dintre provinciile istorice şi Centru oferă preşedintelui Senatului prilejul de a se prezenta din nou ca om de stat, nu doar ca un lider de partid aflat mereu într-un echilibru precar. Pe de altă parte, deplângând atât situaţia Moldovei - "cea mai săracă regiune a României şi cea mai săracă a Europei" - cât şi precaritatea socială în care se află pensionarii şi tinerii, Geoană nu neglijează nici priorităţile electorale ale partidului său. Însă, pentru a redeveni credibil, Mircea Geoană ar trebui nu doar să prezinte discursuri meşteşugite despre Unire şi reforma relaţiei dintre centru şi periferie: ar trebui să fie consecvent. Ceea ce, în situaţia politică dată, e aproape imposibil.