Guvernul a aprobat noul act constitutiv al Fondului Proprietatea

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 20 decembrie 2007

Guvernul a adoptat în şedinţa de ieri o Hotărâre prin care s-a aprobat noul act constitutiv al Fondului Proprietatea, având în vedere deciziile adoptate de Adunarea Generală a Acţionarilor care a avut loc în luna septembrie. Actul normativ modifică şi completează prevederile HG nr. 1481/2005 privind înfiinţarea SC "Fondul Proprietatea" S.A. Actul normativ stabileşte o serie de măsuri necesare pentru implementarea unor prevederi din OUG nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, precum şi pentru eficientizarea activităţii Fondului Proprietatea.

Potrivit noilor prevederi, administrarea societăţii se va face în sistem dualist, în condiţiile reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Noua formă a actului constitutiv al S.C. Fondul Proprietatea S.A. are în vedere noile modificări aduse dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr.247/2005, precum şi necesitatea alegerii unor soluţii optime privind modalitatea de administrare a Fondului. Prevederile Legii nr. 247/2005 stabilesc posibilitatea ca, prin actul constitutiv al S.C. Fondul Proprietatea, să se aleagă modalitatea de administrare a societăţii astfel cum este aceasta reglementă de Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, lege care constituie dreptul comun în materia modului de organizare şi funcţionare a societăţilor comerciale.

Introducerea noilor prevederi asigură posibilitatea creării unui tratament unitar, nediscriminatoriu în cazul acestei societăţi comerciale.

Prin alegerea sistemului de administrare dualist se va putea realiza o eficientizare a modului de administrare a societăţii, asigurându-se, în acelaşi timp, un control eficient asupra modului de conducere a societăţii.

Sistemul dualist reprezintă un sistem de administrare pe două niveluri: directorat şi consiliul de supraveghere. În acest sistem conducerea societăţii pe acţiuni revine în exclusivitate directoratului, care îndeplineşte actele necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii, cu excepţia celor rezervate de lege în sarcina consiliului de supraveghere şi a adunării generale a acţionarilor.

Consiliului de Supraveghere al Fondului Proprietatea îi va reveni, în principal, sarcina exercitării controlului permanent asupra conducerii societăţii exercitată de directorat.

Un alt obiectiv avut în vedere la modificarea HG privind organizarea Fondului Proprietatea vizează eliminarea oricăror disfuncţionalităţi existente în modul de conducere şi administrare a societăţii comerciale, precum şi adaptarea actului constitutiv al societăţii la noile modificări apărute în legislaţia care reglementează modul de organizare şi funcţionare a Fondului.

De altfel, reglementarea propusă are în vedere şi faptul că la acest moment statul, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor nu mai este unic acţionar al S.C. Fondul Proprietatea, încercându-se astfel eliminarea oricăror îngrădiri care ar putea afecta drepturile acţionarilor născute din deţinerea acţiunilor.

Proiectul de act normativ stabileşte data de împlinire a termenului de 90 de şedinţe de tranzacţionare în contextul dispoziţiilor reglementate de art. 92 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, dată prevăzută a fi stabilită în baza unei hotărâri a Guvernului.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. aceiasi cuponiada...ca si in 95...pana nu pun baietii destepti mana pe aceste titluri in proportie de 75% nu se va lista....PUNCT .....TARA DE POLITICIENI FANARIOTI

    1. IN 2001CIND MI-A FOST APROBATA CEREREA PTR RETROCEDARE PUTEAM LUA UN APARTAMENT MODEST LA VALOAREA UNUI IMOBIL DE ASTAZI POT LUA UN GARAJ LA PERIFERIE PESTE 1AN PROBABIL NU O SA AJUNGA NICI PTR UN SCAUN

      FELICITARI"" PARLAMENTARILOR NOSTRI

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb