GHIDUL INVESTITORULUI Inflaţie, deflaţie, dezinflaţie, stagflaţie

Inflaţia este un dezechilibru macroeconomic caracterizat printr-o creştere anormală, continuă şi generalizată a preţurilor şi prin scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naţionale.

Creşterea preţurilor este inflaţionistă numai dacă remunerarea factorilor de producţie (costul pentru procurarea factorilor de producţie) creşte într-o proporţie mai mare decât creşte productivitatea factorilor de producţie respectivi.

O inflaţie controlată, de 2-3% pe an, este acceptată şi considerată ca fiind benefică unei economii de piaţă, prin faptul că o creştere aştepată a preţurilor încurajează activitatea economică a agenţilor economici, care se aşteaptă la o creştere a profiturilor. Acest tip de inflaţie este denumită inflaţie târâtoare (până în 4% pe an). Inflaţia mai poate fi "deschisă" (5-10% pe an), "galopantă" (peste 15% anual), "megainflaţie" (peste 15% pe lună) şi "hiperinflaţia" (cea mai acută formă de manifestare a inflaţiei, cu creşteri a preţurilor de peste 200-300% pe an).

Deflaţia este opusul inflaţiei, adică o scădere continuă şi generalizată a preţurilor şi este considerată un fenomen mai rău decât inflaţia prin faptul că nu stimulează activitatea economică, des­curajează producţia (deoarece agenţii economici vor obţine profituri din ce în ce mai mici) şi, în final, duce la recesiune economică.

La noi în ţară, ultimii ani au fost însoţiţi de fenomenul numit "dezinflaţie", caracterizat printr-o creştere a preţurilor, dar într-o proporţie din ce în ce mai mică faţă de perioada anterioară.

O inflaţie deschisă (5-10% pe an), şomaj şi stag­nare economică, sunt caracteristici ale "stagflaţiei". În ţara nostră se vorbeşte tot mai des de apariţia acestui fenomen, o inflaţie anuală de până la 10%, o rată a şomajului ridicată şi o stagnare a economiei (în previziunile optimiste), fiind foarte probabile în 2009.

Inflaţia poate fi prin cerere - prin care unei creşteri a cererii globale i se răspunde parţial prin creşterea ofertei şi parţial prin creşterea preţurilor - şi prin costuri - prin care unei creşteri a costurilor, firmele răspund parte prin reducerea producţiei şi parte prin creşterea preţurilor.

Inflaţia prin costuri se explică prin faptul că mărfurile sunt produse din alte mărfuri, iar preţurile inputurilor se regăsesc în cele ale outputurilor. Astfel presiunea produsă de un cost de producţie mărit se traduce într-un preţ mai mare al produsului finit.

Spre deosebire de inflaţia prin cerere, inflaţia prin costuri antrenează o creştere a preţurilor şi scăderea producţiei, deci creşterea şomajului. Fenomenul de stagflaţie, caracterizat prin inflaţie, şomaj şi stagnarea activităţii economice, este specific acestui tip de inflaţie.

Costurile mărite pot apărea dintr-o politică salarială nefondată, adică creştere salarială peste creşterea productivităţii.

Şi creşterea impozitelor indirecte, care sunt componente ale preţurilor, vor duce la inflaţie.

O altă cauză a costurilor ridicate, caracteristică mai ales în ţara noastră, a fost creşterea preţurilor la materiile prime (majoritatea provenind din import-inflaţie importată), pe fondul deprecierii monedei naţionale. Sporirea importurilor scoate valuta de pe piaţa noastră, ceea ce duce la o depreciere a monedei naţionale şi, astfel, importatorii plătesc din ce în ce mai mulţi lei pentru produse.