GREXIT Cîţi bani face votul grecilor

CORNEL CODIŢĂ
Ziarul BURSA #Editorial / 8 iulie 2015

Cîţi bani face votul grecilor
CORNEL CODIŢĂ

Cui şi la ce foloseşte votul de duminică al grecilor? Cine şi ce cîştigă? Poate, n-ar fi lipsit de noimă să ne întrebăm chiar şi cît cîştigă, ori pierde. În acest joc cu bani mulţi la mijloc (sute de miliarde) şi politică doar de doi bani, graniţa dintre cele două tărîmuri, economie şi politică, pare să fi fost abolită. În realitate, nimeni şi nimic nu o poate şterge, iar cei ce se joacă, trecînd fraudulos dintr-un tărîm într-altul, nutrind speranţa că astfel li se va pierde urma, sunt doar vînzători de iluzii.

Să ne aşezăm mai întîi pe terenul economiei. Votul de duminică al grecilor nu aduce nici un euro la visteria statului care are datorii atît de mari, în raport cu veniturile pe care le poate mobiliza, încît nici măcar partea vizibilă a iceberg-ului îndatorării nu mai poate fi gestionată "prin forţe proprii". Un fapt recunoscut de mult chiar şi de Guvernul elen, care caută cu înfrigurare de aproape doi ani soluţii puse de acord cu creditorii săi. Ideile vehiculate, doar de dragul speculaţiei, privind "baterea" unei noi monede de către Grecia arată doar măsura lipsei de judecată, într-o presă pentru care măsura, orice măsură, a fost de mult abolită. Scrieţi băieţi orice, numai scrieţi, aveţi doar grijă, însă, să fie "bombă"! Ei, şi? Dacă autorităţile de la Atena ar tipări mîine alte hîrtii, ce valoare credeţi că ar avea ele? Sau, altfel pusă întrebarea, cine credeţi că va stabili valoarea de schimb a acestora? Crede cineva că datoria Greciei va fi mai mică, ori mai uşor de plătit, dacă se va exprima în "neo-drahme", în loc de euro şi dolari?

Vrea cineva să intre în scenariul în care pîinea costă dimineaţa o sută de milioane, iar seara ajunge la trei miliarde de... cum doriţi dumneavoastră să se numească noua monedă grecească? Adevărat, au mai trecut şi alţii prin asta, dar rezultatul final este acelaşi: toate tăierile din veniturile populaţiei, pe seama cărora s-au făcut "ajustările necesare", s-au realizat simplu, prin devalorizarea rapidă, ori ultra-accelerată a monedei aflată în circulaţie! A apropiat votul de dumincă al grecilor ţara de şansa unui aranjament care să permită, simultan, plata datoriei externe şi în acelaşi timp menţinerea standardelor de venit ale populaţiei, aşa cum erau ele la începutul declanşării crizei? Faptul că FMI spune că este gata să ajute, dacă i se cere ajutorul (nota bene!!), iar UE zîmbeşte fotogenic pe propoziţia "aşteptăm noi propuneri din partea Greciei" nu înseamnă nimic, în materie de fluxuri monetare. Acestea sunt artificial îngheţate de refuzul sau imposibilitatea plăţii ratei scadente a datoriei Greciei, către FMI, drept pentru care băncile din Grecia nu au fost şi nu vor fi deschise. Altminteri, falimentul ar fi semnat chiar de către depunătorii buluciţi să scoată din conturi bruma de economii pe care le au; altfel spus, cam tot ceea ce mai au băncile, în afară de ceea ce le vine prin mecanismele de împrumut internaţional, adică zero, deocamdată!!! Între timp, însă, economia şi aşa fragilă a ţării tremură ca o piftie şi cedează pe la slabele-i încheieturi. Turismul se prăbuşeşte şi, odată cu el, singura sursă directă de venituri pentru o bună parte a populaţiei active. Cealaltă parte este formată din angajaţi ai statului, unul care nu prea are cu ce să plătească salarii, pensii, cheltuieli sociale curente, cum sunt cele medicale, ori cele care susţin sistemele vitale ale vieţii urbane. "Balanţa de plăţi" a votului de duminică are aşadar, la pozitiv, doar speranţe, iar la negativ, milioane de euro care se pierd în fiecare zi.

Pe tărîm politic, guvernanţii eleni s-au sforţat din răsputeri să acrediteze ideea că votul de duminică este unul care întăreşte democraţia, ba chiar mai mult, a dat o lovitură "autocraţiilor" reprezentate de "creditori" şi "maşinăria UE". O lovitură menită să le amintească tuturor rostul şi puterea democraţiei şi, în acelaşi timp, să salveze "onoarea Greciei", arătînd cui o vrea să vadă că nu poţi impune unui popor chiar orice, doar pentru că îţi datorează bani!!! Cea de a doua idee acreditată cu mult sîrg de organizatorii referendumului de duminică susţine că rezultatul votului popular, refuzul ultimului pachet prospus Greciei pentru continuarea finanţării, întăreşte poziţia de negociere a guvernului de la Atena, în confruntarea cu creditorii săi. Încercarea guvernului Tsipras de a construi imaginea propagandistică a unui"neo-armaghedon", în care Grecia, ca la Thermopylon, apără doar cu piepturile celor trei sute de soldaţi ai noului Leonidas valorile democraţiei în faţa asaltului hoardelor barbare ale imperiului xerxesienilor din non-democraţiile europene este o contrafacere ridicolă. O făcătură, de doi bani! Cîţi bani au dat şi alţii pe această butaforie se poate înţelege din demisia lui Varoufakis, fostul ministru de finanţe, care a devenit persona non grata pentru partenerii europeni pe care i-a minţit fără obraz, aşa cum a făcut şi cu proprii cetăţeni, pe care i-a amăgit cît a putut cu "soluţii minune" şi "asalturi victorioase asupra forţelor întunecate ale creditorilor".

Ca şi în cazul partidei economice, în cea politică, bilanţul pentru Grecia, după referendum, este negativ. Costurile sunt mult mai mari decît cîştigurile. Dacă vrea cineva să o contabilizeze ca victorie, este una a la Pyrrhus. Tot ceea ce poate aştepta Grecia de la situaţia creată după referendum este ca pastilele amare şi toxice ale îndelungului tratament la care va fi supusă, pentru a-şi putea achita datoriile, să fie împachetate într-o folie mai lucitoare şi, poate, substanţele active să fie tamponate cu ceva măsuri care să salveze "faţa" guvernanţilor de la Atena, oricare vor fi aceia, acum, ori peste cîteva luni.

Pe scurt, referendumul de duminică nu face pentru greci nici doi bani, chiar dacă a reuşit să mai vîndă, unora, iluzii de două parale!

Opinia Cititorului ( 15 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Dumneavoastra porniti de la prejudecata ca Grecia s-ar fi abatut de la calea solida a Europei, sfidand reguli de mai multe feluri si situandu-se in afara unui joc de fier, care o va penaliza.

    Dca va largiti un pic sistemul de referinta, insa, atunci va trebui sa admiteti ca jocul insusi tremura ca o piftie iar iar calea solida a Europei este naclaita de gelatina.

    Asta, daca este sa vorbim de finante, caci din punct de vedere politic, o victorie contra mafiei de la Bruxelles este, totusi, o... 

    Dvs ca analist militar ar trebui sa analizati un capitol evitat cu pudoare in presa internationala- faptul ca Grecia are forte militare supradimensionate pentru o tara mica, printre altele peste 200 de avioane de generatia 4, submarine ect. O buna parte din datoria externa il reprezinta costurile de achizitie si intretinere a acestui arsenal destinat unui eventual conflict cu "aliatul turc".

    In alta ordine de idei trebuie mentionat ca Biserica detine in Grecia active evaluate la 100mld $

    si... 

    1. Este un vot de atatea parale cat au platit pe armament si care nu poate fi ignorat de NATO, chiar daca creditorii internationali sunt atat de descreierati sa impinga forta asta armata in bratele lui Putin.

      Da, ca analist militar ar fi trebuiti sa vedeti si asta. 

      Corect; curios cum/ de ce analistului militar Codita i-a scapat tocmai acest aspect. 

      Subiectul articolului este iterat in primele randuri:"cui si la ce foloseste votul de duminica al grecilor". Nu este loc in spatiul unui editorial si de analiza completa a cauzei crizei grecesti.

      Oricum inceputul il reprezinta masluirea datelor economice de la bun inceput de catre greci (la adoptarea euro) si acceptul europenilor. Deci nu il suspectati pe d-l Codita de ignorarea diverselor aspecte ci tineti cont de subiect. O analiza a cauzelor crizei poate fi abordata intr-un spatiu separat... 

      Nu i-a cerut nimeni analiza cauzelor crizei, ci sa nu ignore fapte de insemnatate.

    Eu am auzit că i-a fost reproșat faptul că este "time-waster, a gambler, and an amateur" de către cineva din Eurogrup. Nu mincinos. Iar greșește dl Codiță.

    1. Ba nu greseste deloc !

      In alta ordine de idei, voi, in ignoranta BOLSEVISMULUI vostru ignorati traditia, ca nu ati invatat bine socialsmul stiintific : comunistii AU TOCAT biserica ortodoxa, iar eu , ca adept al dreptei- LE DAU DREPTATE ! Asa ca lasati deoparte putin REVOLUTIA MONDIALA SI "Internationala" si haideti impreuna sa luam la PURICAT bisericile ; de orice fel si credinta ! Si nu ma trimiteti la Base si islamul ca ar fi pueril... Vedeti ca si la Maica Rusie a voastra EXTREMISTII... 

      Ce bine ca s-au ieftinit medicamentele!

      După cum am spus. Acelea erau acuzele iar eu nu am văzut mincinos printre ele. Autorul are noțiunea termenilor, nu-i așa.

      Iar ești tu anonimul ăla care m-a mai făcut bolșevic și pe care eu l-am făcut tâmpit? Mai ia de aici. Ești un dobitoc. Dar dacă vrei să știi, eu sunt un centru-drepto-stângist. Găsesc valoroase idei din tot spectrul politic și nu sunt vită ca tine să mă îngărduiesc într-o singură iesle. Iar balansul între idei îl fac în... 

    Referendumul si rezultatul lui sunt binevenite. Tsipras si ai lui nu sunt niste aventurieri, ci purtatori de cuvint reconfirmati ai poporului grec. Sunt exemplu de urmat pentru toate tiriturile care zic ca ne conduc. Daca cineva va tine cont de acest lucru este o alta problema.

    Actiunea poporului grec este un semnal puternic dat celor care impart finantele lumii, care trebuie sa tina cont, daca vor ca lumea sa fie lume, de faptul ca pe linga conducatori mai exista si poporul. El este cel... 

    Statul Independent al Daciei sub Regalian (258 – 268 / 270), cu capitala la Sarmisegetusa, a avut monedă proprie, regalianul de argint –prima monedă naţională a Dacilor uniţi şi liberi, cu numele conducătorului lor: «IMP. C. P. C. REGALIANU…» / «REGALIAN…» –, scris intr-o limbă bine cristalizată, daco-arhaică.

    Daca moneda este fictiva si datoriile sunt fictive... poate ca asta au castigat dreptul regalian de a bate moneda pentru dezvoltare si nu pentru a plati datorii fictive.

    Au castigat alternativa ca statul să-şi recapete dreptul regalian de a bate monedă pentru a finanţa toate acele domenii care produc dezvoltare umană durabilă. Poate ca e o iluzie pentru ca nu vor fi lasati sa dezvolte durabil tara creditorii vor sa le-o ia pe bucati. 

    Sunt necesare si iluziile si utopiile realizabile pentru o dezvoltare durabila a unei entitati statale sau regionale.

    1. Fostul ministru de finanțe grec Yanis Varoufakis a susținut în mod repetat că Grecia nu va putea niciodată să părăsească zona euro pentru că nu există nimic în tratatele Uniunii Europene care să permită ieșirea din uniunea monetară, dar acest lucru nu i-a împiedicat totuși pe juriștii UE să caute o variantă, comentează luni șeful biroului Financial Times la Bruxelles, Peter Spiegel, într-un articol postat pe blogul publicației.

      Potrivit unor oficiali din... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb