Guvernul a alocat 60 din cele 370 de milioane pe care le are de achitat pentru apa grea de la RAAN

A.C.
Companii #Energie / 25 aprilie 2014

Premierul Victor Ponta a anunţat astăzi, la Drobeta Turnu Severin, că Guvernul a alocat 60 de milioane de lei pentru Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), în condiţiile în care apa grea comandată, produsă şi neachiată companiei valorează 370 de milioane de lei, potrivit surselor din presă.

Potrivit premierului, suma de 60 de milioane lei a fost alocată în şedinţa de Guvern de miercuri, transmit surse din presă.

"Pentru RAAN, miercuri, s-au aprobat 60 milioane de lei, iar în baza studiilor, la rectificarea bugetară vom mai aloca 150 milioane de lei", a declarat Victor Ponta.

Întrebat despre întreaga sumă de bani pe care Guvernul o are de achitat către RAAN, pentru producţia de apă grea şi care nu a mai fost plătită din a doua parte a anului 2013, premierul a arătat că aceasta nu reprezintă "o datorie" şi că va fi achitată în măsura în care vor fi pornite reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă.

"Noi acum avem apă grea pentru unităţile 3 şi 4, chiar şi petru 5. Noi luăm acea apă grea, să dea Dumnezeu să avem şi unde să o folosim pentru că nu este un produs pe care să poţi să-l vinzi în altă parte. Nu poţi să o foloseşti decât la Cernavodă, la reactoarele de apă grea. Toate soluţiile pe care le-am găsit în această perioadă au fost pentru păstrarea celei mai mari părţi, nu a tuturor, a locurilor de muncă, pentru o perspectivă clară în anii care urmează, pentru o infrastructură economică gândită, în anii '76 - '81, când era o altă gândire despre perspectiva producţiei de energie nucleară în România. Nu este vorba despre datorii, luăm conform prevederilor legale la rezervele statului apa grea care este produsă aici spunând foarte sincer şi direct că sper să facem grupurile 3 şi 4, pentru că altfel am luat-o degeaba apa grea", a declarat Ponta.

Totodată, premierul a spus că în perioada următoare a dispus o analiză la nivelul Ministerului Energiei, în urma căreia să se stabilească măsurile în cazul persoanelor care urmează să fie disponibilizate de la RAAN, fără să menţioneze numărul salariaţilor care ar urma să rămână fără locuri de muncă, şi nici când anume se va întâmpla acest lucru.

"Până în luna iunie, avem trei răspunsuri esenţiale: care este perspectiva economică şi planul de contiuare a activităţii, ce se întâmplă cu persoanele care vor fi disponibilizate şi integrarea lor în prevederile legale privind plăţile compensatorii. În al treilea rând, situaţia sistemului de termoficare pentru municipiul Drobeta Turnu Severin", a mai spus Prim-ministrul.

RAAN este în insolvenţă din septembrie 2013, când compania avea datorii de 680 de milioane de lei, iar în perioada insolvenţei a mai acumulat datorii de 70 milioane lei.

În ultimele luni, cei aproximativ 2.700 de salariaţi de pe cele două platforme ale companiei, Romag Prod şi Romag Termo, au protestat reclamând că salariile se primesc cu întârziere şi că sunt înjumătăţite.

Un amplu protest a fost organizat la Drobeta Turnu Severin în 8 aprilie, în faţa Prefecturii Mehedinţi, la care au participat aproximativ o mie de salariaţi de la RAAN, împreună cu liderii Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin şi Ion Pisc.

Salariaţii au reclamat că dificultăţile financiare ale Regiei sunt cauzate în principal de faptul că Guvernul nu a achitat apa grea produsă pe platforma Romag Prod, încă din a doua parte a anului 2013, valoarea acesteia ridicându-se la 370 de milioane de lei.

În 15 aprilie, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, l-a demis pe administratorul special al RAAN, Dănuţ Andruşcă, despre care a spus că i se pare "imoral să aibă un venit lunar net de 20.000 lei, în condiţiile în care RAAN este în insolvenţă" şi a trimis Corpul de Control să facă investigaţii suplimentare la RAAN.

Victor Ponta a făcut, astăzi, o vizită în judeţul Mehedini, în prima zi a campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare, acesta având o întâlnire cu administratorul judiciar şi administratorul special al RAAN.

Totodată, Victor Ponta a vizitat uzina de vagoane din Drobeta Turnu Severin, MEVA S.A., în această seară având programată o întâlnire cu primarii social- democraţi din Mehedinţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb