Grecia nu mai contează

Motto-ul naţional al Greciei este "Libertate sau Moarte", iar titlul imnului de stat este "Imn Libertăţii". În ziua de 25 martie, Republica Elenă sărbătoreşte Ziua Naţională, care marchează declanşarea Războiului de independenţă din 1821, în urma căruia a ieşit de sub dominaţia de 400 de ani a Imperiului Otoman.

Altă zi de 25 martie a ţinut, însă, prima pagină a publicaţiilor europene, cea care marchează 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma.

În cartea sa "Război şi pace şi război: Creşterea şi căderea imperiilor" din 2007, profesorul Peter Turchin scrie că "harta celor şase ţări semnatare ale Tratatului de la Roma se suprapune aproape exact Imperiului lui Charlemagne". "Este UE un nou fel de imperiu?", se întreabă Turchin şi subliniază că "expansiunea paşnică a UE este fără precedent în istorie, deoarece, până la urmă, toate imperiile istorice au fost nevoite să răspundă prin forţă ameninţărilor interne şi externe".

Cartea lui Turchin a apărut înainte ca Jose Manuel Barroso, preşedintele de atunci al Comisiei Europene, să-i ofere răspunsul. "Câteodată îmi place să compar Uniunea Europeană cu un proces de creare a unei organizaţii imperiale", declara Barroso în iulie 2007, afirmând că "avem primul imperiu neimperial din istorie".

Unde se află acest "imperiu neimperial" la 60 de ani de la construirea fundaţiei sale? Foarte aproape de o altă performanţă istorică, din punct de vedere al vitezei de dezintegrare.

Este adevărat că Grecia a revenit pe prima pagină, odată cu o nouă fază acută a crizei prin care trece de aproape 10 ani, însă Grecia nu mai contează.

Nici chiar Brexit-ul nu mai contează, în condiţiile în care există destule nume "grele" în Uniune, cum ar fi Italia, Spania sau Franţa, a căror solvabilitate fiscală este asigurată exclusiv de tiparniţa BCE, cu toate că tratatele europene interzic acest lucru.

În cartea lui Turchin este descrisă coeziunea şi solidaritatea între elitele Romei Antice şi cetăţenii simpli în perioada de formare a imperiului, descrisă prin termenul "asabiya", preluat de la filosoful arab Ibn Khaldun. Turchin defineşte asabiya drept "capacitatea unui grup social de a desfăşura o activitate colectivă concertată" şi reprezintă "o cantitate dinamică, neobservabilă direct, dar care poate fi măsurată prin consecinţele sale". Nivelul ridicat al coeziunii romanilor din perioada Războaielor Punice a fost caracterizat, printre altele, de capacitatea de sacrificiu a elitelor în bătăliile directe.

La Cannae, unde s-a înregistrat cea mai mare înfrângere din istoria Romei, peste o treime din Senat a pierit în bătălie. Oare se poate imagina aşa ceva în cazul Parlamentului European?

Dar astfel de fapte istorice sunt lipsite complet de semnificaţie pentru liderii Europei de astăzi. Ei preferă să continue pedepsirea Greciei cu o înverşunare demnă de o cauză mai bună, fără să vadă că "lecţiile" transmise celorlalţi sunt altele decât cele intenţionate.

Da, autorităţile Greciei au împrumutat nesăbuit sume uriaşe, dar nu trebuie să uităm că pentru orice debitor nesăbuit există şi un creditor pe măsură. La fel s-a întâmplat şi în alte ţări europene, dar acestea mai speră că pot ieşi, prin consum pe datorie, din capcana datoriilor.

Unde se află acum Grecia? Atât de adânc în prăpastia datoriilor, încât cetăţenii săi par că au uitat complet semnificaţia şi rădăcinile istorice ale devizei naţionale. Sau poate că sunt doar extrem de obosiţi şi resemnaţi.

Poul Thomsen, directorul Departamentului European din cadrul FMI, a declarat recent că "Grecia va avea nevoie de cel puţin 20 de ani pentru a reveni la nivelul dinaintea crizei". Din păcate, afirmaţia sa nu mai poate provoca nici măcar un zâmbet amar.

Un raport al aceluiaşi Fond Monetar Internaţional arată că "datoria publică a Greciei este profund nesustenabilă", după cum scria Bloomberg la sfârşitul lunii ianuarie 2017, şi va ajunge la 275% din PIB până în 2060 dacă autorităţile europene nu acceptă o reducere substanţială a acesteia.

Datoriile restante ale contribuabililor, gospodării şi companii, către bugetul statului erau de 94,2 de miliarde de euro la sfârşitul anului trecut, după cum scrie cotidianul Kathimerini, dintre care 12,6 miliarde au fost "acumulate" în primele 11 luni din 2016.

De la începutul acestui an au intrat în vigoare noi taxe şi impozite, directe şi indirecte, care vor conduce la extinderea economiei subterane, creşterea numărului falimentelor şi a restanţelor la plata datoriilor. Valoarea datoriilor restante către bugetul statului va creşte, astfel, peste 100 de miliarde de euro până la mijlocul acestui an, conform estimărilor prezentate de Kathimerini.

Într-un articol publicat pe site-ul Wall Street Journal în ianuarie 2017 se arată că "ultimele speranţe se năruie pentru multe familii din Grecia", pe fondul noilor măsuri de austeritate cerute de creditorii internaţionali.

"Singurul nostru obiectiv este acum supravieţuirea", a declarat o profesoară din Atena pentru cotidianul financiar american, în condiţiile în care pensiile bunicilor sau părinţilor au rămas singura sursă de venit pentru numeroase familii.

Supravieţuirea a devenit obiectiv singular chiar şi pentru familiile înstărite din cartierele bune ale capitalei, deoarece creşterea taxelor pe proprietate le-a determinat să se împrumute pentru a le plăti.

WSJ oferă exemplul unei familii de pensionari, ambii trecuţi de 80 de ani, care are restanţe de aproape 200 de mii de euro la impozitul pentru casă, în condiţiile în care baza de impozitare nu mai are absolut nicio legătură cu realitatea. Vânzarea nu este o opţiune, pentru că nu există cumpărători.

Datele prezentate de presa din Grecia arată că datoria publică a crescut până la 326,4 miliarde de euro în 2016, ceea ce reprezintă 180,6% din PIB, iar dobânda anuală este de circa 19,3 miliarde de euro.

Toate prognozele optimiste ale FMI şi ale Comisiei Europene din ultimii ani au dovedit, şi vor dovedi în continuare, că nu valorează nimic. Cu toate acestea, pagina Greciei de pe Wikipedia o prezintă, fără urmă de ironie, drept "democratică şi dezvoltată, cu o economie avansată, o înaltă calitate a vieţii şi cu un standard de viaţă foarte ridicat".

Măsurile recente pentru reducerea evaziunii fiscale au dat naştere unor situaţii incredibile pe piaţa muncii. Conform unui articol de pe site-ul KeepTalkingGreece (KTG), o serie de angajatori apelează la "serviciile" unor foşti puşcăriaşi pentru a "recupera" o parte din salariile plătite.

Anunţul a fost făcut de Asociaţia Angajaţilor din Sectorul Privat, ai căror membri sunt "escortaţi" la bancomate în ziua de salariu pentru "recuperarea" unor sume de ordinul sutelor de euro. După cum scrie KTG, "practica" a apărut după aprobarea noilor reglementări privind piaţa muncii, în decembrie 2016, al căror scop este, bineînţeles, eliminarea evaziunii fiscale şi plata integrală a contribuţiilor sociale.

"Tragic este faptul că angajaţii plătesc impozit şi contribuţii sociale pentru venitul oficial din documentele companiei şi nu pentru suma efectivă de care beneficiază", mai scrie KTG.

Oare cât mai poate dura această situaţie, în condiţiile în care sunt necesare contribuţiile a 10 angajaţi pentru a plăti o pensie medie, faţă de 4 angajaţi înainte de criză?

Impasul în care au ajuns "negocierile" dintre autorităţile de la Atena şi creditorii internaţionali au determinat o nouă creştere a tensiunilor din sistemul bancar, pe fondul unei rate de 46,6% a creditelor neperformante, conform ultimelor date de la Autoritatea Bancară Europeană.

Primele luni din 2017 au venit cu retrageri ale depozitelor care nu s-au mai înregistrat din vara anului 2015. Datele Băncii Greciei, din ianuarie 2017, arată că depozitele din sistemul bancar au ajuns la minimul ultimilor 15 ani, de 119,75 miliarde de euro, pe fondul unei scăderi lunare de 1,53 miliarde, cea mai mare din iunie 2015.

Surse citate de Bloomberg arată că retragerile cumulate de la începutul anului au ajuns la 3,6 miliarde de euro la mijlocul lunii martie 2017. Noua "fugă" a depozitelor are loc în ciuda restricţiilor impuse circulaţiei capitalurilor, care limitează retragerile lunare individuale la 1.800 de euro. Limita nu se aplică, însă, depozitelor constituite în bănci după iulie 2015.

Odată cu apropierea întâlnirii solemne la nivel înalt de la Roma, premierul grec Alexis Tsipras a încercat să forţeze nota în faţa autorităţilor de la Bruxelles şi a trimis o scrisoare Comisiei Europene şi Consiliului European, unde întreba dacă "legile europene sunt valabile pentru toţi, cu excepţia Greciei".

Tsipras acuză, practic, liderii europeni, dar şi FMI-ul, că pledează pentru eliminarea sau încălcarea unor drepturi sociale şi ale forţei de muncă, astfel încât "Grecia să devină mai competitivă".

"Grecia poate să rămână în zona euro doar dacă are o economie competitivă", a declarat şi Wolfgang Schäuble, ministrul de finanţe al Germaniei, pentru postul de radio Deutschlandfunk.

Dar de unde să vină competitivitatea, când totul se prăbuşeşte în jur sub povara datoriilor, publice şi private?

Autorităţile de la Atena şi-au exprimat inclusiv "o reţinere generală" cu privire la textul Declaraţiei de la Roma, prin care se doreşte reafirmarea idealurilor europene cu doar câteva zile înainte de declanşarea formală a procedurii de ieşire a Marii Britanii din UE. Bineînţeles că "bravada" lui Tsipras s-a dovedit lipsită de conţinut, iar toată lumea ştia acest lucru.

Teoria dezvoltată de Peter Turchin cu privire la dinamica imperiilor şi civilizaţiilor nu oferă motive de optimism pentru viitorul "imperiului neimperial" european, inclusiv din punctul de vedere al tensiunilor de la frontierele dintre civilizaţii, deoarece liderii europeni, în "înţelepciunea" lor, au reuşit să aducă frontiera chiar pe continent.

Dar aceasta nu este decât o teorie, la fel cum doar teoretice sunt şi idealurile Declaraţiei de la Roma.