Gesturi care contează

Un anunţ micuţ într-o revistă săptămînală care prezintă ade-văruri cutremurătoare şi ustu-rătoare învelite în umor şi sarcasm anunţa, pentru a doua zi, o licitaţie de obiecte de artă cu ţeluri caritabile: finanţarea unei operaţii salvatoare pentru un copil. Am fost, am văzut şi mult am ezitat, să povestesc, să nu povestesc ce am văzut acolo, dar am înţeles că întîlnirea de la Sala Rondă a TNB şi Artexpo a fost o întîmplare importantă, că multe învăţăminte merită trase şi multe concluzii interesante pot fi învăţate. Sau dacă am făcut-o deja, ele merită împăr-tăşite.

Dar cine e copilul? Şi ce are, ce a păţit sau ce s-a întîmplat cu el? Sînt întrebări care mi-au în-colţit şi mie în minte, dar s-au ofilit repede pentru că, pătrun-zînd spre centrul poveştii, am priceput că nu sînt decît simple curiozităţi de român în tranziţie, iar ce s-a întîmplat acolo este mult mai profund, poate prea profund pentru vremurile astea. Nu ştiu cine este copilul, nici cine sînt genitorii lui, bă-nuiesc doar o confluenţă între arta plastică şi umorul de Divertis, dar sînt sigur că este vorba de un copilaş care descoperă prea devreme şi prea dur importanţa banilor în viaţă. Ca utilizator al metroului pot să constat că micuţul are, totuşi, şansa de a se fi născut într-o familie căreia îi pasă de el, de nevoile şi suferinţele sale. Că are norocul că nu este scos la cerşit, de la vîrsta de două luni, pe ger, învelit în cîrpe jegoase, în capitala unei ţări care vrea să fie admisă în lumea civilizată, dar refuză să vadă realităţile care ne despart de aceste standarde, mai mult, "baronii" se indignează cînd baroana le arată faţa de dincolo de termopane şi limuzine. Aceste fiinţe umane, păpuşi vii tîrîte de fraţi sau străini care i-au închiriat pur şi simplu, nu au nici o şansă în faţa unei boli obişnuite, dar altminteri de ar avea nevoie de o intervenţie medicală mai serioasă.

Să ieşim, însă, din mizeria uma-nă a metroului şi să cău-tăm, la suprafaţă, ceva fapte umane, chiar la întîlnirea umanitară de la Rondă, de la sfîrşitul lui ianuarie. Dacă ar fi fost o licitaţie profesionistă, una cu ochii pe profit, am fi avut multe de reproşat. Totul a început cu o întîrziere de o oră, lipsa dotărilor elementare necesare unei licitaţii a fost totală, descoperirea ofertei pe catalogul improvizat a fost o treabă sîcîitoare, în timp ce conducătorul licitaţiei alerga prin sala, de altfel destul de mare, după lucrările întinse pe pereţi sau doar sprijinite de ei. Dar cum scopul a fost altul, ca obsedaţi şi observatori ai licitaţiilor de artă profesioniste de la noi şi din lumea bună nu am sesizat nimic din cele menţionate anterior. Ba chiar şi permanenta pierdere în spaţiu şi timp a omului care trebuia să fie cu ciocanul, artistul plastic Vlad Ciobanu, a dat bine, a dat o notă de prietenie copleşitoare. El şi-a prezentat ca nimeni altul colegii care au donat lucrări pen-tru licitaţia caritabilă, pre-dînd o adevărată lecţie de istorie a artei contemporane, cu artişti stabiliţi la Paris, cu maeştri şi elevi care au ajuns profesori, cu actori care pictează excepţional şi sculptori care desenează la fel.

Un alt aspect care merită evidenţiat la licitaţia caritabilă de la Sala Rondă este generozitatea emoţionantă a artiştilor români contemporani deşi, am spus-o de mai multe ori, nu o duc deloc pe roze. Lista contributorilor, a celor care au donat lucrări proprii sau, nota bene, piese de colecţie, pentru a sări în ajutorul unui copil ar trebui publicată ca o listă a onoarei, cum nu prea s-a mai publicat în presa noastră obişnuită, mai degrabă, cu liste ale ruşinii. Acesta este şi un element care m-a determinat să povestesc ce a fost acolo, pentru a evidenţia gestul generos făcut de nişte oameni dăruiţi cu talent. Sînt convins că atunci cînd au pus în braţele organizatorilor lucrări proprii aflate pe şevalet, sau înrămate deja, gata să aducă bani buni din galerii, sau obiecte de colecţie încărcate de ani, praf şi valoare nu s-au gîndit că vor primi în schimb mai mult de un "mulţumesc" sincer din partea unor părinţi disperaţi. L-am întrebat pe Mihail Gavril, un obişnuit al rubricii noastre, despre prezenţa unei lucrări cu semnătura sa la această licitaţie şi mi-a răs-puns, probînd un altruism total, că el a donat vreo 4 lucrări, dar nu ştie ce s-a întîmplat cu ele. La Shopart-urile de la World Trade Center, uleiurile sale se propun cu 1.000 de euro, acuarelele cu vreo 300, iar pastelul pe glaspapir, o tehnică originală de un efect nebun, tot cu atîta.

Ţin la preţ contemporanii noştri, artişti? Poate că da, dar acest lucru nu este dovedit de licitaţia de care scriem, că acolo organizatorii au pus preţul, ei, din contră, au donat lucrările, nu s-au gîndit la preţ decît ca posibilitate ca licitaţia caritabilă să strîngă cît mai mulţi bani. Şi dacă ar fi vorba numai de cartoane de atelier şi tot ar fi importante, că are şi artistul o cotă, dar avem de-a face cu multe tablouri la care numai culorile şi pînza au costat cît se cere pe el. De ramă, ce să mai zicem? Dacă nu credeţi, mergeţi la un atelier cu un calendar de buzunar să-l pună în ramă şi vă veţi convinge. Cu toate acestea, pe pereţi s-au adunat vreo 75 de tablouri şi două hidrante, în faţa pereţilor 8-10 sculpturi şi cam tot atîtea vase, pe podea două şiruri de spiriduşi de Alexandru Galai, iar pe mesele organizatorilor zeci de desene şi cartoane. De acolo "Tata Noe" de Marcel Chirnoagă a plecat cu doamna Chiriţă, care a dat pe el 200 de euro. Înaintea lui, însă, domnul Ivan, un tînăr cu ochelari şi evident simţ estetic, a promis 100 de euro pentru unul dintre cele două nuduri în peniţă donate, alături de o guaşă, de Gheorghe Anghel.

Prima plecată de pe pereţi a fost o lucrare de Petru Lucaci, pentru 150 de euro. Apoi, Gyuri Pascu a scos 175 de euro din buzunar după care, la o mare distanţă de neadjudecate, o doamnă neidentificată a cum-părat "Trecînd prin viaţă", ulei pe pînză de jumătate pe ju-mătate de metru, de Claudia Topor, cu numai 60 de euro pentru ca, imediat, să se dea 100 de euro pentru o foarte interesantă pictură în ulei de Maria Rodica Marian, specialistă în tapiserie. După o pauză de o micuţă acuarelă de altă artistă în domeniul textilelor, Gabriela Cristu, nevîndută cu 70 de euro, domnul Marius Marcu a plătit cîte 100 de euro pe două compoziţii de Vasile Grigore, un mare artist despre care am aflat, textual, că "mulţi au trecut pe sub auspiciile sale". Aş fi bănuit că "Peisajul" de Horea Paştina se va vinde, iar domnul Stoicescu a transformat în realitate această anticipaţie, cu 250 de euro. Poate părea ciudat că dăm numele cumpărătorilor, dar cum ei nu s-au ascuns după numere, iar fapta lor este la fel de demnă de laudă precum cea a donatorilor sau organizatorilor - să zic şi de cronicari ceva? - atunci ei merită să apară în această listă în proză a onoarei şi generozităţii. Astfel, domnul Bucurenciu sau Buculenciu a avut inspiraţia să dea 200 de euro pe un vas de Ion Nemţoi, un artist romîn cu renume new yorkez, iar Woody, om de iniţiativă şi editor de "Best", cunos-cut şi sub numele de George Nicolae, s-a dovedit un fotograf abil şi un generos cumpărător, cel puţin al unui desen în tuş al sculptorului Ovidiu Simiones-cu, pe care a dat 80 de euro. Dintre politicieni l-am observat doar pe Cosmin Alexandru, pre-şedintele Uniu-nii pentru Renaş-terea României, care sperăm că nu se supără că l-am numit aşa. Politician, adică, nu preşedinte. Oricum, tînărul care face respiraţie gură la gură speran-ţei politice s-a dovedit un cunos-cător excepţional şi un spirit uriaş, adică i-au picat ochii pe ce mi-ar fi plăcut şi mie. Şi cum la licitarea "Arborelui vieţii", lucrare în piele de Iuliana Dabu, nu a reuşit decît să-l ducă pe cîştigător la 100 de euro, cînd a venit vorba de "Ierbar"-ul Danielei Făiniş nu l-am mai supă-rat şi eu şi l-am lăsat să plece cu el, necontrat, cu preţul de pornire, de numai 100 de euro. Şi era vorba de un porţelan grozav care explica de ce are aşa succes Daniela Făiniş în Japonia şi că a învăţat multe pe acolo.

Nu s-au vîndut prea multe lucrări, dar unele dintre ele trebuie neapărat amintite. Cum ar fi icoana de Alexandru Sibiceanu care îl reprezintă pe Sfîntul Ioan Botezătorul în culori de aur şi dimensiuni mari şi vîn-dută cu 300 de euro sau alte două lucrări achiziţionate de tînărul domn Ivan, o pictură de Marilena Preda Sînc, cu 150 de euro, şi o căprioară scobită în granit de nimeni alta decît Miliţa Petraşcu, basorelief vîndut cu 500 de euro. Sau cele trei lucrări impecabile şi ca realizare şi ca prezentare oferite de super-preşedintele Zamfir Dumitrescu, din care numai una s-a dat cu 120 de euro. Pînă la urmă rămînem cu amintirea frumoasă a unui gest deosebit, cu tristeţea că un copil se află în suferinţă şi speranţa că s-a strîns măcar o parte însemnată din suma necesară alinării aces-tei suferinţe.