GEORGE ŞIŞCU, DEPUTAT PNL: "Nu-i mai putem lăsa pe aleşii locali să încaseze la urne decontul birocraţiei excesive"

S.B.
Politică / 26 octombrie 2022

"Nu-i mai putem lăsa pe aleşii locali să încaseze la urne decontul birocraţiei excesive"

"Cel mai mare duşman invizibil al dezvoltării în România rămâne, la 32 de ani de la căderea comunismului, birocraţia. În acelaşi timp, cei care decontează din punct de vedere politic această birocraţie sunt edilii comunităţilor", afirmă deputatul PNL de Tulcea, George Şişcu.

"Aceştia primesc în mod direct votul din partea oamenilor, dar răspund, în final, pentru toţi funcţionarii din ministere care nu reuşesc să dea drumul la timp actelor necesare implementării investiţiilor.

În ultimii ani, aşa cum se întâmplă şi în comunităţile tulcene, administraţiile locale fac eforturi uriaşe pentru a scris proiecte care, mai apoi, să primească finanţări guvernamentale şi europene. Primarii, alături de întreg aparatul lor de specialitate, îşi dedică cea mai mare parte a timpului realizării de documentaţii, pentru a se asigura că nici un leu nu este pierdut de către comunitate pentru investiţii. Cu toţii se plâng însă de acelaşi lucru: atunci când vine rândul aprobărilor din birourile administraţiei centrale, lucrurile se mişcă încet, încetişor sau, uneori, deloc.

Am sprijinit şi voi continua să îi sprijin pe primari în proiectele lor şi merg la Bucureşti în ministere pentru a obţine informaţii privind dosarele în lucru, pentru a discuta cu miniştrii şi cu directorii în încercarea de a impulsiona circuitul birocratic. Este un efort pe care îl depun cu drag şi devotament faţă de edili şi de comunităţile tulcene, deoarece astfel există şi un impact direct al muncii mele în viaţa tulcenilor.

Legile la Bucureşti nu se fac doar pentru anumite localităţi, ci sunt general valabile pentru întreaga ţară. Dar, ca reprezentant al unuia dintre principalele partide de guvernământ din România, am datoria de a mă implica la firul ierbii, cum se spune. Nu este doar cazul meu, sunt mulţi parlamentari liberali care fac acelaşi lucru.

Totuşi, visez la ziua în care birocraţia va fi una mai suplă în România, iar funcţionarii vor vedea dincolo de lungul biroului lor şi vor înţelege că o investiţie într-un podeţ, într-o reţea de canalizare, într-un drum asfaltat continuă să facă diferenţa pentru mulţi oameni între secolul trecut şi zilele noastre, între noroi până la genunchi şi civilizaţie, între o viaţă cu lipsuri şi una decentă. Proiectele nu le fac primarii ca să şi le ia după ce termină mandatul acasă, ci pentru oameni!

În următorii ani 80 de miliarde de euro, bani din fonduri nerambursabile şi din împrumuturi garantate de Comisia Europeană vor trebui atraşi în România pentru dezvoltare. Numai pentru Programul Naţional "Anghel Saligny" avem previzionate investiţii guvernamentale de 65,5 miliarde de lei (13,3 miliarde de euro)! Asta înseamnă, automat, că trebuie să crească şi capacitatea administrativă a României de a cheltui fondurile publice pentru investiţii! În ritmul actual, rămânem cu banii necheltuiţi! Ajungem în situaţia paradoxală de a avea bani, dar de a nu-i putea cheltui, o spun cu toată sinceritatea, din prostie sau din rea voinţă!

Pe lângă Legile Justiţiei pe care le-am votat, Legile Educaţiei care urmează, cred că trebuie să venim în faţa românilor cu un mare proiect de Lege care să pună în ordine birocraţia şi care să crească treptat capacitatea ţării noastre de a putea implementa proiecte. Iar după ce rezolvăm problemele care ţin de legi şi proceduri, să ne aplecăm şi asupra reformării acelor instituţii din cauza cărora am pierdut bani de investiţii şi din cauza cărora riscăm să mai pierdem şi alţii!" declară acesta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb