GERMANIA: Landul Brandenburg nu a luat încă nicio decizie privind fabrica Tesla

G.U.
Companii / 30 septembrie 2021

Landul Brandenburg nu a luat încă nicio decizie privind fabrica Tesla

Landul german Brandenburg a anunţat că nu a fost luată încă nicio decizie privind solicitarea producătorului american de vehicule electrice Tesla de a construi o fabrică lângă Berlin, după ce presa a informat că autorităţile de reglementare au convenit asupra aprobării condiţionate, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Site-ul Business Insider a citat surse guvernamentale din Brandenburg care au precizat că autorităţile de mediu au adoptat o decizie internă prin care Tesla primeşte aprobare, dacă îndeplineşte cerinţele privind folosirea apei şi prevenirea accidentelor cu substanţe toxice.

Rugat să comenteze informaţia, ministrul Mediului din landul Brandenburg a declarat că discuţiile şi consultările privind proiectul sunt în derulare.

"De aceea, în acest stadiu nu pot fi trase concluzii privind decizia, momentul adoptării şi conţinutul ei", a precizat un purtător de cuvânt.

Conform calendarului iniţial, unitatea Tesla de lângă Berlin urma să fie inaugurată în vara acestui an. Însă grupul american a fost nevoit să amâne inaugurarea "Gigafactory" pentru sfârşitul lui 2021, dând vina pe birocraţia germană. În plus, construcţia acestei uzine s-a lovit şi de rezistenţa opiniei publice pe fondul îngrijorărilor cu privire la impactul asupra mediului înconjurător.

Miliardarul american Elon Musk, care în decurs de 16 ani a transformat Tesla dintr-un start-up în cel mai valoros producător auto din lume, intenţiona să construiască rapid o uzină în Germania, la Gruenheide, în apropiere de Berlin. Comparativ, uzina Tesla din Shanghai a fost terminată în doar 11 luni, notează sursa citată.

Separat, analiştii de pe Wall Street au îmbunătăţit estimările privind vânzările Tesla în trimestrul trei din 2021, chiar dacă sectorul auto global este afectat de deficitul de semiconductori.

Analiştii de la Piper Sandler şi RBC se aşteaptă să fie livrate aproximativ 233.000 de vehicule în perioada iulie-septembrie 2021, în timp ce estimarea Credit Suisse indică 225.000-230.000.

Datele reprezintă un avans de 67% faţă de anul trecut.

De asemenea, analiştii au apreciat că impactul deficitului global de semiconductori a fost mai redus în cazul Tesla.

"Tesla pare să fie mai puţin afectată de acest deficit decât alţi producători auto", a afirmat analistul Dan Levy de la Credit Suisse.

Vânzările Tesla în trimestrul trei din 2021 vor fi probabil "cele mai solide" înregistrate vreodată de compania americană, previzionează Alexander Potter de la Piper Sandler, pe fondul sporirii popularităţii vehiculelor electrice în Europa şi China, dar şi a creşterii cotei de piaţă a Tesla.

Potter a îmbunătăţit estimările privind vânzările anuale ale Tesla la 894.000, de la 846.000. aproape dublu faţă de 499.550 în 2020.

Fabrica Tesladin Shanghai a exportat probabil 55.000 de vehicule în perioada iulie-august, faţă de aproximativ 30.000 în trimestrul doi din 2021, susţine Levy.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb