Guvern: Noi reglementări privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor provenite din ambalaje

Elena Deacu
Companii / 15 iulie 2015

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, act normativ care va transpune în legislaţia naţională Directiva europeană revizuită în acest domeniu.

Versiunea revizuită a Directivei privind deşeurile de ambalaje actualizează legislaţia în domeniu, în scopul prevenirii şi reducerii impactului ambalajelor asupra mediului.

În prezent, gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor provenite din ambalaje este reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 621/2005, însă, după aproape nouă ani de aplicare, se constată un dezechilibru între gradul de dezvoltare a colectării deşeurilor de ambalaje menajere, comparativ cu gestionarea deşeurilor provenite din ambalaje rezultate din circuitele comerciale şi industriale. Dacă în cazul deşeurilor de ambalaje care se regăsesc în deşeurile municipale gradul de reciclare este sub 15%, în cel al deşeurilor rezultate din circuite comerciale sau industriale se obţin procente de peste 80%. De asemenea, potrivit datelor raportate de operatorii economici care preiau obligaţiile producătorilor de ambalaje şi produse ambalate s-a observat o stagnare a procentelor de valorificare, inclusiv prin reciclare a deşeurilor de ambalaje.

În acest context, proiectul de lege adoptat astăzi de Guvern stabileşte mai multe obiective anuale privind valorificarea sau incinerarea în instalaţii şi, respectiv, reciclarea deşeurilor de ambalaje, care trebuie atinse la nivel naţional. Astfel, acesta urmăreşte valorificarea sau incinerarea în instalaţii de incinerare cu valorificare de energie a minimum 60% din greutatea deşeurilor de ambalaje, precum şi reciclarea a minimum 55% din greutatea totală a materialelor de ambalaj conţinute în deşeurile de ambalaje, cu realizarea următoarelor valori minime pentru reciclarea fiecărui tip de material conţinut în deşeurile de ambalaje (60% din greutate pentru sticlă; 60% din greutate pentru hârtie/carton; 50% din greutate pentru metal; 15% din greutate pentru lemn; 22,5% din greutate pentru plastic, considerându-se numai materialul reciclat sub formă de plastic).

Pentru îndeplinirea acestor obiective, operatorii economici sunt responsabili să asigure gestionarea ambalajelor devenite deşeuri pe teritoriul naţional fie individual (pentru deşeurile de ambalaje rezultate de la propriile produse pe care le introduc pe piaţa naţională), fie prin intermediul unui operator economic autorizat. Administraţia Fondului pentru Mediu va face publică pe propriul site lista producătorilor şi importatorilor.

Operatorii economici care comercializează către consumatorii/utilizatorii finali produse în structuri de vânzare cu suprafaţă medie şi mare (definite potrivit legii) au obligaţia să le asigure gratuit posibilitatea de a se debarasa de ambalajele produselor cumpărate. De asemenea, se interzice condiţionarea, sub orice formă, a drepturilor legale ale consumatorilor (inclusiv acordarea garanţiei) referitoare la produsul cumpărat de păstrare a ambalajului.

Spre deosebire de legislaţia în vigoare, proiectul de lege defineşte mai clar, oferind exemple, cu privire la definirea ambalajelor. Astfel, constituie ambalaje: cutiile pentru dulciuri; foliile care învelesc carcasele de compact discuri; pungile în care se expediază cataloage şi reviste, cu o revistă înăuntru; şerveţele dantelate pentru prăjituri, vândute împreună cu prăjiturile; rolele, tuburile şi cilindrii în jurul cărora este înfăşurat un material flexibil ca de exemplu, folie de plastic, folie de aluminiu, hârtie, cu excepţia rolelor, tuburilor şi cilindrilor destinaţi a fi părţi ale unor echipamente de producţie şi care nu se utilizează cu scopul de a prezenta un produs ca unitate de vânzare; ghivecele pentru flori destinate exclusiv vânzării şi transportării plantelor şi care nu sunt destinate păstrării împreună cu planta pe parcursul vieţii acesteia; flacoanele din sticlă pentru soluţii injectabile; suporturile pentru compact discuri, vândute împreună cu compact discurile şi care nu sunt destinate utilizării ca mijloc de depozitare; umeraşele pentru haine, vândute împreună cu un articol de îmbrăcăminte; cutiile de chibrituri; sistemele de izolare sterilă de exemplu: pungi, tăvi şi materiale necesare menţinerii sterilităţii produsului; capsulele pentru băuturi de exemplu: cafea, cacao, lapte, care rămân goale după utilizare; buteliile din oţel reîncărcabile, utilizate pentru diferite tipuri de gaz, cu excepţia extinctoarelor. De asemenea, constituie ambalaje, dacă au fost concepute pentru a fi umplute la punctul de vânzare: pungile din plastic sau din hârtie; farfuriile şi paharele de unică folosinţă; folia alimentară aderentă; pungile pentru sandviciuri; folia de aluminiu, husele din folie de plastic pentru protejarea hainelor curăţate în curăţătorii. Lista detaliată a acestor exemple a fost introdusă în legislaţia naţională prin preluarea Directivei europene în domeniu, document comunitar modificat la solicitarea operatorilor economici.

Proiectul de lege include, totodată, o prevedere conform căreia achiziţiile de produse din fonduri publice se fac cu acordarea de prioritate pentru produsele obţinute din materiale reciclate sau ale căror ambalaje sunt obţinute din materiale reciclate.

Proiectul de lege privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje preia legislaţia aflată în prezent în vigoare (Hotărârea de Guvern 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare). Astfel, autorităţile locale vor avea în continuare obligaţia să organizeze, gestioneze şi coordoneaze activitatea de colectare selectivă/separată a deşeurilor care includ deşeuri de ambalaje de la populaţie astfel încât să se obţină cel puţin următoarele tipuri de material: hârtie, carton, plastic, metal şi sticlă. Gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje se organizează astfel încât să nu introducă bariere în calea comerţului. Se interzic amestecarea deşeurilor de ambalaje colectate selectiv, precum şi încredinţarea, respectiv primirea, în vederea eliminării prin depozitare finală, a deşeurilor de ambalaje, cu excepţia celor rezultate din colectarea selectivă ori din procesele de sortare, care nu sunt valorificabile sau care nu pot fi incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie. Datele despre cantităţile de ambalaje şi deşeuri de ambalaje reciclare trebuie raportate annual de fiecare operator economic către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor

Ca şi până acum, ambalajele reutilizabile vor fi marcate special cu sintagma "ambalaj reutilizabil" şi trebuie produse din materiale care corespund unor reutilizări multiple. Operatorii care produc şi/sau comercializează produse ambalate în ambalaje reutilizabile vor fi obligate să aplice sistemul depozit în vederea asigurării unui număr optim de cicluri de utilizare a acestora. De asemenea, operatorii economici vor fi în continuare obligaţi să organizeze un sistem de colectare în vederea reutilizării multiple a ambalajelor. Sistemul de colectare poate fi organizat fie prin operatorii economici care comercializează aceste produse, fie prin centrele specializate de colectare a acestor tipuri de ambalaje. În plus, operatorii economici vor avea în continuare obligativitatea să informeze consumatorii asupra sistemului depozit şi asupra sistemului de colectare a ambalajelor reutilizabile în vederea asigurării reutilizării multiple. Firmele care comercializează produse ambalate în ambalaje reutilizabile sunt obligate să primească ambalaje reutilizabile la schimb sau să ramburseze, la solicitarea cumpărătorului, valoarea depozitului.

Noul proiect de lege va menţine nivelul contravenţiilor aflat în vigoare pentru nerespectarea prevederilor legale, respectiv între 600 de lei şi 25.000 de lei, în funcţie de infracţiunea săvârşită.

La intrarea în vigoare a actului normativ adoptat astăzi, va fi aprogată Hotărârea de Guvern 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb